7 rezultate (0,12841 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Ocolul pamantului in 80 de zile

Ocolul pamantului in 80 de zile

   Editie ilustrata (ilustratii alb-negru)    Ocolul pamantului in 80 de zile este un roman clasic de aventuri scris de Jules Verne. Povestea il are protagonist pe Phileas Fogg si a curajosului sau valet, Passepartout. Dand curs unei provocari, misteriosul gentleman englez pariaza jumatate din averea sa pentru o fapta nemaipomenita – ocolul pamantului in 80 de zile. Fogg si devotatul sau slujitor calatoresc cu elefanti, sanii cu vele sau vapoare cu aburi in aceasta lupta stransa cu timpul. Variate obstacole se ridica necontenit in calea lor, facand astfel din voiajul lor prilejul unor incursiuni extraordinare in locuri exotice – de la jungla indiana, localuri de opiu din China pana la taramurile americane strabatute de trenuri de mare viteza.  Fragment: "   XIX Unde Passepartout capata un viu interes pentru stapanul sau si ceea ce urmeaza     Orasul Hong Kong nu e decat o insula care, prin tratatul de la Nanking, dupa razboiul din 1842, a devenit posesiune a Angliei. In cativa ani, geniul colonizator al Marii Britanii intemeiase aici un oras important si crease un port - Victoria. Aceasta insula este situata la gura raului Canton si numai saizeci de mile o despart de cetatea portugheza Macao, cladita pe celalalt tarm.     Hong Kong trebuia neaparat sa invinga cetatea Macao intr-o lupta comerciala si acum cea mai mare parte a tranzitului chinezesc se facea prin orasul englezesc. Docuri, spitale, antrepozite, silozuri, catedrala gotica, sediul guvernatorului englez, strazi pavate, totul te determina sa crezi ca una dintre cetatile comerciale din Kent sau Surrey, strabatand sferoidul pamantesc, a rasarit in acest punct al Chinei.     Passepartout, cu mainile in buzunare, se duse inspre portul Victoria, privind barcile cu panze si lecticile, inca mult cautate in Cerescul Imperiu si toata acea gloata de chinezi, de japonezi si de europeni ce se imbulzeau pe strazi. Era o asemanare perfecta cu Bombay-ul, Calcutta sau Singapore, pe care vrednicul baiat le regasea in calea sa. Era parca o dara de orase englezesti de jur-imprejurul lumii.     Passepartout ajunse in portul Victoria. Acolo, la varsarea raului Canton, era un furnicar de corabii de toate nationalitatile: engleze, franceze, americane, olandeze, bastimente de razboi si vase de comer, vapoare japoneze sau chineze, vase chinezesti cu panze, tancuri si alte soiuri de vase si chiar luntre ce alcatuiall atatea tarlale plutitoare pe intinsul apelor.     Plimbandu-se, Passepartout observa un anumit numar de indigeni imbracati in galben, foarte inaintati in varsta. Fiind la un barbier chinez, ca sa se rada„chinezeste", el afla de la acesta, care vorbea destul de bine limba engleza, ca mosnegii aveau toti cate 80 de an cel putin si ca la aceasta varsta aveau onoarea sa poarte galben, care este culoarea imperiala. Passepartout gasi acest lucru tare nostim, fara a sti anume pentru ce. "

RON 12.80
1

Leul buclucas

Elegii și alte poeme

Elegii și alte poeme

Ignatie Grecu – un poet puternic, unic, de o evidentă originalitate – scrie poeme, de fapt, un alt tip de rugăciuni, psalmi, așa cum olarul-artist picta vase de ceramică Cucuteni sau, în altă parte a globului, vaze japoneze. Materia din care e construit un poem e de o simplitate emoționantă: ici – o lebădă sau un stol de zburătoare regale, de un alb covârșitor, colo – o paletă de culori, între care predomină negrul, roșul și, mai cu seamă, albul, dincolo – un lac, o gutuie sau o felină. Și pretutindeni: lumina. E o candoare de o forță rară în aceste și alte elegii sau poeme ale poetului-monah Ignatie Grecu. Candoare spre care se-ntorc, uneori, surprinși, îngerii contrariați și la fel de teribili ca în elegiile rilkeene, din care poetul Ignatie Grecu recită, citește și recitește, ca dintr-un soi de carte a cărților de poezie, trăgând cu ochiul, când și când, la nopțile nopților ce stau să ne înghită, la zorii de zi care pun pe gânduri privighetorile, la lebedele ce acoperă cu aripile lor ample tot cerul sau la liturghiile pe parcursul cărora miresmele de roze sfințesc totul. Artistul învață să citească în nori și stejari, roze și brazi, cruci și văzduhul înmiresmat, în așteptarea răsăritului, când alegi să te bucuri și, iar și iar, să te bucuri: de tine, de prietenii puțini, tot mai puțini, și de tot ce te face să te simți binecuvântat să continui înaintarea pe drumul ce te-a ales de decenii, de secole sau… milenii. / Aura Christ

RON 22.70
1

Cântecul păsării

Cântecul păsării

Noi suntem trei, Tu eşti treiCând nava sa a făcut un popas de o zi pe o insulă îndepărtată, episcopul s-a hotărât să îşi folosească acest interval de timp în modul cel mai profitabil cu putinţă. A început să se plimbe pe plajă şi a întâlnit trei pescari care dădeau la peşte. Intr-o engleză stricată, aceştia i-au spus că au fost creştinaţi de misionari încă cu câteva secole înainte.Noi, creştini! i-au spus ei cu măndrie, arătând unii către ceilalti. Episcopul s-a arătat impresionat. I-a întrebat atunci dacă au auzit de Rugăciunea Domnului. Nu auziseră. De data aceasta, episcopul a fost şocat.Atunci, ce spuneţi atunci când vă rugaţi?Ne ridicam ochii spre cer şi ne rugăm astfel: „Noi suntem trei, Tu eşti trei, ai milă de noi”.Episcopul a rămas revoltat de primitivismul rugăciunii şi de erezia pe care o conţinea ea. De aceea, şi-a pierdut întreaga zi încercând să-i înveţe Rugăciunea Domnului. Pescarii nu aveau o memorie prea grozavă, dar şi-au dat osteneala, şi înainte de plecare, episcopul a avut satisfacţia de a-i auzi spunând Rugăciunea de la un cap la altul, fără greşeală.Câteva luni mai târziu, nava sa a trecut din nou pe lângă insulă. In timp ce îşi recita pe punte rugăciunea de seară, episcopul şi-a amintit cu plăcere de cei trei oameni care învăţaseră să se roage, graţie eforturilor sale pline de răbdare.Subit, el a văzut o rază de lumină care se apropia de vas. Spre uluirea lui, în mijlocul ei a zărit trei persoane care mergeau pe apă. Capitanul a oprit nava şi toată lumea s-a adunat să vadă minunea.Evident, erau cei trei pescari ai episcopului.Sfinţia ta, au exclamat ei, am văzut nava cu care călătoreşti si ne-am grăbit să venim la tine.Dar ce doriţi? i-a întrebat episcopul, încă nevenindu-i să-şi creadă ochilor. Sfinţia ta, ne pare foarte rău, dar am uitat rugăciunea corectă. După ce spunem: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, facă-se voia Ta…”, nu ne mai aducem aminte restul. Spune-ne din nou rugăciunea.Smerit, episcopul le-a răspuns:Mergeţi acasă, prieteni, şi de fiecare dată când vă rugaţi, spuneţi, la fel ca înainte: „Noi suntem trei, Tu eşti trei, ai milă de noi!”DiogeneFilosoful Diogene îşi lua cina, care consta din pâine şi linte. Aristippus, un alt filosof, care trăia într-un confort considerabil întrucât îl omagia în permanenţă pe rege, i-a spus cu ironie:Învaţă ce înseamnă supunerea faţă de rege şi nu vei mai fi nevoit să trăieşti cu linte.Diogene i-a răspuns prompt:Învaţă să trăieşti cu linte şi nu vei mai fi nevoit să-l cultivi pe rege.Am văzut pe strada un copil gol, îngheţat şi flămând. M-am supărat şi i-am strigat lui Dumnezeu: „De ce permiţi acest lucru? De ce nu faci nimic?” Dumnezeu nu mi-a răspuns. În aceeaşi noapte, când mă aşteptam mai puţin, mi-a răspuns: „Am făcut ceva: te-am creat pe tine”.Privirea lui IisusÎn Evanghelia după Luca scrie:Dar Petru a spus: „Omule, nu ştiu despre ce vorbeşti”. În acel moment, chiar în timp ce vorbea, un cocoş a cotcodăcit, iar Domnul s-a întors şi a privit drept spre Petru… iar Petru a ieşit afară şi a plâns.M-am înţeles întotdeauna bine cu Domnul. Conversez tot timpul cu el, îi multumesc, îi implor adevărul.Dar am avut întotdeauna sentimentul că doreşte să-l privesc în faţă… Iar eu nu pot. Chiar şi când îi vorbesc, mă uit în altă parte atunci când simt că el mă priveşte direct. Mă tem de fiecare dată că voi descoperi o acuzaţie nerostită în ochii săi, pentru vreun păcat nemărturisit. Sau poate vreo cerere: poate că aşteaptă ceva de la mine.Într-o zi, mi-am adunat tot curajul şi l-am privit în ochi! Nu există nici o acuzaţie, nici o cerere. Singurul mesaj pe care îl puteai citi în ochii lui era: „Te iubesc”.La fel ca şi Petru, am ieşit afară şi am plâns.Cele şapte vase cu aurUn bărbier trecea odată pe sub un copac bântuit, când a auzit o voce:Ai vrea să ai şapte vase cu aur?Omul a privit în jur, dar nu a văzut pe nimeni. Lăcomia lui se trezise însă, aşa că a strigat:Da, aş vrea.Atunci, du-te imediat acasă, i-a spus vocea. Le vei găsi acolo.Bărbierul a fugit spre casă, unde a găsit într-adevăr şapte vase pline cu aur, cu excepţia unuia, care era doar pe jumătate plin. Bucuria i-a fost astfel imediat spulberată. Bărbierul nostru a simţit că nu poate trăi astfel: trebuia neapărat să umple şi cel de-al şaptelea vas, altminteri nu va mai fi niciodată fericit.De aceea, a topit toate bijuteriile familiei şi le-a turnat în monede de aur, pe care le-a introdus în cel de-al şaptelea vas. Spre uimirea lui, acesta a rămas tot pe jumătate gol. Era exasperant! Omul s-a pus atunci pe economii, şi-a înfometat familia, dar degeaba. Oricât aur punea în cel de-al şaptelea vas, acesta rămânea în continuare pe jumătate gol.Într-o zi, l-a rugat chiar pe rege să-i dubleze salariul. Acesta a acceptat, astfel că lupta pentru umplerea vasului a fost relansată. A ajuns chiar să cerşească. Vasul înghiţea fiecare monedă nouă de aur, dar refuza să se umple! Între timp, regele a observat cât de tras la faţă era bărbierul său.Ce s-a întâmplat cu tine?

RON 22.50
1

Am vazut sfarsitul lumii. Marturisirile unui staret care a trait o suta de ani Vol.1

Am vazut sfarsitul lumii. Marturisirile unui staret care a trait o suta de ani Vol.1

Editie ingrijita de monahul Coprie. Nascut in Imperiul Tarist, la inceputul veacului al XX-lea, staretul centenar - ale carui cuvinte sunt cuprinse in acest volum - a trecut prin valul de vitregii si prigoane, ce s-a abatut asupra celor care si-au marturisit credinta in Hristos Dumnezeu in Rusia. La inceputul anilor '20, ca tanar ieromonah, a fost arestat si a luat caile gulagurilor sovietice, unde, timp de mai bine de douazeci de ani, si-a ispasit condamnarea prin munca silnica. Dupa incheierea celui de al Doilea Razboi Mondial, a fost eliberat abia viu din lagar, a pribegit prin Rusia si a intrat in ascultare la un batran monah isihast, format la Optina. Dupa ce a reusit sa recupereze din felurite ascunzatori carti si vase liturgice din perioada tarista, staretul a inceput a sluji Liturghia, iar cand era rugat sa faca botezuri si inmormantari, el le savarsea in timpul noptii. Intrucat era inzestrat cu puterea cuvantului si cu darul inainte-vederii, langa staret s-au adunat multi oameni, pentru a caror intrebari si cautari el a cerut raspuns de la Dumnezeu. Asa se face ca, pe la inceputul anilor ?70 ai veacului trecut, s-a invrednicit de prima vedenie, in care Domnul i-a dezvaluit cele ce se vor petrece launtric cu oamenii in vremurile de la sfarsitul lumii. Dupa mai multi ani, intr-o a doua vedenie, i-a fost descoperita, cu multe detalii, deopotriva starea lumii si a firii omenesti, atat din preajma venirii lui antihrist, cat si din vremea stapanirii lui. Toate acestea au fost asternute in scris, pentru cei cu luare-aminte

RON 15.90
1

Duhovnicii din Grădina Maicii Domnului. Jurnal duhovnicesc

Duhovnicii din Grădina Maicii Domnului. Jurnal duhovnicesc

Cartea de faţă cuprinde amintirile din Sfântul Munte ale părintelui Heruvim Karambelas, o minunată comoară duhovnicească din care s‑a hrănit toată viaţa și cu care a hră­nit o mulţime de călugări şi mireni. „Ce folos ar avea omul să câştige lu­mea întreagă, dar să‑şi păgubească sufletul? Sau ce-ar pu­tea da omul în schimbul sufletului său? Călugării sunt cei mai buni negustori. Pierd puţin şi câştigă mult. Le lasă pe cele mici şi le dobândesc pe cele mari. Dis­pre­ţuiesc cele vremelnice şi aleg cele veşnice. Se lea­pădă de cele lumeşti şi îşi strâng comoară în ce­ruri”. „Îmi vor rămâne întipăriţi în minte pentru totdeauna aceşti părinţi cu chipurile lor smerite, tăcute, cu ochii plecaţi în pământ, cu dulamele ponosite, cu cio­rapi albi de lână, cu ghetele butucănoase, cu desaga, toiagul şi cu şiragul de mătănii în mână, ros de atâta folo­sire... Nu‑i voi uita niciodată. Patruzeci de ani au tre­cut, dar taina tăcerii lor, străduinţa lor de a rămâne tot timpul în umbră, îmi stârnesc şi acum admiraţia, pe care o păstrez în suflet neatinsă, de parcă i‑aş fi văzut ieri. Însufleţite vase pline de mir ale Sfântului Duh! S‑au lepădat de toate cele din afară, de toate câte ţin de rânduiala aces­tei lumi, de toate cele deşarte. Au săpat în adâncul su­fle­tului lor, şi‑au lucrat lumea lăuntrică şi au găsit ast­fel comoara. L‑au găsit pe Dumnezeu, au găsit Îm­pă­ră­ţia cerurilor. Câte nu ar avea să spună lumii aces­teia, care şi‑a pierdut calea şi liniştea, această lepă­dare de sine, acest eroism fără asemănare, această în­dumne­ze­ire a lor întru Iisus Hristos!” Arhim. Heruvim Karambelas Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a volumului Moștenirea bătrânilor athoniți: jurnal duhovnicesc, apărut pentru prima dată la Editura Sophia în 2004

RON 16.00
1