Cum sa porti orice
Cum sa porti orice/How to Wear Everything: A No-Nonsense Guide to Dressing de Kay Barron este o carte despre haine, nu despre moda. Autoarea isi propune in aceste pagini sa te invete niste trucuri simple, pe care sa le poti aplica toata viata, si care iti vor usura considerabil dificila misiune pe care o ai in fiecare dimineata, aceea de a raspunde la intrebarea: Azi cu ce ma imbrac? Cu peste doua decenii de experienta in domeniul modei, Kay Barron - care ocupa actualmente functia de fashion-director la Net-A-Porter - stie ca ceea ce purtam conteaza si ca modul in care ne prezentam in lume este o forma de comunicare. In cartea de fata, ea a combinat cunostintele sale in domeniul modei cu o serie de sfaturi de la unele dintre cele mai stilate persoane din lume, precum Sarah Jessica Parker, Law Roach, Monica Bellucci si Oprah Winfrey, pentru a oferi femeilor de pretutindeni un ghid practic pentru a se imbraca corect si elegant in orice imprejurare si in orice moment din viata lor, cum ar fi graviditatea de exemplu. Cum sa porti orice te invita si te incurajeaza sa incerci lucruri noi, sa iesi din zona ta de confort si sa experimentezi. Din carte vei invata regulile unei vestimentatii corecte, astfel incat sa le poti incalca, dar si cum sa iti creezi o garderoba capsula care sa cuprinda cateva piese esentiale pe care sa le poti combina dupa bunul tau plac. Totodata, vei retine ca in materie de moda simplitatea va fi mereu cea mai inspirata alegere si ca odata ce vei gasi piesele de baza ale garderobei tale capsula, alcatuirea tinutei de fiecare zi va deveni un fleac. Grigorela Dimitriu, cofondatoarea brandului de imbracaminte YOKKO, si designerul Wilhelmina Arz, semneaza prefata acestei carti, indemnandu-ne: Gaseste-te pe tine insati printre aceste randuri, design yourself cu MC (maitre de ceremonie) KAY BARRON si busola ei de aur, Cum sa porti ORICE! iti dau capatul unui fir de aur; doar deapana-l te va conduce la Poarta Raiului - William Blake, Jerusalem Garderoba capsula include o serie de piese de baza pe care orice femeie ar trebui sa le aiba in garderoba pentru a le putea combina ulterior adecvat in orice situatie si pentru orice ocazie. Garderoba capsula trebuie sa includa obligatoriu: • Camasi albe din bumbac; • Sacouri; • Clasicii pantaloni drepti; • Jacheta din piele; • Malete; • Rochia neagra; • Blugi; • Un trenci; • Tricouri, in special tricouri albe; • Mai multe tipuri de pantofi (mocasini, pantofi cu toc, sneakersi, botine, balerini), intrucat pantofii sunt adesea motivul pentru care o tinuta da gres; • Curele si alte accesorii: sunt esentiale deoarece pot oferi unitate unei tinute. Si acum sa le luam pe rand: • DENIMUL: Exista o multime de obiecte vestimentare confectionate din denim. Autoarea dedica fiecaruia dintre ele cate o sectiune, oferindu-va detalii despre modul in care sa le purtati si mai ales despre cum sa NU le purtati. Tot aici veti primi sfaturi foarte practice despre cum sa spalati blugii, cand sa-i cumparati, si cu ce fel de blugi nu veti da gres niciodata. Retine: • Blugii inseamna in primul rand confort • Exista blugi potriviti pentru fiecare, cu conditia sa fie alesi cum trebuie; • Din sectiunea referitoare la blugi vei afla: care e lungimea potrivita a blugilor in functie de incaltarile purtate; in ce culori sa-i alegi; cateva alte detalii de bun simt legate de modul in care trebuie sa-i porti. Jachete de blugi: Jacheta din denim a fost conceputa ca o piesa de imbracaminte utilitara, care poate fi purtata usor peste camasi si tricotaje subtiri; Camasa de blugi: O poti alege in doua variante: fie stramta, pentru o tinuta mai eleganta, fie una supradimensionata, pentru o tinuta casual. Fusta din denim: Trebuie aleasa fie mini sau maxi, niciodata pana la genunchi pentru ca va parea blocata intr-o alta epoca, neavand faima unei fuste mini si nici impactul unei fuste maxi. Salopeta: Este usor de imbracat si este foarte cool, de aceea ai toate motivele sa o achizitionezi; Pantalonii scurti: Nu sunt pentru toata lumea, dar daca te hotarasti sa ii adaugi in garderoba ta capsula tine cont de acest sfat: Cea mai buna croiala e pe talie sau sub talie. • TINUTA DE LUCRU Cand vine vorba de stilul vestimentar abordat de angajatii unei companii, putem spune fara nicio retinere ca... cate birouri, atatea stiluri... Totusi, indiferent daca la tine la birou se adopta o tinuta formala sau informala, ar trebui sa stii niste reguli de baza. Tinuta formala Daca la locul tau de munca se adopta o tinuta formala, aliatul tau de baza ar trebui sa fie sacoul. Pe langa el vei mai avea nevoie de: • 2, 3 rochii (ideal ar fi de lungime midi) care iti vin foarte bine, &