29 rezultate (0,17132 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Puterea vindecătoare a credinței

Femeia independenta (cu autograf)

Femeia independenta (cu autograf)

Cartea Femeia Independentă este un ghid de dezvoltare personală pentru femei.Este o carte născută din dorința autoarei de a vedea cât mai multe femei fericite și împlinite. Daniela Irimia este o femeie independentă, fascinată de natura umană și potențialul de dezvoltare personală al fiecăruia dintre noi. Trainer, speaker, autor și înainte de toate, antreprenor, cu peste 14 ani de experiență în business și lucru cu oamenii. Cu această carte vrea să ajute femeile să devină independente emoțional, psihologic, fizic și financiar. Pentru că femeia poate fi orice își dorește dacă vrea, dacă are susținere și îndrumarea potrivită. Ce spun cititoarele: “M-am bucurat extrem de tare citind cartea, mi-a transmis emoție, mi-a arătat multe metode de a mă îmbunătăți ca om, ca femeie. De ce? Pentru că atunci când îți dorești să faci cu adevărat ceva pentru tine, să te apuci de treabă mai întâi trebuie să te privești în oglindă – cred cu tărie acesta este primul pas – să vorbești autentic cu tine, să te întrebi ce anume vrei, ce îți lipsește și cum vei face să devii o femeie independentă.” – Georgiana Spiridon, trainer “Daniela este ghidul sincer și obiectiv, plin de umor și autenticitate, care prezintă variate metode de a parcurge drumul de (auto)cunoaștere și (auto)descoperire, cât și definire a femeii independente dinăuntrul nostru. Vă încurajez să parcurgeți drumul, cu încredere și deschidere, pentru a descoperi spre sfârșit, o nouă variantă, mai bună a voastră. Distracție plăcută!” – Ilinca Motocu

RON 29.00
1

Femeia independenta

Pachet Iubire vindecătoare

Pachet Iubire vindecătoare

Puterea vindecătoare a credinței – Michele CushattÎn bătaia furtunilor, doar credința te ține la suprafață.Michele Cushatt și-a folosit dintotdeauna vocea pentru a aduce alinare celor aflați în dificultate. Din poziția de speaker motivațional, predicator și om de radio, cuvintele ei au fost ascultate de sute de mii de oameni din întreaga lume. Tocmai de aceea, diagnosticul de cancer la limbă a căzut ca un trăsnet asupra familiei sale. Dar nu pentru Michele, căci ea a înțeles încă de la început puterea vindecătoare a credinței și faptul că fiecare încercare a vieții este menită să ne testeze devotamentul.Acestui diagnostic i s-a alăturat apoi un al doilea și un al treilea diagnostic de cancer, o adopție dificilă și un divorț, o pandemie și nenumărate greutăți, dar credința lui Michele a rezistat. Astăzi, după ce și-a pierdut cea mai mare parte a limbii, autoarea împărtășește lumii cele 10 practici spirituale care au ajutat-o își mențină speranța și să își reconstruiască viața, în ciuda tuturor obstacolelor. Dacă și te afli într-un punct în care tristețea, mâhnirea, nesiguranța sau rușinea îți afectează relația cu Dumnezeu, această carte este aici pentru a-ți dezvălui lumina de la capătul tunelului. Tainele vindecării sufletului - Sfântul NectarieO învățătură plină de Bucuria Raiului!Cele 11 cuvântări scrise de Sfântul Nectarie Taumaturgul ne vorbesc despre calea pocăinței și a smereniei, despre credință și iubire, despre binele desăvârșit după care tânjește inima noastră și pe care îl putem găsi doar în relația cu Dumnezeu.Învățăturile Sfântului Nectarie nu sunt pentru cei nehotărâți, pentru cei ce șovăie atunci când aud chemarea blândă a Lui Dumnezeu, sunt pentru cei care își doresc să își întărească duhul și să trăiască într-adevăr Cuvântul Domnului.  Primele patru omilii ne invită să ne gândim la libertatea noastră de a alege calea dreptății și a adevărului. Iar, în cuvântările următoare, Sfântul Nectarie ne vorbește despre păcat și căință, despre pocăință și despre necesitatea spovedaniei și a împărtășaniei, oferind cititorilor învățături esențiale pentru îngrijirea și vindecarea sufletului

RON 59.00
1

Pachet Gânduri de pace

Pachet Gânduri de pace

Puterea vindecătoare a credinței – Michele CushattÎn bătaia furtunilor, doar credința te ține la suprafață.Michele Cushatt și-a folosit dintotdeauna vocea pentru a aduce alinare celor aflați în dificultate. Din poziția de speaker motivațional, predicator și om de radio, cuvintele ei au fost ascultate de sute de mii de oameni din întreaga lume. Tocmai de aceea, diagnosticul de cancer la limbă a căzut ca un trăsnet asupra familiei sale. Dar nu pentru Michele, căci ea a înțeles încă de la început puterea vindecătoare a credinței și faptul că fiecare încercare a vieții este menită să ne testeze devotamentul.Acestui diagnostic i s-a alăturat apoi un al doilea și un al treilea diagnostic de cancer, o adopție dificilă și un divorț, o pandemie și nenumărate greutăți, dar credința lui Michele a rezistat. Astăzi, după ce și-a pierdut cea mai mare parte a limbii, autoarea împărtășește lumii cele 10 practici spirituale care au ajutat-o își mențină speranța și să își reconstruiască viața, în ciuda tuturor obstacolelor. Dacă și te afli într-un punct în care tristețea, mâhnirea, nesiguranța sau rușinea îți afectează relația cu Dumnezeu, această carte este aici pentru a-ți dezvălui lumina de la capătul tunelului. Împăcarea cu tine insuți - Părintele Doboș și Parintele NeculaDincolo de toate diferențele care ne despart, ne leagă aceeași căutare a iubirii, a fericirii și a împăcării. Descoperă o carte care te invită să te descoperi oglindindu-te în celălalt, să-ți găsești propriile răspunsuri în cuvintele a doi Părinți care îți vorbesc cu inima deschisă despre drumul lor spre împăcare și o viață trăită cu sens. O carte care te ajută să te împaci cu trecutul și să te pregătești pentru viitor. Într-o epocă a dezbinării, Părintele Francisc Doboș și Părintele Constantin Necula ne invită să privim dincolo de diferențele care ne despart și să redescoperim cât de multă nevoie avem unii de alții pentru a reuși să ne vindecăm rănile și să ne împăcăm cu noi înșine. Cei doi oferă răspunsuri la întrebările care ne macină pe fiecare dintre noi, despre împăcarea cu trecutul, dar și despre viitorul copiilor noștri, despre viața veșnică, dar și despre clipa noastră de aici și de acum. Cu fiecare întrebare, suntem invitați să mai facem un pas pe drumul spre împăcarea cu sine, un drum dificil pe care nu trebuie să îl parcurgem singuri, ci însoțiți de semenii noștri și de Dumnezeu.&nbsp

RON 59.00
1

Pachet Speranță neclintită

Pachet Speranță neclintită

Puterea vindecătoare a credinței – Michele CushattÎn bătaia furtunilor, doar credința te ține la suprafață.Michele Cushatt și-a folosit dintotdeauna vocea pentru a aduce alinare celor aflați în dificultate. Din poziția de speaker motivațional, predicator și om de radio, cuvintele ei au fost ascultate de sute de mii de oameni din întreaga lume. Tocmai de aceea, diagnosticul de cancer la limbă a căzut ca un trăsnet asupra familiei sale. Dar nu pentru Michele, căci ea a înțeles încă de la început puterea vindecătoare a credinței și faptul că fiecare încercare a vieții este menită să ne testeze devotamentul.Acestui diagnostic i s-a alăturat apoi un al doilea și un al treilea diagnostic de cancer, o adopție dificilă și un divorț, o pandemie și nenumărate greutăți, dar credința lui Michele a rezistat. Astăzi, după ce și-a pierdut cea mai mare parte a limbii, autoarea împărtășește lumii cele 10 practici spirituale care au ajutat-o își mențină speranța și să își reconstruiască viața, în ciuda tuturor obstacolelor. Dacă și te afli într-un punct în care tristețea, mâhnirea, nesiguranța sau rușinea îți afectează relația cu Dumnezeu, această carte este aici pentru a-ți dezvălui lumina de la capătul tunelului. Îmi iau puterea înapoi - Donald M. Epstein Vindecă-ți sufletul pentru a-ți vindeca trupul! Acest ghid te va purta dincolo de cărțile tradiționale care îți vorbesc despre vindecare. Dr. Epstein, inventatorul tehnicii revoluționare Network Spinal, te invită să descoperi o perspectivă fascinantă asupra relației complexe dintre minte, trup și suflet, arătându-ți cum poți aduce mai multă armonie în corpul tău fizic, pornind de la motorul central al ființei umane – creierul.  Acum e momentul să pornești într-o călătorie către conștientizarea spirituală, care îți arată cum îți poți folosi mintea și gândurile pentru a restabili echilibrul sufletului și al trupului! După ce a observat mii de oameni atât în practica sa de zi cu zi, cât și în cadrul seminariilor susținute, Dr. Epstein a descoperit douăsprezece ritmuri de bază sau etape ale conștiinței umane. Fiecare etapă înseamnă un pas în plus spre vindecare, astfel că, parcurgând cartea, ajungi să te dezbraci de traume, abuzuri sau rușini, ca de o haină mult prea strâmtă. Cele douăsprezece etape te poartă dincolo de simptomele pe care le ai, cercetând cauzele lor. Astfel, vei învăța cum bolile cronice sunt rezultatul afecțiunilor din plan psihic și emoțional, dar și cum relațiile toxice au la rădăcină sentimentele și trăirile reprimate

RON 59.00
1

Pachet Puterea rugăciunilor

Pachet Puterea rugăciunilor

Dumnezeu îți vorbește - Neale Donald WalschAscultă cu atenție! Dumnezeu îți vorbește. Și e foarte posibil ca El să-ți fi vorbit dintotdeauna.Neale Donald Walsch, autorul seriei revelatoare Conversații cu Dumnezeu, te invită să experimentezi înțelepciunea lui Dumnezeu, în toate formele în care aceasta se manifestă, inclusiv prin imagini, idei, metafore, trăiri și evenimente care îți pot schimba viața.Uneori, cuvintele Lui vin sub forma unor sfaturi de la un prieten peste care dai întâmplător pe stradă... alteori, sunt cuvintele de pe un panou publicitar sau chiar versurile unui cântec care se aude la radio în mașină. Îndrumările pe care le primești pot părea complet irelevante în situația dată, dar ele dețin întotdeauna o semnificație ascunsă, pe care autorul te ajută să o interpretezi.Dumnezeu ți se arată în cele mai minunate, neașteptate și misterioase moduri, ca în cazul…… unei mame ale cărei răspunsuri au venit printr-o viziune a copilului ei.… unei profesoare a cărei interacțiune neobișnuită cu Divinitatea a ajutat-o să se conecteze cu elevii săi.… unui om de știință căruia convingerile i-au fost puse la încercare.… unei paciente a cărei boală a fost vindecată miraculos.Fii atent la propriile conversații cu Dumnezeu și descoperă o serie de idei simple și profunde, care te ajută să îți deschizi inima și să asculți atunci când Dumnezeu vorbește cu tine.Puterea vindecătoare a credinței - Michele CushattÎn bătaia furtunilor, doar credința te ține la suprafață.Michele Cushatt și-a folosit dintotdeauna vocea pentru a aduce alinare celor aflați în dificultate. Din poziția de speaker motivațional, predicator și om de radio, cuvintele ei au fost ascultate de sute de mii de oameni din întreaga lume. Tocmai de aceea, diagnosticul de cancer la limbă a căzut ca un trăsnet asupra familiei sale. Dar nu pentru Michele, căci ea a înțeles încă de la început puterea vindecătoare a credinței și faptul că fiecare încercare a vieții este menită să ne testeze devotamentul.Acestui diagnostic i s-a alăturat apoi un al doilea și un al treilea diagnostic de cancer, o adopție dificilă și un divorț, o pandemie și nenumărate greutăți, dar credința lui Michele a rezistat. Astăzi, după ce și-a pierdut cea mai mare parte a limbii, autoarea împărtășește lumii cele 10 practici spirituale care au ajutat-o își mențină speranța și să își reconstruiască viața, în ciuda tuturor obstacolelor. Dacă și tu te afli într-un punct în care tristețea, mâhnirea, nesiguranța sau rușinea îți afectează relația cu Dumnezeu, această carte este aici pentru a-ți dezvălui lumina de la capătul tunelului

RON 69.00
1

Pachet Credință vie

Pachet Credință vie

Puterea vindecătoare a credinței – Michele CushattÎn bătaia furtunilor, doar credința te ține la suprafață.Michele Cushatt și-a folosit dintotdeauna vocea pentru a aduce alinare celor aflați în dificultate. Din poziția de speaker motivațional, predicator și om de radio, cuvintele ei au fost ascultate de sute de mii de oameni din întreaga lume. Tocmai de aceea, diagnosticul de cancer la limbă a căzut ca un trăsnet asupra familiei sale. Dar nu pentru Michele, căci ea a înțeles încă de la început puterea vindecătoare a credinței și faptul că fiecare încercare a vieții este menită să ne testeze devotamentul.Acestui diagnostic i s-a alăturat apoi un al doilea și un al treilea diagnostic de cancer, o adopție dificilă și un divorț, o pandemie și nenumărate greutăți, dar credința lui Michele a rezistat. Astăzi, după ce și-a pierdut cea mai mare parte a limbii, autoarea împărtășește lumii cele 10 practici spirituale care au ajutat-o își mențină speranța și să își reconstruiască viața, în ciuda tuturor obstacolelor. Dacă și te afli într-un punct în care tristețea, mâhnirea, nesiguranța sau rușinea îți afectează relația cu Dumnezeu, această carte este aici pentru a-ți dezvălui lumina de la capătul tunelului. Calea vindecării - Constantin Dulcan și Florentina FântânaruO carte care îți răspunde la întrebări:  ·        Care sunt secretele longevității?·        Cum ne putem folosi subconștienul în procesul de vindecare?·        Ce impact au gândurile și emoțiile negative asupra sănătății noastre?·        Poate rugăciunea să contribuie la vindecare?·        Cum putem lua decizii dificile, urmându-ne mintea sau inima?·        Ce putem face pentru ne recupera energia după o zi stresantă? Un dialog care te pune pe gânduri În lumea noastră tot mai încrâncenată, tot mai măcinată de boli și suferință, Profesorul Dumitru Constantin Dulcan ne invită să descoperim cheia vindecării în interiorul nostru, acolo unde se ascunde o adevărată comoară de resurse pusă în noi de Univers.Savant vizionar, profesor, neurolog, psihiatru, filosof al științei și scriitor, Prof. Univ. Dr. Dumitru Constantin Dulcan pune în acest dialog revelator purtat cu Florentina Fântânaru esența cercetărilor sale de-o viață, oferind cititorilor sfaturi practice pentru o viață trăită în armonie, cu bucurie și sănătate. Noțiunile de medicină, biologie, fizică cuantică și psihologie se împletesc în răspunsurile oferite de profesorul Dulcan, ghidându-ne pe calea vindecării, calea întoarcerii spre interior, spre emoțiile și gândurile care ne definesc umanitatea. Pentru a păși pe această cale, trebuie doar să devenim conștienți de puterea incredibilă a gândurilor noastre de a ne transforma pe noi și lumea în care trăim

RON 79.00
1

Cum să crești copii puternici mental

Cum să crești copii puternici mental

Ghidul părinților determinați să crească oameni uimitori.Într-o perioadă în care mulți copii și adolescenți se confruntă cu dificultăți, părinții sunt în căutarea unor soluții pentru a-și crește copiii sănătoși din punct de vedere mental și pregătiți să înfrunte obstacolele vieții. În sfârșit, ajutorul bazat pe dovezi este acum disponibil pentru acei părinți care, deși își dau toată silința și își doresc să ofere tot ce e mai bun copiilor lor, au sentimentul că nu reușesc să facă față provocărilor zilnice, simțindu-se adesea copleșiți.Dr. Daniel Amen, autor de bestsellere New York Times și neuropsihiatru, alături de Dr. Charles Fay, psiholog pentru copii, îți dezvăluie ceea ce lipsește din majoritatea cărților de parenting: abordarea simultană a creierului și minții copilului (și ale părinților), pentru a crește tineri puternici mental. Această combinație eficientă oferă soluții care funcționează, chiar și în momente grele.În această carte revoluționară, în care neuroștiința întâlnește iubirea și rațiunea, părinții vor găsi instrumente concrete și utile pentru a ajuta copiii de toate vârstele să depășească probleme comportamentale precum rebeliunea, crizele de furie și conflictele de putere, ajutându-i astfel să devină responsabili, încrezători, amabili și rezilienți.  Recenzii:„Atunci când doi pionieri în domeniul științei creierului și al psihologiei parentingului se implică în rezolvarea celor mai mari provocări cu care se confruntă copiii din ziua de azi, rezultatul este un ghid dinamic și bazat pe cercetări științifice, care răspunde unei cereri frecvent auzite printre părinți: „Mi-aș dori să existe un manual pentru copii!” Ei bine, acum aveți unul deosebit – o hartă clară pentru a-i ajuta pe copii să își construiască o viață mai bună și o relație mai sănătoasă cu voi!” - Phillip C. „Dr. Phil” McGraw, PH.D.„Este un ghid complet care oferă părinților strategii clare și aplicabile pentru a crește copii rezilienți într-o lume tot mai complexă. Fiecare capitol este plin de sfaturi utile, iar întreaga carte reflectă o filosofie profundă despre ce au nevoie copiii și familiile noastre în această eră.” - Michael Gurian, fondatorul Gurian Institute și autor al bestsellerelor The Wonder of Boys și The Wonder of Girls„Ca dovadă a eficienței sale, patru generații din familia mea au efectuat scanări SPECT ale creierului, iar utilizarea acestor informații din carte a adus schimbări pozitive semnificative în relațiile noastre de familie, de-a lungul generațiilor!” Dr. Earl R. Henslin, Psy.D., B.C.E.T.S., diplomat American Academy of Traumatic Stress și autor al cărții This Is Your Brain on Joy„S-ar putea să te întrebi: „Unde era această carte când eram copil?” până când îți vei da seama cu bucurie că nu doar că poți aplica aceste idei pentru a-i ajuta pe copiii tăi să prospere, dar și pe tine însuți.” - Dr. Darria Long, autor național bestseller al cărții Mom Hacks„Pentru a o face mai practică, autorii includ la sfârșitul fiecărui capitol o listă concisă de pași de acțiune. Această carte profundă m-a atins la nivel emoțional, inspirându-mă să mă dedic mai mult în a deveni un tată mai conștient și mai eficient.” - Larry Kerby, MBA, speaker, pasionat de parenting și life coach„Sunt bunică acum și mi-aș fi dorit să am această carte atunci când îmi creșteam fiica. Dacă ai foarte puțin timp să citești o carte, începe cu ultimul capitol – acolo găsești 130 de strategii pentru a începe. Totuși, această carte este ceea ce aș numi o „lectură ușoară”, oferind numeroase exemple de conversații și recomandări de limbaj pentru a te ghida în rezolvarea multor probleme comune de parenting.” - Valeria D

RON 36.90
1

Cartea femeilor care merita mai mult + Femeia independenta

Cartea femeilor care merita mai mult + Femeia independenta

Cartea femeilor care merita mai multAceastă carte este pentru tine dacă:Îți lipsește încrederea în tine și ai tendința să te auto-sabotezi.Te ferești cu orice preț de conflicte sau discuții dificile, chiar dacă acest lucru înseamnă tolerarea unor comportamente abuzive.Te confrunți cu stări de epuizare cronică, apatie și confuzie pentru care nu ai o explicație rațională.Teama de eșec sau de respingere te împiedică să îți asumi riscuri calculate în carieră sau în viața personală.Te simți adesea copleșită de așteptările celorlalți și de propriile tale așteptări.Ai nevoie de validare exterioară pentru a îți aprecia realizările.Te temi să-ți exprimi opiniile și să lupți pentru propriile scopuri și dorințe în relația de cuplu sau în mediul profesional.Cartea femeilor care merită mai mult te invită să faci primii pași către o viață trăită deplin, în perfect acord cu sinele tău autentic, dincolo de teama de respingere sau de eșec, dincolo de tipare comportamentale moștenite de la o generație la alta și de prejudecăți.Dr. Shefali își folosește experiența îndelungată ca psiholog, dar și experiența personală, pentru a te ghida pe calea dificilă a descoperirii și asumării adevăratei identități. Nu este un drum simplu, ci unul dureros, care presupune renunțarea treptată la măștile pe care femeile din toată lumea le poartă pentru a îndeplini fără resentimente sau reproșuri roluri impuse de societate.Însă, parcurgând această cale, acceptând disconfortul, poți învăța să transformi durerea într-o putere care poate schimba vieți: a ta și a tuturor celor care te înconjoară.Această carte te va învăța să...Observi modul în care familia, societatea și cultura în care te-ai născut ți-au modelat identitateaÎnțelegi că toate măștile impuse de societate îți împiedică sinele autentic să se exprime și să se dezvolte.Depășești teama de respingere, de conflict, de eșec pentru a-ți descoperi adevărata identitate.Impui limite și să acorzi timp doar acelor activități, relații și oameni care contribuie la dezvoltarea ta.Renunți la rolurile care nu ți se potrivesc și să devii creatoarea propriei vieți.Le privești pe celelalte femei ca pe niște surori, nu ca pe niște concurente.Femeia independentaCartea Femeia Independentă este un ghid de dezvoltare personală pentru femei.Este o carte născută din dorința autoarei de a vedea cât mai multe femei fericite și împlinite.Daniela Irimia este o femeie independentă, fascinată de natura umană și potențialul de dezvoltare personală al fiecăruia dintre noi. Trainer, speaker, autor și înainte de toate, antreprenor, cu peste 14 ani de experiență în business și lucru cu oamenii.Cu această carte vrea să ajute femeile să devină independente emoțional, psihologic, fizic și financiar. Pentru că femeia poate fi orice își dorește dacă vrea, dacă are susținere și îndrumarea potrivită.Ce spun cititoarele:“Cartea Danielei, Femeia Independentă celebrează femeia și puterea ei interioară. Este o carte care ne amintește că suntem pline de resurse interioare și că este nevoie doar să fim deschise să le accesăm, astfel încât să trăim într-un mod autentic. Este o carte care vine să sublinieze faptul că orice femeie merită să fie fericită și în echilibru cu ea însăși.” – Ana-Nicoleta Zafiu, consilier în carieră“M-am bucurat extrem de tare citind cartea, mi-a transmis emoție, mi-a arătat multe metode de a mă îmbunătăți ca om, ca femeie. De ce? Pentru că atunci când îți dorești să faci cu adevărat ceva pentru tine, să te apuci de treabă mai întâi trebuie să te privești în oglindă – cred cu tărie acesta este primul pas – să vorbești autentic cu tine, să te întrebi ce anume vrei, ce îți lipsește și cum vei face să devii o femeie independentă.” – Georgiana Spiridon, trainer“Daniela este ghidul sincer și obiectiv, plin de umor și autenticitate, care prezintă variate metode de a parcurge drumul de (auto)cunoaștere și (auto)descoperire, cât și definire a femeii independente dinăuntrul nostru. Vă încurajez să parcurgeți drumul, cu încredere și deschidere, pentru a descoperi spre sfârșit, o nouă variantă, mai bună a voastră. Distracție plăcută!” – Ilinca Motoc

RON 62.00
1

Anatomia traumei

Anatomia traumei

• Cartea psihoterapeutului care l-a adus în România pe Dr. Gabor Maté.• Cartea care înglobează peste 25 de ani de cercetare în înțelegerea traumei și a efectelor sale.• Cartea unuia dintre cei mai buni specialiști în domeniul psihotraumatologiei din România.„Am avut plăcerea să lucrez îndeaproape cu dr. Diana Lucia Vasile şi pot spune că m-au impresionat cu adevărat profesionalismul călduros, intuiția profundă, abordarea îndelung studiată și expertiza ei polivalentă. Am fost mișcat de dedicarea ei faţă de procesul de vindecare, dar, mai presus de toate, mi-au ajuns la suflet umanitatea și sinceritatea ei.”  –– Dr. Gabor Maté, medic, autor, speaker internațional Înțelege-ți trecutul pentru a-ți transforma prezentul!Atunci când durerea devine copleșitoare, mulți dintre noi spunem: „Mi s-a rupt sufletul.” În lumea psihologiei, aceste cuvinte capătă înțelesuri profunde, indicând o experiență interioară de deconectare. Această „ruptură” de noi înșine poartă denumirea de traumă, un subiect pe care Dr. Diana Vasile, psihoterapeut și președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei din România, îl cercetează de mai bine de 25 de ani, din dorința de a ajuta oamenii să se reconecteze și să se simtă din nou stăpâni ai propriilor vieți. E atât de important ca fiecare dintre noi să înțeleagă că nu este defect, stricat, greșit și nici demn de rușine. Există posibilitatea de recuperare și nimeni nu trebuie să trăiască până la sfârșitul vieții condamnat la suferință. Această carte te invită într-o călătorie de descoperire și înțelegere a trecutului pentru a-ți transforma în bine prezentul. Primul pas? Să-ți repeți în gând că nu ești singur. Speranța și sprijinul îți sunt alături. Această carte este pentru tine dacă: -         Ești furios pentru că te simți rău chiar și în momentele în care ar trebui să te simți bine;-         Ai trecut printr-un divorț, printr-o relație toxică, ai fost neglijat în copilărie sau abuzat;-         Vrei să înțelegi de ce te simți mereu rău psihic, epuizat, la capătul răbdărilor;-         Simți că ai multe răni nevindecate și nu știi cum să faci pace cu un trecut dureros;-         Te simți rușinat și vinovat și îți spui constant că ești „un om slab”;„Am scris această carte cu dorința de a fi de folos celor care sunt încă bântuiți de dureri, tristețe, frici, suferință, îndoieli și care au nevoie să reaprindă speranța că viața lor poate fi mai bună, că sănătatea lor se poate îmbunătăți. Am scris și pentru cei curioși să vadă ce ar putea să spună un psiholog, psihoterapeut de traumă despre sănătatea psihică și chiar și pentru aceia care încă n-au încredere în acest domeniu al științei care influențează atât de mult viața noastră.” – Dr. Diana VasileRecenzii„Ceea ce pentru unii poate părea superficial, ridicol sau chiar amuzant, pentru alții poate fi devastator. Nu e deloc ușor să înțelegem cu adevărat durerea adâncă din sufletul cuiva. Deseori, folosim cu larghețe cuvântul «traumă». Îl suprapunem unor situații care produc un grad sporit de neplăcere sau disconfort. Alteori, folosim acest cuvânt pentru a denumi un moft. Abia atunci când ne găsim singuri în fața tăvălugului suferinței, începem să ne dăm seama ce poate însemna prăbușirea interioară. Pustiirea și ruperea sufletului aruncă ființa umană în abisul durerii absolute, în teritoriul înghețat al unui chin care pare etern. Cititorul va descoperi în acest volum o «gramatică», dar și o «anatomie» a traumei, ambele descrise și explicate pe înțelesul tuturor. Un posibil fir călăuzitor pentru gândul ieșirii din labirint.” – CĂTĂLIN ȘTEFĂNESCU, Jurnalist și Prezentator TV „În urmă cu mai bine de 10 ani, când documentam o investigație jurnalistică despre stresul posttraumatic la militarii români, una dintre problemele cu care ne-am confruntat a fost lipsa unor specialiști români și a unor studii fundamentate științific în domeniul traumei. Am apelat atunci la Diana, care începuse o muncă de pionierat în acest domeniu, cartografiind un teritoriu al sănătății mintale vag explorat la noi. La un deceniu distanță, cartea aceasta devine un excelent ghid de orientare în spațiul tabuurilor și fricilor noastre.” – FLORIN NEGRUȚIU, Jurnalist și Prezentator T

RON 32.00
1

Pachet Protejează o generație

Pachet Protejează o generație

Cum să crești copii puternici mental - Dr. Daniel G Amen, Psih. dr. Charles FayGhidul părinților determinați să crească oameni uimitori.Într-o perioadă în care mulți copii și adolescenți se confruntă cu dificultăți, părinții sunt în căutarea unor soluții pentru a-și crește copiii sănătoși din punct de vedere mental și pregătiți să înfrunte obstacolele vieții. În sfârșit, ajutorul bazat pe dovezi este acum disponibil pentru acei părinți care, deși își dau toată silința și își doresc să ofere tot ce e mai bun copiilor lor, au sentimentul că nu reușesc să facă față provocărilor zilnice, simțindu-se adesea copleșiți.Dr. Daniel Amen, autor de bestsellere New York Times și neuropsihiatru, alături de Dr. Charles Fay, psiholog pentru copii, îți dezvăluie ceea ce lipsește din majoritatea cărților de parenting: abordarea simultană a creierului și minții copilului (și ale părinților), pentru a crește tineri puternici mental. Această combinație eficientă oferă soluții care funcționează, chiar și în momente grele.În această carte revoluționară, în care neuroștiința întâlnește iubirea și rațiunea, părinții vor găsi instrumente concrete și utile pentru a ajuta copiii de toate vârstele să depășească probleme comportamentale precum rebeliunea, crizele de furie și conflictele de putere, ajutându-i astfel să devină responsabili, încrezători, amabili și rezilienți. Recenzii:„Atunci când doi pionieri în domeniul științei creierului și al psihologiei parentingului se implică în rezolvarea celor mai mari provocări cu care se confruntă copiii din ziua de azi, rezultatul este un ghid dinamic și bazat pe cercetări științifice, care răspunde unei cereri frecvent auzite printre părinți: „Mi-aș dori să existe un manual pentru copii!” Ei bine, acum aveți unul deosebit – o hartă clară pentru a-i ajuta pe copii să își construiască o viață mai bună și o relație mai sănătoasă cu voi!” - Phillip C. „Dr. Phil” McGraw, PH.D.„Este un ghid complet care oferă părinților strategii clare și aplicabile pentru a crește copii rezilienți într-o lume tot mai complexă. Fiecare capitol este plin de sfaturi utile, iar întreaga carte reflectă o filosofie profundă despre ce au nevoie copiii și familiile noastre în această eră.” - Michael Gurian, fondatorul Gurian Institute și autor al bestsellerelor The Wonder of Boys și The Wonder of Girls„Ca dovadă a eficienței sale, patru generații din familia mea au efectuat scanări SPECT ale creierului, iar utilizarea acestor informații din carte a adus schimbări pozitive semnificative în relațiile noastre de familie, de-a lungul generațiilor!” Dr. Earl R. Henslin, Psy.D., B.C.E.T.S., diplomat American Academy of Traumatic Stress și autor al cărții This Is Your Brain on Joy„S-ar putea să te întrebi: „Unde era această carte când eram copil?” până când îți vei da seama cu bucurie că nu doar că poți aplica aceste idei pentru a-i ajuta pe copiii tăi să prospere, dar și pe tine însuți.” - Dr. Darria Long, autor național bestseller al cărții Mom Hacks„Pentru a o face mai practică, autorii includ la sfârșitul fiecărui capitol o listă concisă de pași de acțiune. Această carte profundă m-a atins la nivel emoțional, inspirându-mă să mă dedic mai mult în a deveni un tată mai conștient și mai eficient.” - Larry Kerby, MBA, speaker, pasionat de parenting și life coach„Sunt bunică acum și mi-aș fi dorit să am această carte atunci când îmi creșteam fiica. Dacă ai foarte puțin timp să citești o carte, începe cu ultimul capitol – acolo găsești 130 de strategii pentru a începe. Totuși, această carte este ceea ce aș numi o „lectură ușoară”, oferind numeroase exemple de conversații și recomandări de limbbaj pentru a te ghida în rezolvarea multor probleme comune de parenting.” - Valeria D. O generatie în pericol - Jonathan Haidt Într-o lume în care tehnologia a devenit o parte indispensabilă a vieții cotidiene, ceva crucial s-a pierdut. În cartea O generație în pericol, Jonathan Haidt, dezvăluie cum „marea reconfigurare” a copilăriei, determinată de expunerea constantă la tehnologie și de schimbările sociale profunde, a condus la o criză de sănătate mentală fără precedent în rândul tinerilor. Ratele depresiei, anxietății, autovătămării și suicidului au crescut dramatic, dublându-se în multe cazuri. De ce? Copilăria bazată pe joacă liberă a fost înlocuită treptat de utilizarea exagerată a tehnologiei, afectând profund dezvoltarea sănătoasă a copiilor.Cartea oferă sfaturi bine documentate pentru părinți, profesori și comunitate, provocându-te să reconsideri în profunzime modul în care copiii interacționează cu tehnologia. Haidt propune strategii clare și accesibile pentru a restabili echilibrul dintre lumea virtuală și cea reală, oferind un ghid esențial și o resursă valoroasă pentru părinții care vor să protejeze sănătatea mentală a copiilor într-o lume tot mai digitalizată. RECENZII„Probabil că este cea mai serioasă și mai înspăimântătoare carte pe care am citit-o în ultimii ani. Deja am luat măsuri ca să limi

RON 89.00
1

Războiul sufletului. Durerea de azi, puterea de mâine (cu autograf)

Războiul sufletului. Durerea de azi, puterea de mâine (cu autograf)

Războiul sufletului este lectura care îți va pune în față revelații capabile să îți insereze fericirea în ADN, pe drumul către o viață armonioasă. Este cartea care te va încuraja să te ridici, oricât de jos ai fi, și care îți va dezvălui secrete ce te pot purta pe culmile succesului.„Da, știu, ne doare trecutul și ne ține pe loc sau ne încurcă însă e doar o scuză pentru că nimic nu ne poate opri din drumul nostru dacă ne dorim cu adevărat să evoluăm. Când știi ce vrei cu adevărat, orice zid devine scară!”Citind acest roman, vei descoperi lecții de maturizare emoțională, de regăsire și de reconectare cu sinele. Vei întâlni o eroină cu un conflict interior pe care mulți dintre noi îl trăim în propria viață: conștientizarea că nu suntem noi înșine atunci când viața ne supune celor mai grele provocări. Adesea ne întrebăm cine suntem și care este menirea noastră în această lume, dar nu găsim răspunsurile pentru că nu știm unde să le căutăm în interiorul nostru. Această carte îți explică prin puterea exemplului cum să îți accepți trecutul, să îți înfrunți obstacolele, să îți vindeci rănile și să te ierți pentru a putea duce o viață plină de iubire și lumină. Și îți oferă puterea de a te reconstrui după ce te ridici dintre ruine, de a privi trecutul cu iertare, prezentul cu recunoștință și viitorul cu încredere.Citind această carte vei învăța să:·        reflectezi asupra modului în care îți trăiești viața și să descoperi ce te împiedică să evoluezi și să fii fericită;·        faci schimbările radicale de care te temeai în viața ta și să atingi un echilibru interior;·        cauți sprijin de fiecare dată când simți că treci printr-o perioadă dificilă;·        nu te dai bătută atunci când nu reușești ceea ce ți-ai propus din prima încercare;·        dai o a doua șansă visurilor tale;·        te regăsești și să te reconectezi la ceea ce este cu adevărat important pentru tine;·        găsești soluții pentru conflictele interioare;·        trăiești o viață armonioasă.Recenzii de la cititorNe identificăm cu frumosul din noi, prinzând curaj să ne urmăm visurile„Nina Ștefan este omul care te poartă într-o călătorie numită VIAȚĂ. Pasiunea pentru scris și experiențele vieții ei te ajută să te întorci la copilul interior. Prin tot ce am citit în cartea ei, m-am întors la „copilul din mine”, care este plin de resurse nelimitate. Nina își așterne cuvintele și le creionează astfel încât noi să trăim experiențe prin care să ne identificăm cu frumosul din noi, prinzând curaj să ne urmăm visurile.“ - Cristian Teișan (trainer NLP, speaker, business coach)Călătoria care este indispensabilă unei vieți armonioase„O carte care redă într-un mod magic călătoria care este indispensabilă unei vieți armonioase: călătoria în trecutul nostru, plimbarea pe toate străduțele sufletului nostru, pentru a le lumina, împăcarea cu toți cei care ne-au greșit și cărora le-am greșit, pentru a ne (re)găsi, a ne cunoaște, a ne descoperi menirea existenței noastre și a reuși să o împlinim. Tânăra pierdută în zgomotele lumii, pe străzile întunecate ale vieții ei, devine, după această călătorie prodigioasă, o femeie matură, spirituală, înfloritoare, un exemplu și o inspirație pentru toți cei care ajung în preajma ei.” - Loredana Pulpan (trainer, consilier în practica intimității, scriitor)Doza de optimism de care ai nevoie oricând„Nina este doza de optimism de care ai nevoie oricând. Mereu veselă, plină de viață și de viziune, te inspiră doar prin simpla ei prezență. De vorbit vorbește cât pentru trei oameni, dar spune ceea ce trebuie! Cu siguranță rândurile scrise de ea sunt inspirație pentru noi toți. Vă îndemn să îi deschideți ușa și să o lăsați să vă transforme viața!" - Alina Ilioi-Mureșan (realizator TV, jurnalist, scriitor)O lecție de viață, un ghid, un îndrumător pentru oricine are nevoie să se întoarcă la esență„Nu poți spune că lupta nu ți-a folosit, că rănile ți-au fost în van, căci pentru majoritatea oamenilor lucrurile, cum sunt, așa rămân. Nina Ștefan, tu ai făcut ca rătăcirea și suferințele să-ți fie călăuză, să te transforme, să te vindece și la final să te reconstruiești. Recomand cu căldură cartea sa. Este o lecție de viață, un ghid, un îndrumător pentru oricine are nevoie să se întoarcă la esență.” - Elenita Buzgure (psiholog, terapeut, trainer)Cartea te face să plutești prin simplitatea și fluența stilului„Omul modern se refugiază oriunde poate, doar să nu se întâlnească pe sine însuși. Orice distracție sau plăcere este excelentă atâta vreme cât omul rămâne ocupat și departe de durerea dinăuntrul lui. Autoarea surprinde în cartea ei poate cel mai greu și important moment al vieții, acela în care nu mai ai unde să fugi

RON 24.90
1

Pachet Creștem copii echilibrați

Pachet Creștem copii echilibrați

Cum să crești copii puternici mental - Dr. Daniel G Amen, Psih. dr. Charles FayGhidul părinților determinați să crească oameni uimitori.Într-o perioadă în care mulți copii și adolescenți se confruntă cu dificultăți, părinții sunt în căutarea unor soluții pentru a-și crește copiii sănătoși din punct de vedere mental și pregătiți să înfrunte obstacolele vieții. În sfârșit, ajutorul bazat pe dovezi este acum disponibil pentru acei părinți care, deși își dau toată silința și își doresc să ofere tot ce e mai bun copiilor lor, au sentimentul că nu reușesc să facă față provocărilor zilnice, simțindu-se adesea copleșiți.Dr. Daniel Amen, autor de bestsellere New York Times și neuropsihiatru, alături de Dr. Charles Fay, psiholog pentru copii, îți dezvăluie ceea ce lipsește din majoritatea cărților de parenting: abordarea simultană a creierului și minții copilului (și ale părinților), pentru a crește tineri puternici mental. Această combinație eficientă oferă soluții care funcționează, chiar și în momente grele.În această carte revoluționară, în care neuroștiința întâlnește iubirea și rațiunea, părinții vor găsi instrumente concrete și utile pentru a ajuta copiii de toate vârstele să depășească probleme comportamentale precum rebeliunea, crizele de furie și conflictele de putere, ajutându-i astfel să devină responsabili, încrezători, amabili și rezilienți. Recenzii:„Atunci când doi pionieri în domeniul științei creierului și al psihologiei parentingului se implică în rezolvarea celor mai mari provocări cu care se confruntă copiii din ziua de azi, rezultatul este un ghid dinamic și bazat pe cercetări științifice, care răspunde unei cereri frecvent auzite printre părinți: „Mi-aș dori să existe un manual pentru copii!” Ei bine, acum aveți unul deosebit – o hartă clară pentru a-i ajuta pe copii să își construiască o viață mai bună și o relație mai sănătoasă cu voi!” - Phillip C. „Dr. Phil” McGraw, PH.D.„Este un ghid complet care oferă părinților strategii clare și aplicabile pentru a crește copii rezilienți într-o lume tot mai complexă. Fiecare capitol este plin de sfaturi utile, iar întreaga carte reflectă o filosofie profundă despre ce au nevoie copiii și familiile noastre în această eră.” - Michael Gurian, fondatorul Gurian Institute și autor al bestsellerelor The Wonder of Boys și The Wonder of Girls„Ca dovadă a eficienței sale, patru generații din familia mea au efectuat scanări SPECT ale creierului, iar utilizarea acestor informații din carte a adus schimbări pozitive semnificative în relațiile noastre de familie, de-a lungul generațiilor!” Dr. Earl R. Henslin, Psy.D., B.C.E.T.S., diplomat American Academy of Traumatic Stress și autor al cărții This Is Your Brain on Joy„S-ar putea să te întrebi: „Unde era această carte când eram copil?” până când îți vei da seama cu bucurie că nu doar că poți aplica aceste idei pentru a-i ajuta pe copiii tăi să prospere, dar și pe tine însuți.” - Dr. Darria Long, autor național bestseller al cărții Mom Hacks„Pentru a o face mai practică, autorii includ la sfârșitul fiecărui capitol o listă concisă de pași de acțiune. Această carte profundă m-a atins la nivel emoțional, inspirându-mă să mă dedic mai mult în a deveni un tată mai conștient și mai eficient.” - Larry Kerby, MBA, speaker, pasionat de parenting și life coach„Sunt bunică acum și mi-aș fi dorit să am această carte atunci când îmi creșteam fiica. Dacă ai foarte puțin timp să citești o carte, începe cu ultimul capitol – acolo găsești 130 de strategii pentru a începe. Totuși, această carte este ceea ce aș numi o „lectură ușoară”, oferind numeroase exemple de conversații și recomandări de limbaj pentru a te ghida în rezolvarea multor probleme comune de parenting.” - Valeria D. Sanatatea emotionala a copilului de azi - Dr. Alex GeorgeCâștigătoarea British Book Awards 2023 – cărți pentru copii, categoria non-ficțiune Cartea care rezolvă problemele pe care copilul tău nu ți le spune. De la tensiunea dintre colegi și stresul examenelor, la probleme cu bullyingul online și tulburări de anxietate, viața copiilor și a adolescenților este o călătorie plină de emoții intense, cu suișuri și coborâșuri neașteptate.  Ei au nevoie de susținere și îndrumare blândă pentru a face față presiunii pe care societatea modernă o pune asupra lor.  De aceea, Dr. Alex George, Ambasador pentru Sănătatea Mintală a Tinerilor, a adunat în această carte un set de instrumente și practici utile care le arată micilor cititori cum să aibă grijă de starea lor psihologică și emoțională, așa cum au grijă și de sănătatea corpului lor.Folosind un limbaj accesibil, presărat cu umor datorită ilustrațiilor memorabile, el le prezintă tinerilor modalități prin care își pot dezvolta reziliența mentală și emoțională, dar și încrederea în puterea lor de a îndepărta norii negri oricând aceștia încep să se adune deasupra lor.Indiferent de circumstanțe, folosind lecțiile învățate din carte, ei pot transforma orice zi într-o zi mai bună. 

RON 99.90
1

Pachet Dialog cu tine insuti

Pachet Dialog cu tine insuti

Rezumat Anatomia traumei - Dr. Diana Vasile• Cartea psihoterapeutului care l-a adus în România pe Dr. Gabor Maté.• Cartea care înglobează peste 25 de ani de cercetare în înțelegerea traumei și a efectelor sale.• Cartea unuia dintre cei mai buni specialiști în domeniul psihotraumatologiei din România.„Am avut plăcerea să lucrez îndeaproape cu dr. Diana Lucia Vasile şi pot spune că m-au impresionat cu adevărat profesionalismul călduros, intuiția profundă, abordarea îndelung studiată și expertiza ei polivalentă. Am fost mișcat de dedicarea ei faţă de procesul de vindecare, dar, mai presus de toate, mi-au ajuns la suflet umanitatea și sinceritatea ei.”  –– Dr. Gabor Maté, medic, autor, speaker internațional Înțelege-ți trecutul pentru a-ți transforma prezentul!Atunci când durerea devine copleșitoare, mulți dintre noi spunem: „Mi s-a rupt sufletul.” În lumea psihologiei, aceste cuvinte capătă înțelesuri profunde, indicând o experiență interioară de deconectare. Această „ruptură” de noi înșine poartă denumirea de traumă, un subiect pe care Dr. Diana Vasile, psihoterapeut și președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei din România îl cercetează de mai bine de 25 de ani, din dorința de a ajuta oamenii să se reconecteze și să se simtă din nou stăpâni ai propriilor vieți. E atât de important ca fiecare dintre noi să înțeleagă că nu este defect, stricat, greșit și nici demn de rușine. Există posibilitatea de recuperare și nimeni nu trebuie să trăiască până la sfârșitul vieții condamnat la suferință. Această carte te invită într-o călătorie de descoperire și înțelegere a trecutului pentru a-ți transforma în bine prezentul. Primul pas? Să-ți repeți în gând că nu ești singur. Speranța și sprijinul îți sunt alături.  Această carte este pentru tine dacă: -         Ești furios pentru că te simți rău chiar și în momentele în care ar trebui să te simți bine;-         Ai trecut printr-un divorț, printr-o relație toxică, ai fost neglijat în copilărie sau abuzat;-         Vrei să înțelegi de ce te simți mereu rău psihic, epuizat, la capătul răbdărilor;-         Simți că ai multe răni nevindecate și nu știi cum să faci pace cu un trecut dureros;-         Te simți rușinat și vinovat și îți spui constant că ești „un om slab”;„Am scris această carte cu dorința de a fi de folos celor care sunt încă bântuiți de dureri, tristețe, frici, suferință, îndoieli și care au nevoie să reaprindă speranța că viața lor poate fi mai bună, că sănătatea lor se poate îmbunătăți. Am scris și pentru cei curioși să vadă ce ar putea să spună un psiholog, psihoterapeut de traumă despre sănătatea psihică și chiar și pentru aceia care încă n-au încredere în acest domeniu al științei care influențează atât de mult viața noastră.” – Dr. Diana VasileRecenzii„Ceea ce pentru unii poate părea superficial, ridicol sau chiar amuzant, pentru alții poate fi devastator. Nu e deloc ușor să înțelegem cu adevărat durerea adâncă din sufletul cuiva. Deseori, folosim cu larghețe cuvântul «traumă». Îl suprapunem unor situații care produc un grad sporit de neplăcere sau disconfort. Alteori, folosim acest cuvânt pentru a denumi un moft. Abia atunci când ne găsim singuri în fața tăvălugului suferinței, începem să ne dăm seama ce poate însemna prăbușirea interioară. Pustiirea și ruperea sufletului aruncă ființa umană în abisul durerii absolute, în teritoriul înghețat al unui chin care pare etern. Cititorul va descoperi în acest volum o «gramatică», dar și o «anatomie» a traumei, ambele descrise și explicate pe înțelesul tuturor. Un posibil fir călăuzitor pentru gândul ieșirii din labirint.” – CĂTĂLIN ȘTEFĂNESCU, Jurnalist și Prezentator TV „În urmă cu mai bine de 10 ani, când documentam o investigație jurnalistică despre stresul posttraumatic la militarii români, una dintre problemele cu care ne-am confruntat a fost lipsa unor specialiști români și a unor studii fundamentate științific în domeniul traumei. Am apelat atunci la Diana, care începuse o muncă de pionierat în acest domeniu, cartografiind un teritoriu al sănătății mintale vag explorat la noi. La un deceniu distanță, cartea aceasta devine un excelent ghid de orientare în spațiul tabuurilor și fricilor noastre.” – FLORIN NEGRUȚIU, Jurnalist și Prezentator TV Fragment„Oamenii trebuie să se înțeleagă pe ei înşişi, că nu sunt defecți, stricați, demni de rușine și că ceea ce simt are o explicație şi o cale de soluționare, care nu este întâmplătoare, ci științifică. Există proceduri prin care ajungem la bun sfârșit, adică la o stare bună și confortabilă cu sine și un trai ușor. Acest lucru nu doar că este posibil, ci este necesar și se poate rezolva uneori mai repede decât ne imaginăm. Alteori, poate mai complicat sau mai târziu decât ne imaginăm. Dar asta nu

RON 99.00
1

Pachet Minte puternică, potențial infinit

Pachet Minte puternică, potențial infinit

Cum să crești copii puternici mental - Dr. Daniel G Amen, Psih. dr. Charles FayGhidul părinților determinați să crească oameni uimitori.Într-o perioadă în care mulți copii și adolescenți se confruntă cu dificultăți, părinții sunt în căutarea unor soluții pentru a-și crește copiii sănătoși din punct de vedere mental și pregătiți să înfrunte obstacolele vieții. În sfârșit, ajutorul bazat pe dovezi este acum disponibil pentru acei părinți care, deși își dau toată silința și își doresc să ofere tot ce e mai bun copiilor lor, au sentimentul că nu reușesc să facă față provocărilor zilnice, simțindu-se adesea copleșiți.Dr. Daniel Amen, autor de bestsellere New York Times și neuropsihiatru, alături de Dr. Charles Fay, psiholog pentru copii, îți dezvăluie ceea ce lipsește din majoritatea cărților de parenting: abordarea simultană a creierului și minții copilului (și ale părinților), pentru a crește tineri puternici mental. Această combinație eficientă oferă soluții care funcționează, chiar și în momente grele.În această carte revoluționară, în care neuroștiința întâlnește iubirea și rațiunea, părinții vor găsi instrumente concrete și utile pentru a ajuta copiii de toate vârstele să depășească probleme comportamentale precum rebeliunea, crizele de furie și conflictele de putere, ajutându-i astfel să devină responsabili, încrezători, amabili și rezilienți. Recenzii:„Atunci când doi pionieri în domeniul științei creierului și al psihologiei parentingului se implică în rezolvarea celor mai mari provocări cu care se confruntă copiii din ziua de azi, rezultatul este un ghid dinamic și bazat pe cercetări științifice, care răspunde unei cereri frecvent auzite printre părinți: „Mi-aș dori să existe un manual pentru copii!” Ei bine, acum aveți unul deosebit – o hartă clară pentru a-i ajuta pe copii să își construiască o viață mai bună și o relație mai sănătoasă cu voi!” - Phillip C. „Dr. Phil” McGraw, PH.D.„Este un ghid complet care oferă părinților strategii clare și aplicabile pentru a crește copii rezilienți într-o lume tot mai complexă. Fiecare capitol este plin de sfaturi utile, iar întreaga carte reflectă o filosofie profundă despre ce au nevoie copiii și familiile noastre în această eră.” - Michael Gurian, fondatorul Gurian Institute și autor al bestsellerelor The Wonder of Boys și The Wonder of Girls„Ca dovadă a eficienței sale, patru generații din familia mea au efectuat scanări SPECT ale creierului, iar utilizarea acestor informații din carte a adus schimbări pozitive semnificative în relațiile noastre de familie, de-a lungul generațiilor!” Dr. Earl R. Henslin, Psy.D., B.C.E.T.S., diplomat American Academy of Traumatic Stress și autor al cărții This Is Your Brain on Joy„S-ar putea să te întrebi: „Unde era această carte când eram copil?” până când îți vei da seama cu bucurie că nu doar că poți aplica aceste idei pentru a-i ajuta pe copiii tăi să prospere, dar și pe tine însuți.” - Dr. Darria Long, autor național bestseller al cărții Mom Hacks„Pentru a o face mai practică, autorii includ la sfârșitul fiecărui capitol o listă concisă de pași de acțiune. Această carte profundă m-a atins la nivel emoțional, inspirându-mă să mă dedic mai mult în a deveni un tată mai conștient și mai eficient.” - Larry Kerby, MBA, speaker, pasionat de parenting și life coach„Sunt bunică acum și mi-aș fi dorit să am această carte atunci când îmi creșteam fiica. Dacă ai foarte puțin timp să citești o carte, începe cu ultimul capitol – acolo găsești 130 de strategii pentru a începe. Totuși, această carte este ceea ce aș numi o „lectură ușoară”, oferind numeroase exemple de conversații și recomandări de limbaj pentru a te ghida în rezolvarea multor probleme comune de parenting.” - Valeria D.Potențialul extraordinar al copilului tău - Prof. dr. Florian ColceagCum te asiguri că faci tot ce îți stă în putință pentru ca talentele copilului tău să înflorească? Te-ai întrebat vreodată dacă îi oferi cu adevărat toate șansele de a-și atinge potențialul? Lumea de astăzi este construită mai degrabă pentru a-i frânge aripile, iar sistemul educațional îi restrânge posibilitățile de a-și dezvolta creativitatea și abilitățile unice înnăscute. Prof. dr. Florian Colceag, expert în educația copiilor supradotați, îți oferă în această carte informații esențiale și soluții practice pentru a sparge barierele impuse de normele rigide ale unei societăți care îi impune uniformitate și conformism. Recenzii „Atunci când fetița mea era în clasa a IV-a, dânsul a selectat-o pentru o bursă la Școala lui de Genii. Simplu: Tu ești un geniu! și, din clipa aceeaa, fetița așa a fost! Eu ca mamă nici nu visam că peste doar 10 ani, copila va lua cu nota 10 licența în informatică la Sorbona. Ea singură. Cu bursă. Prin propria forță. ” – Iulia Brezeanu  „Felicitări ! Ați dedicat o viață de om și amanetat pe cele viitoare în dezvoltarea potențialului uman!” – Marian S.  „Este o carte care ne propune concret cum putem să luăm parte l

RON 89.00
1

Pachet In adancul fiintei tale

Pachet In adancul fiintei tale

Rezumat Anatomia traumei - Dr. Diana Vasile• Cartea psihoterapeutului care l-a adus în România pe Dr. Gabor Maté.• Cartea care înglobează peste 25 de ani de cercetare în înțelegerea traumei și a efectelor sale.• Cartea unuia dintre cei mai buni specialiști în domeniul psihotraumatologiei din România.„Am avut plăcerea să lucrez îndeaproape cu dr. Diana Lucia Vasile şi pot spune că m-au impresionat cu adevărat profesionalismul călduros, intuiția profundă, abordarea îndelung studiată și expertiza ei polivalentă. Am fost mișcat de dedicarea ei faţă de procesul de vindecare, dar, mai presus de toate, mi-au ajuns la suflet umanitatea și sinceritatea ei.”  –– Dr. Gabor Maté, medic, autor, speaker internațional Înțelege-ți trecutul pentru a-ți transforma prezentul!Atunci când durerea devine copleșitoare, mulți dintre noi spunem: „Mi s-a rupt sufletul.” În lumea psihologiei, aceste cuvinte capătă înțelesuri profunde, indicând o experiență interioară de deconectare. Această „ruptură” de noi înșine poartă denumirea de traumă, un subiect pe care Dr. Diana Vasile, psihoterapeut și președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei din România îl cercetează de mai bine de 25 de ani, din dorința de a ajuta oamenii să se reconecteze și să se simtă din nou stăpâni ai propriilor vieți. E atât de important ca fiecare dintre noi să înțeleagă că nu este defect, stricat, greșit și nici demn de rușine. Există posibilitatea de recuperare și nimeni nu trebuie să trăiască până la sfârșitul vieții condamnat la suferință. Această carte te invită într-o călătorie de descoperire și înțelegere a trecutului pentru a-ți transforma în bine prezentul. Primul pas? Să-ți repeți în gând că nu ești singur. Speranța și sprijinul îți sunt alături. Această carte este pentru tine dacă: -         Ești furios pentru că te simți rău chiar și în momentele în care ar trebui să te simți bine;-         Ai trecut printr-un divorț, printr-o relație toxică, ai fost neglijat în copilărie sau abuzat;-         Vrei să înțelegi de ce te simți mereu rău psihic, epuizat, la capătul răbdărilor;-         Simți că ai multe răni nevindecate și nu știi cum să faci pace cu un trecut dureros;-         Te simți rușinat și vinovat și îți spui constant că ești „un om slab”;„Am scris această carte cu dorința de a fi de folos celor care sunt încă bântuiți de dureri, tristețe, frici, suferință, îndoieli și care au nevoie să reaprindă speranța că viața lor poate fi mai bună, că sănătatea lor se poate îmbunătăți. Am scris și pentru cei curioși să vadă ce ar putea să spună un psiholog, psihoterapeut de traumă despre sănătatea psihică și chiar și pentru aceia care încă n-au încredere în acest domeniu al științei care influențează atât de mult viața noastră.” – Dr. Diana VasileRecenzii„Ceea ce pentru unii poate părea superficial, ridicol sau chiar amuzant, pentru alții poate fi devastator. Nu e deloc ușor să înțelegem cu adevărat durerea adâncă din sufletul cuiva. Deseori, folosim cu larghețe cuvântul «traumă». Îl suprapunem unor situații care produc un grad sporit de neplăcere sau disconfort. Alteori, folosim acest cuvânt pentru a denumi un moft. Abia atunci când ne găsim singuri în fața tăvălugului suferinței, începem să ne dăm seama ce poate însemna prăbușirea interioară. Pustiirea și ruperea sufletului aruncă ființa umană în abisul durerii absolute, în teritoriul înghețat al unui chin care pare etern. Cititorul va descoperi în acest volum o «gramatică», dar și o «anatomie» a traumei, ambele descrise și explicate pe înțelesul tuturor. Un posibil fir călăuzitor pentru gândul ieșirii din labirint.” – CĂTĂLIN ȘTEFĂNESCU, Jurnalist și Prezentator TV „În urmă cu mai bine de 10 ani, când documentam o investigație jurnalistică despre stresul posttraumatic la militarii români, una dintre problemele cu care ne-am confruntat a fost lipsa unor specialiști români și a unor studii fundamentate științific în domeniul traumei. Am apelat atunci la Diana, care începuse o muncă de pionierat în acest domeniu, cartografiind un teritoriu al sănătății mintale vag explorat la noi. La un deceniu distanță, cartea aceasta devine un excelent ghid de orientare în spațiul tabuurilor și fricilor noastre.” – FLORIN NEGRUȚIU, Jurnalist și Prezentator TV Fragment„Oamenii trebuie să se înțeleagă pe ei înşişi, că nu sunt defecți, stricați, demni de rușine și că ceea ce simt are o explicație şi o cale de soluționare, care nu este întâmplătoare, ci științifică. Există proceduri prin care ajungem la bun sfârșit, adică la o stare bună și confortabilă cu sine și un trai ușor. Acest lucru nu doar că este posibil, ci este necesar și se poate rezolva uneori mai repede decât ne imaginăm. Alteori, poate mai complicat sau mai târziu decât ne imaginăm. Dar asta nu schimb

RON 99.00
1

Pachet Blând cu sufletul tău

Pachet Dincolo de traumă

Pachet Dincolo de traumă

Copilul din oglindă – Dr. Sandra O’Connor„Cu Sandra de mână ne explorăm copilăria pornind de la evenimentele tragice ale vieții ei de copilă, iar destinația e o mai bună cunoaștere de sine, plus multe strategii pentru a ne gestiona trecutul și prezentul. ” – Ioana Chicet-Macoveiciuc (Prințesa urbană), scriitoare.Cum treci prin iad fără să îți lași inima să fie cuprinsă de întuneric? Într-o vreme în care nu înțelegea încă ce este moartea, Sandra O'Connor s-a aflat la granița fină dintre viață și moarte. Copila de 7 ani nu a vorbit despre abuzul suferit, despre frica și durerea sa, s-a închis într-o carapace, pentru a nu fi copleșită de toate acele emoții inconfortabile, de teamă, furie și rușine. Însă corpul nu a uitat și a început să-și strige suferința tot mai puternic și tot mai dureros, până când, peste ani, adultul a întors iar privirea spre copilul din oglindă și a început o călătorie lungă spre acceptare și vindecare. În această carte, Dr. Sandra O'Connor își spune povestea pentru a-ți oferi și ție șansa să pornești în propria călătorie terapeutică alături de ea. Pas cu pas, ea îți oferă instrumentele de care ai nevoie pentru a-ți înfrunta propriul trecut și a te împrieteni cu emoțiile inconfortabile precum frica, furia sau rușinea.  Citind cartea, simți că răsfoiești însăși sufletul autoarei. Parcurgând exercițiile și explicațiile oferite, simți că devii mai puternic, suficient de puternic pentru a-ți îmbrățișa copilul interior și a-i oferi iubirea, sprijinul și alinarea de care are atât de mare nevoie. „Cartea aceasta e mult prea puțin despre mine și mult mai mult despre fiecare dintre voi, e povestea voastră. Am ales să scriu această carte dintr-un spațiu de vulnerabilitate și transparență, împărtășind o experiență profund personală, pentru că am simțit că voi reuși astfel să stabilesc o conexiune cu fiecare dintre voi. Faptul că facem astfel de călătorii vindecătoare împreună este o dovadă a rezilienței pe care o purtăm în noi pentru a naviga prin cele mai întunecate perioade ale vieții. ” - Dr. Sandra Povestea ta are sens – Psih. Dr. Raluca Anton „Despre asta va fi fiecare poveste din această carte. Despre mlaștini și nuferi. Despre istorii de viață, decizii, alegeri, câmp cu flori, piedici, creșteri, dureri și oameni care au învățat să cultive nuferi acolo unde cândva era, în strat subțire, o iluzie a vieții sub ceva ce i-a înghițit, dar din care au reușit să se salveze. Ei pe ei înșiși!” – Psiholog Dr. Raluca Anton  „Cu această carte, Raluca Anton ne dovedește că, dincolo de mintea sa sclipitoare și de cursurile exhaustive pe care le susține, are competențe deosebite și în ale scrisului. Pagină după pagină, vom afla ceva nou, iar partea frumoasă este că vom descoperi noul și necunoscutul din noi. Ajungând, într-un final, să înţelegem că cea mai importantă conversație nu a fost cu ea, cu autoarea, ci cu însuși sinele nostru.” GÁSPÁR GYÖRGY, Psiholog, autor și custode de povești de viață  Nimeni nu ajunge la vârsta adultă fără un bagaj emoțional, dar greutatea acestuia depinde de felul în care îți gestionezi fiecare emoție și trăire! Fiecare dintre noi vine cu bagajele lui emoționale și relaționale, cu visurile, dezamăgirile, bucuriile, durerile, frustrările, resursele lui. Unii dintre noi cărăm bagaje mai grele, alții - mai ușoare, însă ce știm cu certitudine este că toți le avem. Uneori, până și lipsa bagajelor poate crea durere, mai ales dacă ele sunt din categoria stării de bine. Această carte te invită să-ți explorezi mai cu atenție propria poveste de viață, lăsându-te inspirat de nouă povești terapeutice din cabinetul meu, folosind lentila psihoterapiei. Poate că este greu să cuprindem în câteva pagini lumea profundă a ființei umane, a poveștilor cu care venim, a bagajelor pe care le purtăm, dar acest lucru devine posibil dacă reușim să extragem informațiile relevante și să privim experiențele unor oameni asemenea nouă cu ochi mai puțin critici, dar mai deschiși spre empatie și înțelegere. În aceste pagini găsești o invitație către explorarea profunzimilor trăirilor tale, a ceea ce ai adus cu tine, din istoria ta, și încă ții închise în cele mai ascunse sertare ale sufletului tău. Vei găsi istorii de viață, dar și structuri clare, care te vor ghida în a da sens și coerență propriei tale povești, așa cum poate că nu ai cunoscut-o niciodată, până acum. Privește-o cu grijă, drag și blândețe! Povestea ta este cea mai valoroasă și merită ascultată până la capăt! Anatomia traumei – Psih. Dr. Diana Vasile  „Am avut plăcerea să lucrez îndeaproape cu dr. Diana Lucia Vasile şi pot spune că m-au impresionat cu adevărat profesionalismul călduros, intuiția profundă, abordarea îndelung studiată și expertiza ei polivalentă. Am fost mișcat de dedicarea ei faţă de procesul de vindecare, dar, mai presus de toate, mi-au ajuns la suflet umanitatea și sinceritatea ei.” –– Dr. Gabor Maté, medic, autor, speaker internațional  Înțelege-ți trecu

RON 89.90
1

Pachet De la minte la corp

Pachet De la minte la corp

Rezumat Anatomia traumei - Dr. Diana Vasile• Cartea psihoterapeutului care l-a adus în România pe Dr. Gabor Maté.• Cartea care înglobează peste 25 de ani de cercetare în înțelegerea traumei și a efectelor sale.• Cartea unuia dintre cei mai buni specialiști în domeniul psihotraumatologiei din România.„Am avut plăcerea să lucrez îndeaproape cu dr. Diana Lucia Vasile şi pot spune că m-au impresionat cu adevărat profesionalismul călduros, intuiția profundă, abordarea îndelung studiată și expertiza ei polivalentă. Am fost mișcat de dedicarea ei faţă de procesul de vindecare, dar, mai presus de toate, mi-au ajuns la suflet umanitatea și sinceritatea ei.”  –– Dr. Gabor Maté, medic, autor, speaker internațional Înțelege-ți trecutul pentru a-ți transforma prezentul!Atunci când durerea devine copleșitoare, mulți dintre noi spunem: „Mi s-a rupt sufletul.” În lumea psihologiei, aceste cuvinte capătă înțelesuri profunde, indicând o experiență interioară de deconectare. Această „ruptură” de noi înșine poartă denumirea de traumă, un subiect pe care Dr. Diana Vasile, psihoterapeut și președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei din România îl cercetează de mai bine de 25 de ani, din dorința de a ajuta oamenii să se reconecteze și să se simtă din nou stăpâni ai propriilor vieți. E atât de important ca fiecare dintre noi să înțeleagă că nu este defect, stricat, greșit și nici demn de rușine. Există posibilitatea de recuperare și nimeni nu trebuie să trăiască până la sfârșitul vieții condamnat la suferință. Această carte te invită într-o călătorie de descoperire și înțelegere a trecutului pentru a-ți transforma în bine prezentul. Primul pas? Să-ți repeți în gând că nu ești singur. Speranța și sprijinul îți sunt alături. Această carte este pentru tine dacă: -         Ești furios pentru că te simți rău chiar și în momentele în care ar trebui să te simți bine;-         Ai trecut printr-un divorț, printr-o relație toxică, ai fost neglijat în copilărie sau abuzat;-         Vrei să înțelegi de ce te simți mereu rău psihic, epuizat, la capătul răbdărilor;-         Simți că ai multe răni nevindecate și nu știi cum să faci pace cu un trecut dureros;-         Te simți rușinat și vinovat și îți spui constant că ești „un om slab”;„Am scris această carte cu dorința de a fi de folos celor care sunt încă bântuiți de dureri, tristețe, frici, suferință, îndoieli și care au nevoie să reaprindă speranța că viața lor poate fi mai bună, că sănătatea lor se poate îmbunătăți. Am scris și pentru cei curioși să vadă ce ar putea să spună un psiholog, psihoterapeut de traumă despre sănătatea psihică și chiar și pentru aceia care încă n-au încredere în acest domeniu al științei care influențează atât de mult viața noastră.” – Dr. Diana VasileRecenzii„Ceea ce pentru unii poate părea superficial, ridicol sau chiar amuzant, pentru alții poate fi devastator. Nu e deloc ușor să înțelegem cu adevărat durerea adâncă din sufletul cuiva. Deseori, folosim cu larghețe cuvântul «traumă». Îl suprapunem unor situații care produc un grad sporit de neplăcere sau disconfort. Alteori, folosim acest cuvânt pentru a denumi un moft. Abia atunci când ne găsim singuri în fața tăvălugului suferinței, începem să ne dăm seama ce poate însemna prăbușirea interioară. Pustiirea și ruperea sufletului aruncă ființa umană în abisul durerii absolute, în teritoriul înghețat al unui chin care pare etern. Cititorul va descoperi în acest volum o «gramatică», dar și o «anatomie» a traumei, ambele descrise și explicate pe înțelesul tuturor. Un posibil fir călăuzitor pentru gândul ieșirii din labirint.” – CĂTĂLIN ȘTEFĂNESCU, Jurnalist și Prezentator TV „În urmă cu mai bine de 10 ani, când documentam o investigație jurnalistică despre stresul posttraumatic la militarii români, una dintre problemele cu care ne-am confruntat a fost lipsa unor specialiști români și a unor studii fundamentate științific în domeniul traumei. Am apelat atunci la Diana, care începuse o muncă de pionierat în acest domeniu, cartografiind un teritoriu al sănătății mintale vag explorat la noi. La un deceniu distanță, cartea aceasta devine un excelent ghid de orientare în spațiul tabuurilor și fricilor noastre.” – FLORIN NEGRUȚIU, Jurnalist și Prezentator TV  Fragment„Oamenii trebuie să se înțeleagă pe ei înşişi, că nu sunt defecți, stricați, demni de rușine și că ceea ce simt are o explicație şi o cale de soluționare, care nu este întâmplătoare, ci științifică. Există proceduri prin care ajungem la bun sfârșit, adică la o stare bună și confortabilă cu sine și un trai ușor. Acest lucru nu doar că este posibil, ci este necesar și se poate rezolva uneori mai repede decât ne imaginăm. Alteori, poate mai complicat sau mai târziu decât ne imaginăm. Dar asta nu

RON 69.90
1

Pachet Puterea unui creier sănătos

Pachet Puterea unui creier sănătos

Cum să crești copii puternici mental - Dr. Daniel G Amen, Psih. dr. Charles FayGhidul părinților determinați să crească oameni uimitori.Într-o perioadă în care mulți copii și adolescenți se confruntă cu dificultăți, părinții sunt în căutarea unor soluții pentru a-și crește copiii sănătoși din punct de vedere mental și pregătiți să înfrunte obstacolele vieții. În sfârșit, ajutorul bazat pe dovezi este acum disponibil pentru acei părinți care, deși își dau toată silința și își doresc să ofere tot ce e mai bun copiilor lor, au sentimentul că nu reușesc să facă față provocărilor zilnice, simțindu-se adesea copleșiți.Dr. Daniel Amen, autor de bestsellere New York Times și neuropsihiatru, alături de Dr. Charles Fay, psiholog pentru copii, îți dezvăluie ceea ce lipsește din majoritatea cărților de parenting: abordarea simultană a creierului și minții copilului (și ale părinților), pentru a crește tineri puternici mental. Această combinație eficientă oferă soluții care funcționează, chiar și în momente grele.În această carte revoluționară, în care neuroștiința întâlnește iubirea și rațiunea, părinții vor găsi instrumente concrete și utile pentru a ajuta copiii de toate vârstele să depășească probleme comportamentale precum rebeliunea, crizele de furie și conflictele de putere, ajutându-i astfel să devină responsabili, încrezători, amabili și rezilienți. Recenzii:„Atunci când doi pionieri în domeniul științei creierului și al psihologiei parentingului se implică în rezolvarea celor mai mari provocări cu care se confruntă copiii din ziua de azi, rezultatul este un ghid dinamic și bazat pe cercetări științifice, care răspunde unei cereri frecvent auzite printre părinți: „Mi-aș dori să existe un manual pentru copii!” Ei bine, acum aveți unul deosebit – o hartă clară pentru a-i ajuta pe copii să își construiască o viață mai bună și o relație mai sănătoasă cu voi!” - Phillip C. „Dr. Phil” McGraw, PH.D.„Este un ghid complet care oferă părinților strategii clare și aplicabile pentru a crește copii rezilienți într-o lume tot mai complexă. Fiecare capitol este plin de sfaturi utile, iar întreaga carte reflectă o filosofie profundă despre ce au nevoie copiii și familiile noastre în această eră.” - Michael Gurian, fondatorul Gurian Institute și autor al bestsellerelor The Wonder of Boys și The Wonder of Girls„Ca dovadă a eficienței sale, patru generații din familia mea au efectuat scanări SPECT ale creierului, iar utilizarea acestor informații din carte a adus schimbări pozitive semnificative în relațiile noastre de familie, de-a lungul generațiilor!” Dr. Earl R. Henslin, Psy.D., B.C.E.T.S., diplomat American Academy of Traumatic Stress și autor al cărții This Is Your Brain on Joy„S-ar putea să te întrebi: „Unde era această carte când eram copil?” până când îți vei da seama cu bucurie că nu doar că poți aplica aceste idei pentru a-i ajuta pe copiii tăi să prospere, dar și pe tine însuți.” - Dr. Darria Long, autor național bestseller al cărții Mom Hacks„Pentru a o face mai practică, autorii includ la sfârșitul fiecărui capitol o listă concisă de pași de acțiune. Această carte profundă m-a atins la nivel emoțional, inspirându-mă să mă dedic mai mult în a deveni un tată mai conștient și mai eficient.” - Larry Kerby, MBA, speaker, pasionat de parenting și life coach„Sunt bunică acum și mi-aș fi dorit să am această carte atunci când îmi creșteam fiica. Dacă ai foarte puțin timp să citești o carte, începe cu ultimul capitol – acolo găsești 130 de strategii pentru a începe. Totuși, această carte este ceea ce aș numi o „lectură ușoară”, oferind numeroase exemple de conversații și recomandări de limbaj pentru a te ghida în rezolvarea multor probleme comune de parenting.” - Valeria D. Creier sanatos, minte sanatoasa - Dr. Daniel G. Amen Cum ne menținem creierul sănătos, când lumea se confruntă cu o adevărată epidemie de afecțiuni psihice? După ce a interpretat peste 170 000 de tomografii ale creierului pentru pacienți din 121 de țări, dr. Daniel G. Amen, specialist în neurologie clinică și imagistică medicală, îți prezintă obiceiurile și mentalitățile persoanelor reziliente emoțional. La polul opus, el ne învață cum să prevenim și să tratăm efectele unora dintre cele mai frecvente boli psihice precum anxietatea, depresia, deficitul de atenție, tulburările de personalitate și alimentație, totul prin îngrijirea epicentrului emoțiilor și al conștiinței umane: creierul. Acum, dr. Amen îți propune o carte care te va provoca să observi mai atent legătura dintre sănătatea creierului și sănătatea mintală și să faci pașii necesari pentru a te bucura de o viață mai sănătoasă și mai împlinită. Recenzii „Proiectul Starea Sănătății a apărut atunci când mi-am dat seama că setea oamenilor de a cunoaște mai multe despre sănătate, sub toate aspectele ei, într-un limbaj cât mai ușor și accesibil, este uriașă. Cred că traducerea acestei cărți vine la momentul potrivit, ca o sticlă de apă rece. În ea, vei descoperi

RON 99.90
1

Pachet Minte sanatoasa in corp sanatos

Pachet Minte sanatoasa in corp sanatos

Rezumat Anatomia traumei - Dr. Diana Vasile• Cartea psihoterapeutului care l-a adus în România pe Dr. Gabor Maté.• Cartea care înglobează peste 25 de ani de cercetare în înțelegerea traumei și a efectelor sale.• Cartea unuia dintre cei mai buni specialiști în domeniul psihotraumatologiei din România.„Am avut plăcerea să lucrez îndeaproape cu dr. Diana Lucia Vasile şi pot spune că m-au impresionat cu adevărat profesionalismul călduros, intuiția profundă, abordarea îndelung studiată și expertiza ei polivalentă. Am fost mișcat de dedicarea ei faţă de procesul de vindecare, dar, mai presus de toate, mi-au ajuns la suflet umanitatea și sinceritatea ei.”  –– Dr. Gabor Maté, medic, autor, speaker internațional Înțelege-ți trecutul pentru a-ți transforma prezentul!Atunci când durerea devine copleșitoare, mulți dintre noi spunem: „Mi s-a rupt sufletul.” În lumea psihologiei, aceste cuvinte capătă înțelesuri profunde, indicând o experiență interioară de deconectare. Această „ruptură” de noi înșine poartă denumirea de traumă, un subiect pe care Dr. Diana Vasile, psihoterapeut și președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei din România îl cercetează de mai bine de 25 de ani, din dorința de a ajuta oamenii să se reconecteze și să se simtă din nou stăpâni ai propriilor vieți. E atât de important ca fiecare dintre noi să înțeleagă că nu este defect, stricat, greșit și nici demn de rușine. Există posibilitatea de recuperare și nimeni nu trebuie să trăiască până la sfârșitul vieții condamnat la suferință. Această carte te invită într-o călătorie de descoperire și înțelegere a trecutului pentru a-ți transforma în bine prezentul. Primul pas? Să-ți repeți în gând că nu ești singur. Speranța și sprijinul îți sunt alături. Această carte este pentru tine dacă: -         Ești furios pentru că te simți rău chiar și în momentele în care ar trebui să te simți bine;-         Ai trecut printr-un divorț, printr-o relație toxică, ai fost neglijat în copilărie sau abuzat;-         Vrei să înțelegi de ce te simți mereu rău psihic, epuizat, la capătul răbdărilor;-         Simți că ai multe răni nevindecate și nu știi cum să faci pace cu un trecut dureros;-         Te simți rușinat și vinovat și îți spui constant că ești „un om slab”;„Am scris această carte cu dorința de a fi de folos celor care sunt încă bântuiți de dureri, tristețe, frici, suferință, îndoieli și care au nevoie să reaprindă speranța că viața lor poate fi mai bună, că sănătatea lor se poate îmbunătăți. Am scris și pentru cei curioși să vadă ce ar putea să spună un psiholog, psihoterapeut de traumă despre sănătatea psihică și chiar și pentru aceia care încă n-au încredere în acest domeniu al științei care influențează atât de mult viața noastră.” – Dr. Diana VasileRecenzii„Ceea ce pentru unii poate părea superficial, ridicol sau chiar amuzant, pentru alții poate fi devastator. Nu e deloc ușor să înțelegem cu adevărat durerea adâncă din sufletul cuiva. Deseori, folosim cu larghețe cuvântul «traumă». Îl suprapunem unor situații care produc un grad sporit de neplăcere sau disconfort. Alteori, folosim acest cuvânt pentru a denumi un moft. Abia atunci când ne găsim singuri în fața tăvălugului suferinței, începem să ne dăm seama ce poate însemna prăbușirea interioară. Pustiirea și ruperea sufletului aruncă ființa umană în abisul durerii absolute, în teritoriul înghețat al unui chin care pare etern. Cititorul va descoperi în acest volum o «gramatică», dar și o «anatomie» a traumei, ambele descrise și explicate pe înțelesul tuturor. Un posibil fir călăuzitor pentru gândul ieșirii din labirint.” – CĂTĂLIN ȘTEFĂNESCU, Jurnalist și Prezentator TV „În urmă cu mai bine de 10 ani, când documentam o investigație jurnalistică despre stresul posttraumatic la militarii români, una dintre problemele cu care ne-am confruntat a fost lipsa unor specialiști români și a unor studii fundamentate științific în domeniul traumei. Am apelat atunci la Diana, care începuse o muncă de pionierat în acest domeniu, cartografiind un teritoriu al sănătății mintale vag explorat la noi. La un deceniu distanță, cartea aceasta devine un excelent ghid de orientare în spațiul tabuurilor și fricilor noastre.” – FLORIN NEGRUȚIU, Jurnalist și Prezentator TVFragment„Oamenii trebuie să se înțeleagă pe ei înşişi, că nu sunt defecți, stricați, demni de rușine și că ceea ce simt are o explicație şi o cale de soluționare, care nu este întâmplătoare, ci științifică. Există proceduri prin care ajungem la bun sfârșit, adică la o stare bună și confortabilă cu sine și un trai ușor. Acest lucru nu doar că este posibil, ci este necesar și se poate rezolva uneori mai repede decât ne imaginăm. Alteori, poate mai complicat sau mai târziu decât ne imaginăm. Dar asta nu schimbă lucr

RON 89.00
1

Războiul sufletului. Durerea de azi, puterea de mâine + Arta feminitatii

Războiul sufletului. Durerea de azi, puterea de mâine + Arta feminitatii

Războiul sufletului este lectura care îți va pune în față revelații capabile să îți insereze fericirea în ADN, pe drumul către o viață armonioasă. Este cartea care te va încuraja să te ridici, oricât de jos ai fi, și care îți va dezvălui secrete ce te pot purta pe culmile succesului.„Da, știu, ne doare trecutul și ne ține pe loc sau ne încurcă însă e doar o scuză pentru că nimic nu ne poate opri din drumul nostru dacă ne dorim cu adevărat să evoluăm. Când știi ce vrei cu adevărat, orice zid devine scară!”Citind acest roman, vei descoperi lecții de maturizare emoțională, de regăsire și de reconectare cu sinele. Vei întâlni o eroină cu un conflict interior pe care mulți dintre noi îl trăim în propria viață: conștientizarea că nu suntem noi înșine atunci când viața ne supune celor mai grele provocări. Adesea ne întrebăm cine suntem și care este menirea noastră în această lume, dar nu găsim răspunsurile pentru că nu știm unde să le căutăm în interiorul nostru. Această carte îți explică prin puterea exemplului cum să îți accepți trecutul, să îți înfrunți obstacolele, să îți vindeci rănile și să te ierți pentru a putea duce o viață plină de iubire și lumină. Și îți oferă puterea de a te reconstrui după ce te ridici dintre ruine, de a privi trecutul cu iertare, prezentul cu recunoștință și viitorul cu încredere.Citind această carte vei învăța să:·        reflectezi asupra modului în care îți trăiești viața și să descoperi ce te împiedică să evoluezi și să fii fericită;·        faci schimbările radicale de care te temeai în viața ta și să atingi un echilibru interior;·        cauți sprijin de fiecare dată când simți că treci printr-o perioadă dificilă;·        nu te dai bătută atunci când nu reușești ceea ce ți-ai propus din prima încercare;·        dai o a doua șansă visurilor tale;·        te regăsești și să te reconectezi la ceea ce este cu adevărat important pentru tine;·        găsești soluții pentru conflictele interioare;·        trăiești o viață armonioasă.Recenzii de la cititorNe identificăm cu frumosul din noi, prinzând curaj să ne urmăm visurile„Nina Ștefan este omul care te poartă într-o călătorie numită VIAȚĂ. Pasiunea pentru scris și experiențele vieții ei te ajută să te întorci la copilul interior. Prin tot ce am citit în cartea ei, m-am întors la „copilul din mine”, care este plin de resurse nelimitate. Nina își așterne cuvintele și le creionează astfel încât noi să trăim experiențe prin care să ne identificăm cu frumosul din noi, prinzând curaj să ne urmăm visurile.“ - Cristian Teișan (trainer NLP, speaker, business coach)Călătoria care este indispensabilă unei vieți armonioase„O carte care redă într-un mod magic călătoria care este indispensabilă unei vieți armonioase: călătoria în trecutul nostru, plimbarea pe toate străduțele sufletului nostru, pentru a le lumina, împăcarea cu toți cei care ne-au greșit și cărora le-am greșit, pentru a ne (re)găsi, a ne cunoaște, a ne descoperi menirea existenței noastre și a reuși să o împlinim. Tânăra pierdută în zgomotele lumii, pe străzile întunecate ale vieții ei, devine, după această călătorie prodigioasă, o femeie matură, spirituală, înfloritoare, un exemplu și o inspirație pentru toți cei care ajung în preajma ei.” - Loredana Pulpan (trainer, consilier în practica intimității, scriitor)Doza de optimism de care ai nevoie oricând„Nina este doza de optimism de care ai nevoie oricând. Mereu veselă, plină de viață și de viziune, te inspiră doar prin simpla ei prezență. De vorbit vorbește cât pentru trei oameni, dar spune ceea ce trebuie! Cu siguranță rândurile scrise de ea sunt inspirație pentru noi toți. Vă îndemn să îi deschideți ușa și să o lăsați să vă transforme viața!" - Alina Ilioi-Mureșan (realizator TV, jurnalist, scriitor)O lecție de viață, un ghid, un îndrumător pentru oricine are nevoie să se întoarcă la esență„Nu poți spune că lupta nu ți-a folosit, că rănile ți-au fost în van, căci pentru majoritatea oamenilor lucrurile, cum sunt, așa rămân. Nina Ștefan, tu ai făcut ca rătăcirea și suferințele să-ți fie călăuză, să te transforme, să te vindece și la final să te reconstruiești. Recomand cu căldură cartea sa. Este o lecție de viață, un ghid, un îndrumător pentru oricine are nevoie să se întoarcă la esență.” - Elenita Buzgure (psiholog, terapeut, trainer)Cartea te face să plutești prin simplitatea și fluența stilului„Omul modern se refugiază oriunde poate, doar să nu se întâlnească pe sine însuși. Orice distracție sau plăcere este excelentă atâta vreme cât omul rămâne ocupat și departe de durerea dinăuntrul lui. Autoarea surprinde în cartea ei poate cel mai greu și important moment al vieții, acela în care nu mai ai unde să fugi

RON 49.00
1

Pachet Refacerea sufletului

Pachet Refacerea sufletului

Rezumat Anatomia traumei - Dr. Diana Vasile• Cartea psihoterapeutului care l-a adus în România pe Dr. Gabor Maté.• Cartea care înglobează peste 25 de ani de cercetare în înțelegerea traumei și a efectelor sale.• Cartea unuia dintre cei mai buni specialiști în domeniul psihotraumatologiei din România.„Am avut plăcerea să lucrez îndeaproape cu dr. Diana Lucia Vasile şi pot spune că m-au impresionat cu adevărat profesionalismul călduros, intuiția profundă, abordarea îndelung studiată și expertiza ei polivalentă. Am fost mișcat de dedicarea ei faţă de procesul de vindecare, dar, mai presus de toate, mi-au ajuns la suflet umanitatea și sinceritatea ei.”  –– Dr. Gabor Maté, medic, autor, speaker internațional Înțelege-ți trecutul pentru a-ți transforma prezentul!Atunci când durerea devine copleșitoare, mulți dintre noi spunem: „Mi s-a rupt sufletul.” În lumea psihologiei, aceste cuvinte capătă înțelesuri profunde, indicând o experiență interioară de deconectare. Această „ruptură” de noi înșine poartă denumirea de traumă, un subiect pe care Dr. Diana Vasile, psihoterapeut și președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei din România îl cercetează de mai bine de 25 de ani, din dorința de a ajuta oamenii să se reconecteze și să se simtă din nou stăpâni ai propriilor vieți. E atât de important ca fiecare dintre noi să înțeleagă că nu este defect, stricat, greșit și nici demn de rușine. Există posibilitatea de recuperare și nimeni nu trebuie să trăiască până la sfârșitul vieții condamnat la suferință. Această carte te invită într-o călătorie de descoperire și înțelegere a trecutului pentru a-ți transforma în bine prezentul. Primul pas? Să-ți repeți în gând că nu ești singur. Speranța și sprijinul îți sunt alături. Această carte este pentru tine dacă: -         Ești furios pentru că te simți rău chiar și în momentele în care ar trebui să te simți bine;-         Ai trecut printr-un divorț, printr-o relație toxică, ai fost neglijat în copilărie sau abuzat;-         Vrei să înțelegi de ce te simți mereu rău psihic, epuizat, la capătul răbdărilor;-         Simți că ai multe răni nevindecate și nu știi cum să faci pace cu un trecut dureros;-         Te simți rușinat și vinovat și îți spui constant că ești „un om slab”;„Am scris această carte cu dorința de a fi de folos celor care sunt încă bântuiți de dureri, tristețe, frici, suferință, îndoieli și care au nevoie să reaprindă speranța că viața lor poate fi mai bună, că sănătatea lor se poate îmbunătăți. Am scris și pentru cei curioși să vadă ce ar putea să spună un psiholog, psihoterapeut de traumă despre sănătatea psihică și chiar și pentru aceia care încă n-au încredere în acest domeniu al științei care influențează atât de mult viața noastră.” – Dr. Diana VasileRecenzii„Ceea ce pentru unii poate părea superficial, ridicol sau chiar amuzant, pentru alții poate fi devastator. Nu e deloc ușor să înțelegem cu adevărat durerea adâncă din sufletul cuiva. Deseori, folosim cu larghețe cuvântul «traumă». Îl suprapunem unor situații care produc un grad sporit de neplăcere sau disconfort. Alteori, folosim acest cuvânt pentru a denumi un moft. Abia atunci când ne găsim singuri în fața tăvălugului suferinței, începem să ne dăm seama ce poate însemna prăbușirea interioară. Pustiirea și ruperea sufletului aruncă ființa umană în abisul durerii absolute, în teritoriul înghețat al unui chin care pare etern. Cititorul va descoperi în acest volum o «gramatică», dar și o «anatomie» a traumei, ambele descrise și explicate pe înțelesul tuturor. Un posibil fir călăuzitor pentru gândul ieșirii din labirint.” – CĂTĂLIN ȘTEFĂNESCU, Jurnalist și Prezentator TV „În urmă cu mai bine de 10 ani, când documentam o investigație jurnalistică despre stresul posttraumatic la militarii români, una dintre problemele cu care ne-am confruntat a fost lipsa unor specialiști români și a unor studii fundamentate științific în domeniul traumei. Am apelat atunci la Diana, care începuse o muncă de pionierat în acest domeniu, cartografiind un teritoriu al sănătății mintale vag explorat la noi. La un deceniu distanță, cartea aceasta devine un excelent ghid de orientare în spațiul tabuurilor și fricilor noastre.” – FLORIN NEGRUȚIU, Jurnalist și Prezentator TVFragment„Oamenii trebuie să se înțeleagă pe ei înşişi, că nu sunt defecți, stricați, demni de rușine și că ceea ce simt are o explicație şi o cale de soluționare, care nu este întâmplătoare, ci științifică. Există proceduri prin care ajungem la bun sfârșit, adică la o stare bună și confortabilă cu sine și un trai ușor. Acest lucru nu doar că este posibil, ci este necesar și se poate rezolva uneori mai repede decât ne imaginăm. Alteori, poate mai complicat sau mai târziu decât ne imaginăm. Dar asta nu schimbă lucr

RON 84.00
1

Pachet Intelege-ti ranile