16 rezultate (0,16542 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Cum m-am vindecat de nefericire

Curiozități grecești

Curiozități grecești

Povești stranii și fapte surprinzătoare din leagănul civilizației occidentaleUnul dintre cei mai reputați specialiști actuali în istoria Antichității a creat prin acest volum un templu închinat ciudățeniilor Greciei Antice. Anii de documentare și toate eforturile sale de cercetare au fost puse în slujba evidențierii tuturor faptelor, obiceiurilor și anecdotelor antice menite să stârnească reacții spumoase în rândul cititorilor.Vechii greci ne-au dăruit dramaturgia, filosofia și conceptul de democrație. Multe forme de artă și ramuri ale științei ar fi de neconceput fără contribuția lor. Homer, Euripide, Platon și Aristotel sunt câteva dintre numele răsunătoare ce stau la rădăcina culturii occidentale. Dar dacă Grecia Antică – așa cum ne-o imaginăm astăzi – nu este decât o utopie străveche, care a trecut cu bine proba timpului? De fapt, noi ne raportăm la această civilizație așa cum a fost proiectată în epoca romantică, în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.Spre deosebire de tot ceea ce ai citit până acum, cartea lui McKeown ilustrează aspectele nu-atât-de-minunate ale vieții și gândirii grecești. Autorul a pornit la drum cu intenția declarată de a amuza cititorul. Lucrarea li se adresează în egală măsură erudiților clasiciști, istoricilor sau cititorilor pasionați de faptele eroice sau anecdotice ale trecutului. Indiferent în ce categorie te încadrezi, această lectură îți va stârni hazul sau chiar stupoarea pe alocuri. Are capacitatea de a satisface atât o mare sete de cunoaștere, cât și o curiozitate arzătoare.Știai că, în Grecia Antică...…politicienii erau priviți ca fiind obtuzi și egoiști? Dar că oamenii obezi recurgeau la diete fanteziste? Sau că Socrate și regele din Sparta obișnuiau să-și distreze copiii călărind pe un băț și pretinzând că acesta ar fi un cal? Vei recunoaște mai multe dintre obiceiurile și pornirile actuale în descrierile vechilor greci....la apogeul democrației lor, atât de vibrante intelectual, în secolul al V-lea î.Hr., atenienii votau pentru a li se reteza degetele mari de la mână tuturor prizonierilor luați din Eghina, pentru a se tatua bufnița ateniană pe frunțile tuturor prizonierilor luați din Samos și pentru uciderea tuturor bărbaților capturați în Mytilene?…deținuții erau eliberați pe cauțiune pentru a se putea delecta cu festivaluri de teatru?…se semănau bucăți de cupru cu speranța că vor încolți și vor crește?…alegătorii erau plătiți să voteze și erau mânați la urne cu o frânghie vopsită în roșu?…expresia „a găsi țapul ispășitor” avea o aplicabilitate cât se poate de practică? Țapii erau aruncați de pe stânci pentru a alunga răul. Nu oricum, ci cu pene și păsări vii legate de trupuri, pentru a li se da, cavalerește, o șansă de supraviețuire.…Eschil (potrivit lui Sofocle) își scria piesele doar când era beat? Dar că a murit când un vultur i-a scăpat o țestoasă în cap, confundându-l cu o piatră?…conform filosofului sceptic Sextus Empiricus, numele real al lui Platon era Aristocle și acesta avusese o tinerețe mai degrabă decadentă, purtând un cercel în ureche?…un mod de a deosebi o brânză bună de una rea era să râgâi după ce le mâncai? Cea bună se considera că își pierde treptat trăsăturile, pe când cea rea nu și le pierdea

RON 37.30
1

Prietenii lui Nasuc. Vol. 4: La piscina

Consimțământul

Consimțământul

Un ghid fresh de educație sexuală pentru adolescențiAceastă carte răspunde la cele mai importante întrebări despre întâlniri și relații, învățându-i pe adolescenți cum să aibă grijă de sentimentele și de corpurile lor, astfel încât să se simtă mereu în siguranță.Pentru că modul în care adolescenții percep sexul în ziua de azi s-a schimbat, și educația sexuală trebuie să se schimbe. Această carte revoluționară li se adresează cu empatie și curaj tuturor adolescenților, indiferent de identitatea de gen sau de orientarea sexuală.Dr. Jennifer Lang vorbește pe un ton prietenos despre interacțiunile umane sănătoase și atinge fără ocolișuri subiecte delicate, dar esențiale, care țin de comunicare, anatomie, sexualitate. Adolescenții vor descoperi semnificația consimțământului și vor putea recunoaște și când are cineva capacitatea de a și-l da. Vor învăța să ia decizii informate și să facă alegerile potrivite, ceea ce le va crește încrederea în ei înșiși.Cartea cuprinde:• O imagine de ansamblu asupra sexualității, inclusiv ce este și cum se simte sexul, separând realitatea de fantezie;• O discuție despre relații, întâlniri și formele sub care apar în adolescență, inclusiv câteva dintre cele mai comune scenarii și metodele sănătoase de a le face față;• Modalități de comunicare și de înțelegere a consimțământului, cu sugestii de exprimări eficiente și cu informații-cheie despre trasarea limitelor și identificarea situațiilor de abuz sau asalt sexual

RON 44.00
1

Prietenii lui Nasuc Vol.3: O noapte in cort

Unchiul meu trăsnit. Vol. 3: Marele jaf al trenului

Unchiul meu trăsnit. Vol. 3: Marele jaf al trenului

Marea literatură contemprană pentru micii cititoriA treia carte din miniseria „Unchiul meu trăsnit” cuprinde nu una, ci zeci de aventuri îmbinate cu măiestrie într-o construcție literară plină de suspans și de umor.Cel mai trăsnit unchi își conduce de această dată nepoata într-un periplu prin copilăria lui și a tatălui ei, în industria de film de la Hollywood, în culisele serviciilor de securitate de la bancă, în cartierele pitorești din Istanbul. Povestea curge domol, aleargă sau chiar înoată odată cu eroii ei, traversând cei 698 de metri lățime pe care îi are Bosforul în cea mai îngustă zonă a sa. Bineînțeles, Zebră, prietenul dungat al unchiului, nu lipsește din aceste peripeții, ba chiar le și provoacă pe multe dintre ele! O apariție specială este cea a unchiului Mehmet, care îi scoate pe cei doi prieteni trăsniți dintr-o mare încurcătură și îi oferă autorului ocazia de a schița un portret emoționant.Miniseria „Unchiul meu trăsnit” li se adresează cititorilor aflați la început de drum în lumea cărților. Își pot încerca puterile parcurgând singuri povestea sau puteți trece împreună prin ritualul lecturii. Un carusel de situații când absurde, când caraghioase, când palpitante, care de cele mai multe ori conțin câte puțin (mai mult) din fiecare ingredient – iată rețeta de succes a unei cărți de care cu greu îți vine să te desparți. Datorită lui Genç Osman Yavaş și ilustrațiilor savuroase create de Nalan Alaca, lectura se transformă într-o experiență incredibilă

RON 20.30
1

Pisicile razboinice Vol. 31 - Viziunea din umbre.Misiunea Ucenicului

Pisicile razboinice Vol. 31 - Viziunea din umbre.Misiunea Ucenicului

Primul roman dintr-o serie nouă, enigmatică Misiunea Ucenicului deschide seria a șasea, Viziunea din umbre, care surprinde aventurile fantastice ale noii generații de pisici în încercarea de a salva viitorul clanurilor. A venit timpul pentru o nouă profeție. De această dată, pisicile din sălbăticie se găsesc în fața unui îndemn misterios și amenințător: „Primiți cu sufletul deschis ceea ce veți găsi la adăpostul umbrelor, căci doar așa se va însenina cerul”. Noua generație trebuie să îi deslușească sensul ascuns, pentru a asigura astfel supraviețuirea clanurilor. În miezul acțiunii îi vom întâlni pe Labă de Arin și pe Labă de Scânteie, urmașii marelui Stea de Foc. Lor li se alătură Labă de Ac, o ucenică din Clanul Umbrelor care s-a remarcat prin curaj și dârzenie. Împreună, cei trei pornesc într-o călătorie plină de provocări, cu scopul de a găsi misteriosul Clan al Cerului și de a-l salva de la dispariție. Pe parcursul acestui drum presărat cu pericole, tinerele pisici vor beneficia de îndrumarea înțeleptei Furtună de Nisip. Le vor ieși în cale dușmani cărora vor fi nevoite să le țină piept și se vor confrunta totodată cu reminiscențele trecutului întunecat și cu propriile temeri. Cititorilor le revine misiunea palpitantă de a descopri dacă ucenicii reușesc să dezlege secretul păstrat la adăpostul umbrelor. Fără îndoială, această călătorie va schimba pentru totdeauna destinul pisicilor războinice. Iar fanii seriei vor trăi satisfacția de a fi străbătut, la rândul lor, un drum anevoios, întins pe durata a 30 de volume. Dar și bucuria incredibilă de a-și relua incursiunea în lumea fantastică creată de Erin Hunter, odată cu apariția celui de-al 31-lea. „O carte plină de suspans, pentru toți cei care se întreabă ce visuri de grandoare nutrește motănelul de pe preșul de la ușă.” – Publishers Weekl

RON 32.40
1

Pixi Stie-Tot. Sah

Pixi Stie-Tot. Sah

Pixi Stie-Tot despre cum sa dam sah-mat plictiselii. Aceasta este o carticica bine informata si amuzanta despre unul dintre cele mai cunoscute jocuri din lume, care se bucura de fani pe tot globul. Jocul de sah este foarte vechi si provine din India. Se pare ca acolo se juca deja sah inca din secolul al IV-lea. Jocul si-a primit insa actualul nume in Persia. Cuvantul „sah“ inseamna in limba persana „rege“. Astfel, jocul a primit numele piesei sale cele mai importante, regele. In Europa, sahul se numara printre cele sapte aptitudini pe care trebuia sa le aiba un cavaler. Astazi, fete si baieti, barbati si femei joaca sah pentru recreere sau la nivel profesionist. La acest joc nu are nicio importanta ce varsta ai sau daca esti in scaunul rulant. Din fericire, si persoanele fara vedere pot juca sah – au nevoie doar sa li se permita sa simta tabla cu degetele. Fiecare are o sansa. Castiga cel care muta piesele mai inteligent pe tabla. Asa cum la judo exista centura neagra, cei mai buni jucatori de sah primesc titlul de mare maestru. Cel mai tanar jucator devenit mare maestru avea abia 12 ani cand a primit acest titlu. Asta s-a intamplat in anul 2002.Ilustrator: Jorg Hilbert Carticelele educative PIXI STIE-TOT se adreseaza copiilor de varsta scolara. Informatiile revizuite de specialisti si pedagogi vin in completarea cunostintelor acumulate la scoala sau dezvolta subiecte interesante despre noi si despre lumea in care traim. Toate carticelele PIXI STIE-TOT se mandresc cu:1. Subiecte enciclopedice de mare interes2. Texte clare si istete3. Ilustratii colorate pentru o mai buna intelegere a informatiilor4. Casete, chestionare, mini-dictionare si jocuri pentru fixarea informatiilo

RON 13.50
1

Tratat de pediatrie

Tratat de pediatrie

Acest volum mai mult decât necesar, realizat de medici de o valoare incontestabilă, în contextul posibilităților actuale de informare științifică, își merită pe deplin statutul de tratat. La elaborarea sa au participat specialiști ȋn domeniu din generațiile mai vechi, ȋncă active și deosebit de implicate. Lor li s-au alăturat colegi din generațiile mai tinere, aflați la deplină maturitate profesională și științifică. Aproape toate centrele universitare medicale din țară, plus o serie din diaspora, au reprezentanți printre autorii tratatului.Rezultatul: un nou tratat de pediatrie amplu și modern, aproape 2000 de pagini utile tuturor celor interesați de îngrijirea sănătății și de ocrotirea copilului.Volumul cuprinde 26 de secțiuni, printre care:- anamneză și examen clinic în pediatrie- nutriție/alimentație- genetică medicală- medicină fetală- neonatologie- imunizări- patologie respiratorie și TBC- boli cardiovasculare- boli ale tractului gastrointestinal- boli hepatice și ale căilor biliare- boli de metabolism și endocrine- elemente de patologie ortopedică- reumatologie- boli ORL- psihiatrie pediatrică și multe altele.Public-țintă: Lucrarea se axează pe tematica de pregătire a medicilor specialiști și primari din specialitatea de pediatrie. De asemenea, le este extrem de utilă și studenților sau medicilor rezidenți. Cartea se adresează, de fapt, tuturor celor care resimt nevoia de informare corectă, completă, filtrată prin experiența clinică de excepție a autorilor.Coordonatori:- Florea Iordăchescu, medic primar pediatrie, doctor în medicină, profesor UMF „Carol Davila”, consultant pediatrie clinicile MedLife și Medicover, București.- Adrian Ioan Georgescu, medic primar pediatrie, doctor în medicină, profesor UMF „Carol Davila”, București.- Ingrith-Crenguța Miron, medic primar pediatrie, medic primar oncologie și hematologie pediatrică, doctor în medicină, profesor universitar UMF „Grigore T. Popa”, Clinica Oncologie Medicală, SCUC „Sf. Maria”, Iași.- Otilia Mărginean, medic primar pediatrie, specializare endocrinologie pediatrică, doctor în medicină, profesor UMF „Victor Babeș”, șef Clinica Pediatrie I, SCUC „Louis Țurcanu”, Timișoara.

RON 554.00
1

Central Park - Ed.ll necartonat

Central Park - Ed.ll necartonat

Romanele lui Guillaume Musso au fost traduse in peste treizeci de tari si s-au vandut in peste cinci milioane de exemplare. New York, 8 a.m. Alice Schafer, o politista frantuzoaica, si Gabriel Keyne, un pianist de jazz american, se trezesc pe o banca in Central Park, legati cu catuse unul de altul. Alice si Gabriel nu se cunosc si nici nu isi amintesc sa se fi intalnit vreodata. Mai mult, in noaptea dinainte, Alice a fost la o petrecere pe Champs-Eysses, iar Gabriel a cantat intr-un club din Dublin. Imposibil? Si totusi... Intrebarile ii coplesesc: Cum au ajuns intr-o situatie atat de stranie? Al cui este sangele de pe camasa lui Alice? Si de ce lipseste un glont din pistolul ei? Pentru a se putea intoarce la existenta lor obisnuita, Alice si Gabriel trebuie sa afle impreuna ce li s-a intamplat. Ceea ce vor descoperi, insa, le va da viata peste cap pentru totdeauna. Imprevizibil si tulburator, un thriller psihologic cu un deznodamant incredibil, care te tine cu sufletul la gura pana la final. - Metro Un autor care nu face compromisuri, inteligent ca o vulpe, Guillaume Musso ramane cel mai uluitor romancier francez contemporan. - Le Parisien Guillaume Musso este unul dintre cei mai populari scriitori francezi contemporani. S-a nascut in 1974 si a studiat stiinte economice. Mama lui, bibliotecara, i-a cultivat gustul pentru literatura, hranindu-l cu „Proust la biberon“. La 19 ani, a plecat in Statele Unite ale Americii si s-a indragostit de New York. Ulterior, a folosit aceasta experienta ca sursa de inspiratie pentru romanele lui. La 24 de ani a suferit un grav accident de masina, care l-a facut sa reflecteze la sensul vietii si la posibilitatea ca ea sa se sfarseasca pe neasteptate. A scris apoi intr-un suflet primul sau roman, Et Apres (2004), care s-a vandut in doua milioane de exemplare. Au urmat alte 12 romane de mare succes, dintre care doua au fost adaptate pentru marele ecran.

RON 38.70
1

Consumatorul de suflete

Consumatorul de suflete

Am citit manuscrisul, la inceput pe o diagonala, apoi pe alta, si din nou pe prima. Nu din comoditate sau lipsa de interes, ci de draci... Sunt, cumva, prea aproape de tema. Dar tema imi place, este adanc integrata in epiderma modei care ne bantuie. Imi place mintea ascutita brici care incearca sa se elibereze taind in stanga si-n dreapta fara a masura altfel decat cu privirea rece, inghetata de atata constienta de sine. - Florin Chilian Exista oameni care nu asteapta sa li se dea. Ei doar intind mana si iau. Iau intamplari, iau fiinte, iau senzatii, sentimente, obiecte, anotimpuri, locuri. Codin Maticiuc e unul dintre oamenii de genul asta. Consumatorul de suflete este felul lui de a da ceva inapoi lumii din care ia cu atata nesat. O carte care se citeste pe nerasuflate, mai ales dupa ce renunti sa te mai intrebi daca povestea e fictiune sau realitate. - Lia Bugnar O proportie covarsitoare a celor care ne viziteaza tara pot depune marturie ca viata de noapte bucuresteana este, cu adevarat, ceva iesit din comun. Am inceput sa citesc ce a scris Codin cu mari rezerve. Stiam ca are o inteligenta peste medie. Avem de-a face cu un jurnal insolit. Un breviar de tipologii feminine si trairi ale unui "mare superficial". Cred in talentul lui literar, si mai ales in modernitatea scriiturii. - Mihai Bendeac Surprinzator de interesanta descrierea unui mediu aproape necunoscut omului de rand. Umorul si autoironia personajului sunt uimitoare. Si dau un aer aparte observatiilor facute de la inaltimea meselor pe care troneaza destrabalarea sufletelor cumparate, vandute sau inchiriate pentru o noapte. - Dan Chisu Scriu mai mult pe Blackberry (asta fiind si motivul pentru care rezist intrarii iPhone-ului in viata mea). N-am crezut ca randurile mele vor vedea vreodata tiparul, dar am fost incurajat de cateva persoane dragi mie si apoi de criticul literar Alex. Stefanescu, dupa ce, cu un curaj nebunesc, i-am trimis manuscrisul. Satul de exploatarea vampirului de catre americani, m-am hotarat sa-l aduc in patria lui. Sunt convins ca meleagurile noastre ii priesc mult mai mult decat cele hollywoodiene. - Codin Maticiu

RON 35.70
1

Dezvaluirea secretelor planseului pelvian feminin

Dezvaluirea secretelor planseului pelvian feminin

Ghid pentru ameliorarea simptomelor, insotit de marturii ale pacientelor Aceasta carte se adreseaza femeilor afectate de incontinenta urinara de efort, prezentandu-le teoria Sistemului Integral, care a ajutat deja milioane de femei din intreaga lume. Incontinenta este considerata o parte a procesului de imbatranire. Una despre care femeile se sfiesc sa vorbeasca deschis. In realitate, are o serie de implicatii care depasesc functia mecanica a vezicii urinare si a intestinului. Pentru cele care sufera, reprezinta o problema emotionala puternica. Vine la pachet cu o jena intensa, aducand scaderea increderii in sine si a respectului de sine. Femeile se confrunta cu o o afectare negativa a imaginii de sine si cu reticenta de a socializa. In majoritatea situatiilor, anxietatea lor atinge un nivel ridicat. Tinand cont de incarcatura psihologica din spatele acestui subiect, cartea este conceputa atat ca un instrument educational, cat si ca unul motivational. Femeile vor intelege cum functioneaza organele pelvine si in acelasi timp vor face cunostinta cu cele mai eficiente metode terapeutice. Mai mult decat atat, volumul de fata isi propune sa familiarizeze pacientele cu o adevarata revolutie in gandire. Concret, problemele intestinale si ale vezicii urinare provin in principal de la un vagin deteriorat sau de la ligamentele care il sustin, si nu de la organele propriu-zise. Aceasta descoperire stiintifica de importanta majora li se datoreaza profesorului Petros (Australia - unul dintre autorii cartii) si profesorului Ulmsten (Suedia) si poarta denumirea de Sistem Integral. O singura interventie, operatia cu bandeleta suburetrala, introdusa in practica de Petros si Ulmsten, a schimbat viata a milioane de femei incepand cu anul 2000. O operatie dureroasa, care implica o spitalizare de 12 zile, cu montare de sonda urinara, s-a transformat astfel intr-o operatie destul de nedureroasa ce necesita doar internare de zi. Cititoarele vor afla toate informatiile necesare despre Sistemul Integral, metoda testata stiintific pentru tratarea afectiunilor mentionate. Aceasta consta in exercitii speciale sau noi tipuri de interventii chirurgicale minim-invazive, capabile sa intareasca ligamentele vaginului. Ca urmare, se produce vindecarea sau ameliorarea majora a simptomelor, precum mictiunea imperioasa, nicturia, durerea pelviana si incontinenta fecala. Nu in ultimul rand, femeile vor deprinde cunostintele necesare pentru a discuta deschis cu medicul lor despre problemele medicale personale

RON 23.70
1

Primul ajutor pentru sugari si copii

Primul ajutor pentru sugari si copii

Proceduri de urgență pentru toți părinții Primul ajutor pentru sugari și copii este ghidul binevenit în orice familie – cuprinde recomandări cât se poate de actuale, care pot salva vieți și pot conduce la cea mai bună abordare a leziunilor și a bolilor cu diverse grade de gravitate. Totul într-un format color, practic și ușor de utilizat. Ce trebuie să conțină o trusă de prim ajutor bine dotată? Cum se fac mai multe tipuri de bandaje? Cum reacționăm în cazul mușcăturilor de insecte sau de animale? Ce trebuie să facem când copilul are un corp străin în nas, ureche sau ochi? Cum ne amenajăm locuința, astfel încât să fie cât mai sigură pentru cei mici? Copiii sunt niște mici exploratori. Este firesc să cadă, să se lovească, să se împiedice, în aventura lor de descoperire a lumii. Ba chiar rănile minore, la fel ca și bolile copilăriei, fac parte din procesul de creștere, pe când bolile severe sunt, din fericire, mult mai rare. Trebuie să știm cum să ne ocupăm de rănile care pot apărea la orice pas. Să știm cum să îi îngrijim atunci când fac febră. Să fim pregătiți să distingem situațiile cărora le putem face față acasă de cele care necesită ajutor specializat de urgență. Indiferent de gravitatea situației, este esențial să îi poți oferi celui mic cel mai bun prim ajutor posibil, în cel mai scurt timp cu putință. Pentru că asta îi poate salva viața sau poate duce la stoparea suferinței și la grăbirea procesului de recuperare și de vindecare. Cartea de față îți pune la dispoziție cunoștințele și recomandările necesare îndeplinirii acestor scopuri, iar pe deasupra îți oferă și încredere. Atunci când vorbim despre siguranță și sănătate, nimic nu este mai important decât să ai încrederea că poți acționa corect în situații-limită. Ghidul li se adresează în primul rând părinților, dar și tuturor celorlalte persoane care petrec timp cu cei mici și au grijă de ei: bunici, învățători, îngrijitori, supraveghetori ai locurilor de joacă, babysitteri. Sfaturile pot fi aplicate pentru tratarea oricărui copil până la vârsta pubertății și respectă cele mai recente ghiduri clinice. Modalitatea de prezentare a urgențelor și felul în care sunt explicate intervențiile recomandate sunt cât se poate de clare și de logice. Ilustrațiile color, fotografiile și legendele fac totul mult mai ușor de urmărit și de înțeles. De asemenea, și referințele de la finalul cărții vin în sprijinul cititorilor

RON 40.70
1

Fanni și noaptea înfricoșătoare Vol.5

Fanni și noaptea înfricoșătoare Vol.5

e îngrijorează momentele în care copilul tău resimte frică, panică și anxietate? Frica este o emoție cu un rol foarte important: te ajută să rămâi în siguranță, să reacționezi rapid și să te aperi într-o situație periculoasă. De aceea, fricile trecătoare fac parte din parcursul firesc al copilului tău. Secretul dezvoltării sale armonioase este să descopere modalitățile sănătoase și eficiente de calmare și de gestionare a fricii. Exact acesta este sprijinul pe care i-l oferă volumul de față din seria FANNI! Noi tehnici de depășire a fricilor, cu eficiență dovedită Fanni și noaptea înfricoșătoare este un volum cartonat, cu ilustrații fermecătoare, conceput ca un instrument prietenos și profund transformator, care poate fi folosit atât acasă, cât și în grupuri de copii, la grădiniță. Poartă semnătura a două psiholoage finlandeze specializate în dezvoltarea abilităților emoționale în familie, care au fost premiate pentru acest proiect editorial de excepție. Cuprinde o povestire palpitantă de citit împreună cu copilul și un ghid de dezvoltare emoțională dedicat adulților. La final, autoarele propun o serie de activități, precum „traducătorul de gânduri” sau „bijuteriile pentru curaj” – vă veți distra cu siguranță punându-le în practică! Scopul cărții este să aprofundeze tehnicile de reglare emoțională și să îl învețe pe cel mic să își gestioneze fricile cu ajutorul propriilor gânduri. Construirea unor resurse interioare solide este esențială. De exemplu, frica provocată de o furtună se intensifică dacă micuțul se gândește că nu va supraviețui. În schimb, frica este atenuată dacă respiră adânc, primește refugiu în brațele unui adult și se gândește: „Totul este bine“.Ce schimbări aduce cartea în comportamentul copilului tăuÎnvață să facă față în mod constructiv tuturor fricilor: de întuneric, de zgomote puternice, de înălțime, de insecte etc.Pune capăt gândurilor înfricoșătoare, negative, copleșitoareÎși construiește un discurs interior pozitiv, încurajator și liniștitorDevine mai prudent și mai responsabilÎși formează moduri proprii, originale, de a diminua și depăși fricaCe beneficii vei avea tu, ca adultÎnveți cum să articulezi în mod conștient propriul discurs interior pozitivGestionezi cu succes neputința, teama sau anxietatea provocate de fricile celui micDevii o prezență liniștitoare pentru el, cu o atitudine empatică și constructivăAi satisfacția de a-i întări sentimentul de siguranță care îi oferă startul ideal în viațăPovestea despre misteriosul adăpost din pădureFanni şi prietenii ei au primit permisiunea părinților să-și petreacă noaptea în adăpostul confortabil pe care l-au construit în pădure. Sunt tare entuziasmați și nerăbdători! Până când vine timpul să meargă la culcare și încep să audă șuierături, bufnituri și alte sunete care li se par înfricoșătoare... Pe măsură ce zgomotele din jur devin tot mai puternice, îi cuprinde frica, iar mica lor excursie ia sfârșit pe moment. Rușinați și nedumeriți de cele întâmplate, a doua zi sunt hotărâți să-și învingă temerile. Oare cum vor găsi curajul să pornească din nou în aventură

RON 40.70
1

Cina la Roma

Cina la Roma

O carte amuzantă, fascinantă și originalăAndreas Viestad, un renumit critic de restaurante și un reputat specialist scandinav în gastronomie, ne serveşte, pagină cu pagină, un regal culinar şi istoric. O masă în Cetatea Eternă se transformă într-un pretext pentru a explora în tandem istoria omenirii și a bucătăriei antice, medievale și moderne. Cină la Roma nu li se adresează numai gurmanzilor; este lectura ideală pentru pofticioşii dornici să descopere atât gustul lumii în care trăim, cât şi savoarea trecutului.Textul de față împletește experiența unei cine la restaurantul La Carbonara din Roma cu toate lucrurile incredibile pe care, de fapt, orice masă a zilei ni le poate spune despre trecutul omenirii. În mod special într-un oraș cu o istorie atât de bogată, cum este capitala Romei, suntem tentați să percepem mâncarea gustoasă și băutura ca pe o modalitate de a ne deconecta de la lecția de istorie care ni se servește permanent pe străzi, în muzee, în fața diverselor vestigii. Ne-am obișnuit să privim istoria ca pe o înșiruire de evenimente politice și încleștări militare, ca pe o sumă a acțiunilor și ideilor unor oameni de seamă. Mâncarea se numără printre subiectele de interes numai în contextul în care se discută despre condițiile social-politice care au condus la foamete și criză sau la descoperirea unor noi resurse.Autorul propune o perspectivă inovatoare, curajoasă și de-a dreptul fascinantă: mâncarea nu este doar rezultatul istoriei, ci reprezintă în sine un factor determinant al acesteia. Este ea însăși acel factor decisiv care ne-a făcut să ne stabilim într-un anumit loc și să ne organizăm într-un anume fel sau să devenim cei care suntem azi. Mâncarea vorbește despre locurile din care provenim, despre modul nostru de viață și despre ce ne-a motivat și ne-a inspirat.Călătoria peste meniuri și vremuri începe în momentul în care, cu o mișcare aproape imperceptibilă a mâinii, chelnerul Angelo aruncă fix în mijlocul mesei un coș cu pâine, trecând grăbit spre terasă. Pâinea este aerată și pufoasă, are fix consistența potrivită, cu coaja tare și miezul ușor gumat. Se coace zilnic într-o clădire învecinată, la Forno Campo de’ Fiori, o brutărie tradițională care a reușit să supraviețuiască invaziei brutăriilor industriale care domină acum în Italia. Iată pretextul de care Andreas Viestad avea nevoie pentru a vorbi despre rolul crucial pe care pâinea și cerealele l-au jucat în istoria Romei. Cerealele au existat ca aliment, dar și ca o condiție prealabilă pentru dezvoltarea orașului – de fapt, a întregului Imperiu Roman.Următoarele capitole despre antipasto, ulei, sare, paste, piper, vin, carne, lămâie surprind la rândul lor „arheologia culinară” în plină acțiune. Vom descoperi care este contribuția uleiului de măsline la sângeroasele conflicte religioase din Europa secolului al XVI-lea. Dar și rolul pe care l-au jucat lămâile în apariția și dezvoltarea Mafiei, în secolul al XIX-lea, sau modul în care pofta de zahăr a elitelor europene a alimentat comerțul cu sclavi

RON 42.00
1