mcb.dk | Få success online

Universitate. Societate. Modernizare. Idealul universitatii moderne la Cluj

Proiect editorial dedicat Universitatii clujene la o suta de ani de la infiintare, aparut sub egida Fundatiei Transilvania Leaders si a Centrului de Cultura si Arta al Judetului Salaj Editia a III-a, revizuita si adaugita Cuvant introductiv de Ioan-Aurel Pop. Prefata de Keith Hitchins Editie de lux Colectia Istorie contemporana este coordonata de Prof. Univ. Dr. Vasile Puscas „Cunoasterea istoriei Universitatii – posibila mai bine acum si datorita admirabilului efort facut de profesorul Vasile Puscas, specializat de decenii in acest pasionant subiect – este o datorie a noastra pentru prezent si viitor si nu este numai pentru membrii comunitatii noastre, ci si pentru publicul larg din Romania, dornic sa cunoasca temeiurile succeselor de astazi. La 100 de ani de scoala superioara romaneasca in inima Transilvaniei, folosind traditia si experienta acestui veac de apogeu, dar si a tuturor celor aproape patru secole si jumatate trecute de la prima fondare, profesorul Vasile Puscas demonstreaza ca cele peste doua decenii din viata Alma Mater se confunda cu performanta, cu excelenta si cu modernizarea societatii romanesti. […] Mesajul de atunci – in ciuda unor abateri de la acest testament, petrecute in cele peste patru decenii de dupa al Doilea Razboi Mondial – ne indeamna sa ne facem «datoria vietii noastre» si sa intelegem triada trecut-prezent-viitor ca pe o curgere continua a vietii, in cadrul careia invatatura si educatia de cel mai inalt nivel trebuie sa ramana caracteristici perene, sa innobileze viata marelui corp etnic care este natiunea romana si s-o proiecteze pe mai departe in concertul universal contemporan.” (Acad. Ioan-Aurel Pop) „Avem in fata prima istorie a Universitatii din Cluj care descrie sistematic organizarea si functionarea sa in primii douazeci de ani de existenta. Vasile Puscas ne-a oferit un studiu de caz despre cum o mare universitate poate lua fiinta. Volumul consacrat acestui proces complex va deveni o lectura esentiala nu numai pentru cititorii romani, ci pentru toti cei de pretutindeni care sunt preocupati de rolul universitatii in societate. Profesorul Puscas a intreprins insa mai mult decat o analiza solida: a mers dincolo de dovezile clare ale surselor pentru a surprinde spiritul Universitatii din Cluj, acea forta vitala care sta in spatele cresterii ei impresionante si a realizarilor din perioada interbelica. Acest spirit a rezistat de-a lungul deceniilor dificile de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial si tot el calauzeste Universitatea in prezent.” (Prof. dr. Keith Hitchins) „Cei care au construit institutia clujeana au reusit sa armonizeze idealurile pe termen lung ale unei institutii de invatamant superior cu cerintele practice ale societatii si sa mentina in acelasi timp autonomia si deschiderea universitatii. Lectura acestor pagini pline de analize detaliate si clare ale istoriei Universitatii clujene mi-a intarit convingerea in necesitatea unei «culturi» organizationale sau institutionale printre membrii acestei «republici academice». […] Ceea ce mi se pare interesant in cartile publicate de istoricul Vasile Puscas este faptul ca, fara a afecta in niciun fel valoarea lor teoretico-stiintifica, ele contin implicit proiectele unei actiuni practice.” (Prof. dr. Aurel Codoban) „Acum, la sarbatoarea unui veac de la refondarea si reorganizarea Universitatii din Cluj, am urmat indemnul mai multor colegi si intelectuali clujeni, dar si din alte zone ale tarii, de a reedita volumul Universitate. Societate. Modernizare (editia I in 1995 si a II-a in 2003) pentru motivul ca propune o reconstituire istoriografica in consonanta cu unul dintre procesele istorice fundamentale ale istoriei interbelice romanesti – dezvoltarea si modernizarea tarii – in prelungirea importantei infaptuiri istorice de la sfarsitul Primului Razboi Mondial – unitatea deplina national-statala a Romaniei – si a contextualizarii europene si internationale. Editia a treia a volumului Universitate. Societate. Modernizare este prefatata de actualul rector al Universitatii Babes-Bolyai, principala «mostenitoare» a Universitatii Daciei Superioare din Cluj, refondata in 1919. Nu am adus modificari de fond fata de editia a doua, doar ca am adaugat interpretari si unele date pe care istoriografia ultimelor doua decenii le-a vehiculat despre istoria Universitatii clujene. Am dat, insa, o structura noua volumului prin asocierea unei parti istoriografic-interpretative (Refondarea si reorganizarea Universitatii din Cluj dupa Primul Razboi Mondial), avand ca baza editia a doua a lucrarii mentionate, si una documentara (Prelegeri inaugurale la Universitatea din Cluj, 1919-1944), constand in reproducerea lectiilor inaugurale pe care le-am publicat in volumul Alma Mater Napocensis. Idealul universitatii moderne (1994), desigur incepand cu celebra prelegere inaugurala a profesorului Vasile Parvan, Datoria vietii noastre (3 noiembrie 1919)”. (Vasile Puscas

RON 116.40

1

Dieta Mintii

Termenul de dietă este simbolic folosit, referindu-se, prin extensie, la toate acele metode care, prin voinţă şi efort, pot conduce la o dezvoltare şi la o împlinire a personalităţii în plan multidimensional, spiritual, fizic şi social. Dotată cu un fin spirit de observare a realităţii, Adina Moldoveanu a recurs la studiul unor surse de cunoaştere, de la vechile scrieri până la cele moderne, voind să-şi explice de ce viaţa este afectată de multe sinuozităţi, de frustrări şi de neîmpliniri şi ce soluţii pot exista pentru a fi evitate. Aşa a ajuns să înţeleagă legile morale pe care se sprijină Universul şi necesitatea ca acestea să fie respectate ca o condiţie fără de care nimic nu se poate construi benefic şi trainic. (Dumitru Constantin-Dulcan

RON 32.20

1

Pledoarie pentru altruism. Puterea bunăvoinței

Pentru ca lucrurile să se schimbe cu adevărat, trebuie să îndrăznim altruismul. Să avem curajul de a spune că altruismul veritabil există, că poate fi cultivat de fiecare dintre noi și că evoluția culturilor poate favoriza expansiunea lui. Să îndrăznim să învățăm altruismul în școli ca pe un mijloc prețios care permite copiilor să-și realizeze potențialul natural de bunăvoință și de cooperare. Să îndrăznim a afirma că economia nu se poate mulțumi cu glasul rațiunii și al interesului strict personal, că trebuie să asculte și să facă auzit glasul solicitudinii. Să îndrăznim să ținem cont de soarta generațiilor viitoare și să schimbăm felul în care exploatăm astăzi planeta, care mâine va fi a lor. Să îndrăznim, în sfârșit, să proclamăm ideea că altruismul nu este un lux, ci o necesitate. Iubirea altruistă este cea mai bună garanție a unei vieți pline de sens, o viață în care aducem fericire altora și încercăm să le reducem suferințele, o viață pe care o putem privi cu un sentiment de satisfacție senină la apropierea morții. Adevărata fericire este nedespărțită de altruism, fiindcă participă cu bunătate esențială și este însoțită de dorința profundă ca fiecare să se poată împlini în viață. Este o iubire întotdeauna disponibilă și izvorăște din simplitate, din seninătate, din forța imuabilă a unei inimi pline de bunătate. (MATTHIEU RICARD) Matthieu Ricard vine dintr-o cultură științifică de vârf a lumii moderne franceze și se retrage pe platoul Tibetului, fascinat de gândirea și spiritualitatea budistă. Prin lucrarea de față ne aflăm în două ipostaze complet opuse: modernism cu un potențial care poate conduce la anarhie, cu extincția vieții pe Terra, și o spiritualitate tradițională în care omenirii i se oferă soluția ieșirii din impas și șansa supraviețuirii. Pledoaria lui Matthieu Ricard pentru altruism și compasiune își găsește nu doar un ecou benefic în relația interumană, ci și un suport științific în experiențele efectuate în laboratoarele moderne. Să-l ascultăm acum, cât încă mai este vreme, cât încă timpul mai este al nostru! (DUMITRU CONSTANTIN-DULCAN

RON 126.00

1

Momente filosofice din 50 de ani

Eseurile și studiile cuprinse în acest volum, privite în totalitatea lor, circumscriu destul de precis sfera intereselor și preocupărilor mele în domeniul istoriei filosofiei. Ele merg de la începuturile presocratice ale gândirii grecești, și, desigur, și europene, până la filosofia mai apropiată de zilele noastre. Este vorba, așadar, de o suprafață întinsă cu o concentrare asupra unor teme pe care le‑am socotit de o importanță deosebită: Platon și Aristotel, întâlnirea plină de efecte istorice, mai ales prin neoplatonism, dintre politeismul păgân grec și monoteismul creștin, nașterea gândirii moderne (Descartes și Leibniz), Iluminismul și Kant, idealismul german (Schelling, Hegel, Goethe, romanticii), Nietzsche, Heidegger. Toate aceste contribuții conturează, cred, o concepție unitară despre natura și caracteristicile procesului de evoluție a filosofiei europene. Aparținând aceluiași autor, elaborate în general pe baza aceleiași bibliografii, cam pe aceeași tematică sau înrudită, era inevitabil să nu se producă unele repetiții, cu aspect redundant, pentru care solicit îngăduința și înțelegerea eventualilor mei cititori. Într-un fel nu am respectat întru totul înțeleptul sfat al bătrânului Goethe, că secretul maestrului se află în limitare, dar se pare că nu am vrut să fiu chiar un maestru, mi-a fost imposibil să mă limitez doar la un singur gânditor sau o singură epocă, așa cum pretind exigențele cele mai înalte ale cercetării de azi. Totuși, îmi asum acest risc. (Vasile Muscă

RON 48.50

1

România și lumea în schimbare

Proiect editorial apărut sub egida Fundației Transilvania Leaders Colecția Istorie Contemporană este coordonată de Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș. Uneori, istoria este văzută doar printr-o secvență evenimențială, fără înscrierea ei în tot complexul de schimbări cuprinse în interdependențele care au generat-o și în consecințele de pe palierul interconectivităților locale, regionale, globale. Căci istoricul trebuie să fie atent permanent la redarea evoluției sociale, a dinamicii istorice nu doar ca succesiune cronologică, ci și ca suită de schimbări, transformări economice, politice, sociale, culturale, tehnologice etc. care se manifestă înlănțuite, iar nu separat. Studiile și analizele de față argumentează afirmațiile anterioare prin puterea exemplificării reconstituirii istoriografice și a scrierii istoriei bazate pe fapte, gânduri, întâmplări din ultimul secol. Articolele incluse în volum, unele publicate în diferite reviste de specialitate, iar altele inedite, surprind procese transformative din societatea românească, demonstrând că schimbarea nu este un simplu moment/eveniment, ci un fenomen propriu evoluției sociale de durată, fapt pentru care istoricul este dator nu doar să-l consemneze (factual și cronologic), ci să-l explice și încadreze în mersul general al istoriei. Scopul a fost să restituim publicului etape ale istoriei noastre moderne și contemporane prin care să înțeleagă trecutul și să-și explice rațional prezentul. Firește, pentru a putea să-și propună, tot rațional, o viziune de dezvoltare socială în viitor. (VASILE PUȘCAȘ

RON 54.00

1

Dada se dan spectacol

Cartea de față este fructul unui dialog colaborativ cu dadaismul, la 100 de ani de la crearea și apoi dispariţia mișcării. Dialogul se instituie atât printr-o piesă de teatru în spirit dada, scrisă în 2016 pentru scena Teatrului Național din Cluj-Napoca, dar jucată și în alte teatre din lume până în 2019 (Chișinău, București, Roma, New York), cât și prin cinci studii critice, care ne-au ajutat în procesul de realizare a textului teatral și sunt menite – aici, în volum – să-i limpezească retrospectiv implicațiile și mizele. Personajul principal cu care se vor întâlni aproape la fiecare pagină cititorii este Tristan Tzara, în măsura în care destinul său are ceva din drama eternă a Poetului, articulată de căutarea perpetuă a unui limbaj pur, nepervertit, dar și în măsura în care – într-un context tulbure, marcat de război și incertitudini – el a știut să strângă lângă sine, la Zürich și Paris, tineri artiști inovatori și radicali, ce aveau să schimbe destinul artei moderne. În piesă, am recreat câteva momente importante din viața lui Tristan Tzara și a prietenilor lui, de la nașterea mișcării dada până la autodizolvarea ei în 1923, luând ca punct de plecare un text dramatic pe care poetul însuși l-a scris, Batista de nori, ale cărui structură și compoziție le-am exploatat intertextual. În studiile critice, am tratat aspecte variate: teatralitatea manifestelor dadaiste, fascinația dadaiștilor pentru mască și punerea în scenă de sine, cinematografia dada și experimentele multimedia încercate de dadaism. Scopul nostru a fost să regăsim câte ceva din libertatea, curajul, prospețimea, spiritul provocator și critic al unor artiști care rămân mereu vii… (ȘTEFANA POP-CURȘEU, IOAN POP-CURȘEU, ION POP

RON 97.00

1

In cautarea sensului pierdut (Vol. 1 + 2)

Vol. I: Întâlnirea cu destinul (298 pagini); Vol. II: Creierul și noua spiritualitate (420 pagini) Primul volum este dedicat începuturilor mele spirituale care sunt indisolubil legate de lumea satului în care m-am născut, de oamenii lângă care am copilărit, de evenimentele şi experienţele pe care le-am traversat acolo. Acum majoritatea acestei lumi este de mult trecută în tărâmul umbrelor. Din acest motiv am dorit să las un document scris, cât mai fidel posibil, asupra satului văzut de mine în preajma celui de-al doilea război mondial. În efemera noastră trecere prin istorie şi perpetua alergare spre mai bine, totul se schimbă, se transformă şi piere. Nici o viaţă nu este inutilă, de vreme ce întruneşte în sine toată istoria şi inteligenţa Universului. Privind din această perspectivă, mi-am propus s-o fixez în memoria eternităţii. Cel de-al doilea volum este o analiză lucidă a lumii contemporane privită din unghiul finalităţii existenţei umane, al perspectivei pe care mi-au dat-o nu numai experienţele mele de viaţă ci, mai ales, o mulţime de experienţe şi observaţii venite inclusiv din laboratoarele ştiinţelor moderne şi care, din motive mai puţin înţelese, sunt ignorate de gândirea ştiinţifică oficială. O mulţime de surse care vin din vechi civilizaţii extraeuropene, conjugate cu informaţii foarte recente, ne spun că omenirea se află în prezent la sfârşitul unui ciclu cosmic şi la începutul unei ere, care va aduce o nouă spiritualitate, o nouă conştiinţă, o eră în care omul îşi va regăsi adevăratul sens al existenţei, pierdut de omul actual. Graţie actualelor mijloace tehnice de investigaţie a creierului suntem în posesia unor date care, cu siguranţă, vor revoluţiona ştiinţele cognitive. Creierul se dovedeşte a fi un suport fundamental şi neaşteptat pentru edificarea acestei noi spiritualităţi, venind în consens cu cele mai elevate învăţături din istoria omenirii. (Dumitru Constantin-Dulcan

RON 80.51

1

Pagini despre Cosbuc

De la o glorie literară câștigată vertiginos, s‑a ajuns la subestimarea operei coșbuciene, explicabilă și printr‑o anume urbanizare a literaturii, fără să se înțeleagă că și Coșbuc a fost un poet, în bună parte, urban, trăsătură evidențiată de Mircea Zaciu. Depășind această perioadă de criză, de uitare, autorul Nunții Zamfirei a renăscut ca pasărea Fenix și și‑a reluat locul de frunte în istoria literelor românești. În ultimele decenii, opera lui a fost reeditată în zeci de ediții și în tiraje de sute de mii de exemplare; poetul este unul din cei mai citiți mari clasici ai noștri. Coșbuc a biruit timpul. O dovadă a acestei victorii o constituie și faptul că unii dintre cei mai de seamă reprezentanți ai criticii și istoriei literare actuale s‑au aplecat asupra operei lui Coșbuc, descifrându‑i valorile și mesajul și aducându‑l în plină actualitate, prin studii de mare finețe. Să‑i menționăm pe câțiva din cei mai competenți: Dumitru Micu, Mircea Tomuș, Adrian Fochi, Mircea Zaciu, Petru Poantă, Nicolae Manolescu, D. Vatamaniuc, Alexandru Duțu, Laurențiu Ulici, Aurel Rău, Constantin Cubleșan, fără a epuiza lista. Edițiile, studiile demonstrează cu prisosință permanența marelui poet, configurând, cu responsabilitatea necesară și cu autoritate, dimensiunea înțelegerii actuale, moderne a valorilor perene ale artei coșbuciene. Sublinierea notelor cu totul originale ale unei opere în care se concentrează istoria și lupta noastră pentru ființare, viața poporului nostru în cumpăna vremurilor evidențiază energiile sufletești generatoare de frumos ale unui popor care, purtat de legende și mituri străvechi, a reușit, în curgerea prea de multe ori ostilă a istoriei, să‑și păstreze nealterată ființa. Coșbuc a contribuit, prin exemplul vieții și prin aurul liricii sale fără de moarte, la explicarea prestigiului dăinuirii noastre în arcul carpatic. (GAVRIL SCRIDON

RON 43.65

1

Jocul poeziei

Ediția de față, revăzută și adăugită, este a treia, după cele publicate la Editura Cartea Românească (București, 1985) și la Casa Cărții de Știință (Cluj-Napoca, 2007). Pe copertă: Pictură de Ștefan Pelmuș, din ciclul Roata vieții (2021) Colecția Echinox (Seria Critică literară) este îngrijită de Horia Bădescu, Ion Pop și Eugen Uricaru. Toate aceste experiențe lirice, despre care eseurile de față încearcă să dea seamă, angajează poezia românească în raporturi mai mult sau mai puțin strânse cu ludicul, ca atitudine fundamental umană. În contextul problemelor schițate până aici, se poate înțelege de ce descifrarea unor atari relații devine interesantă, și chiar pasionantă, pentru oricine urmărește dinamica liricii moderne. Căci, așa cum s-a văzut, însuși demersul de clarificare a specificului limbajului poeziei a angajat, și nu accidental, conceptul de j o c. Iar acesta primește o semnificație particulară ori de câte ori poezia se află în fața unei noi trepte istorice, a unei înnoiri a limbajului. Sub un astfel de unghi, „jocul poeziei” poate fi citit ca joc cu limbajele convenționalizate, într-o serie a atitudinilor de tip modernist-avangardist, deci într-o perspectivă așa-zicând evolutivă. El semnifică însă, într-un plan mai larg, și jocul textului, acea mai liberă sau mai reglată ars combinatoria care, la poeții moderni, marchează în cel mai înalt grad concentrarea atenției asupra mișcării semnificantului. Departe de a fi exhaustivă – nici ca suprafață a textelor abordate, nici ca acoperire tematică și a interpretării –, încercarea de față se vrea doar o incursiune într-un spațiu liric cu mult mai bogate valențe. Împotriva suspiciunii străvechi ce va fi planând, de la Platon până la Kant și la mai toți filosofii, asupra jocului, fie el și poetic, ni s-a părut, parcurgând un număr de opere, că putem descoperi (sau redescoperi) în multiplele lui înfățișări, chiar și sub aparența „gratuității”, câteva înțelesuri existențiale majore. În fața jocului lumii și a jocului în lume, jocul ca lume al poeziei e, de fapt, acel „real imaginar” care le cuprinde, sub semnul libertății neîngrădite a spiritului uman de a se cunoaște și recunoaște, de-a lungul istoriei, în roluri mereu schimbate, reluate mereu. (ION POP)

RON 108.00

1

Eminescu inceputul continuu

Să citești, să re-citești marii scriitori înseamnă să te situezi într-un început continuu. Cărțile lor se constituie într-un fond ereditar al culturii române. Literatura română are nenumărate (adică multe și nu toate numărate cum se cuvine!) lucruri bune care merită inventariate cu o doză de părtinire venind dinspre apartenenţă. Limba română, dacă ne e stăpână, cum crede Eminescu, ar trebui să ne ajute să-i iubim performanţele şi să ştim că literatura a fost dintotdeauna de partea Cititorului – cel care nu oboseşte să revină asupra textelor cu o curiozitate mereu proaspătă şi cu o bibliotecă tot mai bogată în fundal. Eminescu e creatorul limbii române moderne şi mai este şi purtătorul unei aure romantice, fie ea şi târzie – dacă ar fi numai atât şi tot s-ar putea explica, firesc, locul său în imaginarul românesc. „Eminescu, ca şi Goethe pentru germani, este conştiinţa noastră mai bună” (Constantin Noica). Ca Shakespeare pentru englezi, Dante pentru italieni ori Cervantes pentru spanioli. Toți acoperă sensul evocat de Eminescu al epitetului classicus – „de încredere”. Opera lor s-a ivit în urma unui uriaș efort de gândire secondat de imaginație și de căutarea cuvintelor potrivite care să înlesnească deschiderea spre generații succesive de cititori. Prin lectura clasicilor, îmbogățirea se petrece de ambele părți, căci plusul de cunoaștere pe care ți-l transmit se întoarce spre textele lor actualizându-le neîntrerupt. Lectura e interpretare și în sens muzical. Melodia ei depinde de locul în care şi de forţa cu care „ciupeşti” corzile, căci universul – și cel scriptural – este o simfonie care acceptă oricâte orchestrări. Reîntoarcerea, generaţie după generaţie, la textele lor bogate, cu sentimentul că, încă, n-a fost rostit ultimul cuvânt, este legică. Fără ei „am fi cu toţii altfel şi mai săraci” (Tudor Vianu). Bibliotecile scrise despre Eminescu, Creangă sau Caragiale, triada începutului nostru continuu, probează cât de axiomatice au devenit adevăruri precum cel de mai sus. În rătăciri periodice, ne dovedim incapabili să măsurăm echilibrat statura marilor noștri scriitori. Pe Eminescu îl urcăm atât de sus, încât nu ni se poate reproşa că nu-l mai auzim, pe Caragiale ni-l asumăm necondiţionat, căci astfel nu mai trebuie să facem nimic pentru a-i contrazice diagnosticul... E, în fond, o chestiune de scară. Se pare, o spun din nou, că avem o problemă cu aproximarea dimensiunii umane a figurilor memorabile din cultură şi istorie

RON 29.10

1

Biserica singurătății

Grazia Maria Cosima Damiana Deledda(n. 27 septembrie 1871, Nuoro, Sardinia, Italia – d. 15 august 1936, Roma, Italia, reînhumată, în 1959, în Biserica-Muzeu La Chiesa della Madonna della Solitudine din Nuoro).Laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 1926 „pentru scrierile sale de inspirație idealistă în care zugrăvește, cu claritate plastică, viața de pe insula sa natală [Sardinia], și pentru profunzimea și simpatia cu care se apropie de problemele existenței omenești.” „Concezione nu studiase, nu citea decât cartea ei de rugăciuni, dar era inteligentă, și singurătatea și atavismul dezvoltaseră în ea, zi de zi, tot mai mult, ca și în păstorii din munți, un concept filosofic primordial, de bun-simț, despre viață, aproape stoic. Înțelegea foarte bine că boala era, în raport cu iubirea, ca un fel de legătură, un legământ, o piedică asemenea multor altora, și că trebuia să lupte cu simțurile, cu visurile, tocmai cu instinctele deșteptate chiar de acea opreliște, dar încerca bucuria, gustul durerii, la fel ca multă lume rafinată.” (GRAZIA MARIA COSIMA DAMIANA DELEDDA) În Biserica Singurătății, protagonistă este boala, în dublul ei aspect: cel fizic și cel sufletesc; conjugate, acestea conduc la continue frământări, amânări, neparticipări. Lipsa de perspectivă reduce protagonista la rolul de vestală, de întreținere a focului sacru al trecutului măreț, al fidelității față de acesta, subminat de neputința societății moderne de a-l înțelege. (ȘTEFAN DAMIAN) Ultimul și cel mai pregnant autobiografic roman al Graziei Deledda, Biserica singurătății, spune povestea Mariei Concezione, o frumoasă cusătoreasă dintr-un Nuoro îndepărtat al unei Sardinii arhaice, care trăiește drama unui diagnostic cumplit: cancer de sân, o boală fatală care îi schimbă atât propria viață, cât și destinele celor din jurul său. Un roman pus pe hârtie acum aproape o sută de ani, demonstrând însă o sensibilă acuitate vizionară, în care Cancerul și Singurătatea capătă carnația unor personaje cât se poate de reale. O poveste despre suferință, iubire și reprimarea sexualității, despre boală percepută ca răspuns divin la păcatele genealogice ori la propriile greșeli, despre vinovăție, depresie, frică de moarte și resemnare, despre curaj, credință și încredere în sine, despre onoare, calomnie, prejudecăți, misoginism și condiția femeii într-o societate patriarhală. (ALINA HUCAI) „Primăvara este fatală pentru femei. Ca și pământul, și ele au nevoie, în acest anotimp, să înflorească, să se bucure, să încolțească. Iubirea este cel mai bun polen pentru ele. Totul merge strună când este iubire: altceva nu mai contează în viață, fiindcă viața însăși este esența și sfârșitul iubirii. Dacă tu, draga mea prietenă, te-ai fi măritat acum zece ani, azi ai avea în jurul tău trei sau patru copii, să stea în tovărășia florilor, păsărilor și, mai ales, a inimii tale. Dar poate că te-ai uitat la alte lucruri vane din viață și acum te distrugi, te consumi încet, ești ca o migdală care se usucă în coaja ei înainte de-a ajunge să se coacă.” (GRAZIA DELEDDA

RON 54.00

1

Nedumeririle bunului-simt

Dupa succesul de care s-a bucurat volumul de reflectii asupra omului si a vietuirii Mantaua lui Hipocrate (Editura Eikon, doua editii succesive in 2012 si 2014), profesorul Teofil Lung revine pe taramul eseisticii. Noua carte pe care ne-o propune reputatul chirurg oncolog se inscrie in linia aceluiasi umanism militant, a aceluiasi moralism activ, care dinamiteaza atitudini, prejudecati si inertii pernicioase pentru natura umana si face apel la ceea ce autorul considera a fi valorile cheie ale unei deveniri moderne, „cele mai importante lucruri din viata omului”: mintea, imaginatia si libertatea. - Horia Badescu Cartea lui Teofil Lung este un apel la trezirea din anestezia morala a lumii in care traim, la trezirea din somnul nefericit al ratiunii, la schimbarea fiecaruia dintre noi – ca unica sansa de a evita riscul autodistrugerii. - Dumitru Constantin-Dulcan Fragment: "Tocmai aici sufera democratia noastra originala de dupa '89. Ne minunam de modul de selectie al „elitelor" de la toate palierele puterii, pana la scoli, spitale sau universitati. Este un triumf al mediocritatii impotriva profesionistilor, care sunt total neglijati. De aceea apar tot felul de decizii hazlii, care se vede cu ochiul liber ca nu sunt luate de oameni cunoscatori in domeniu. Sa luam un exemplu pe care-l stie toata lumea: gripa aviara, care a facut sa dispara, prin deciziile neprofesioniste luate, cateva ferme avicole si rasele autohtone adaptate la zona geografica din sud-estul Romaniei. Nu s-a cerut parerea niciunui virusolog de profesie, care ar fi putut da explicatiile necesare asupra imunizarii in sistem si a altor probleme specifice. Exemplele sunt la tot pasul: vaccinarea fetitelor la 9 ani, refixarea pragului de varsta la 14 ani, pentru preventia cancerului uterin. Ar insemna ca s-a descoperit cauza cancerului uterin si noi inca nu stim! Ca sa „fii eligibil" in aceasta cloaca, trebuie neaparat sa fii obedient, sa executi fara sa pui intrebari, sa nu fii prea destept, sa nu sesizezi toate manevrele, sa vorbesti mult si mincinos si sa aduni bani pentru gasca, intr-un cuvant sa pdti fi corupt cat mai usor. De fapt, cei care au schimbat sistemul au nevoie de astfel de oameni ca sa-si poata expune programele. De aceea toate partidele care au venit 1a guvernare au acelasi discurs, acelasi program, nu conteaza doctrinele de stanga sau de dreapta, pentru ca interesul demosului nu se afla pe agenda lor de lucru. Toate guvernele de dupa '89 au cerut aprobare de la F.M.I., Banca Mondiala, Consiliul Europei etc. pentru toate „reforme". Programele de guvernare sunt facute de aceste organisme internationale, de aceea nu au nimic de-a face cu programele electorale ale partidelor. Totul se bazeaza pe consum din imprumut. Nu trebuie sa ai doctoratul in economie, o stie si un analfabet, pentru a intelege ca o familie care se imprumuta pentru a-si cumpara hrana si haine este falimentara, cu sorti de izbanda extrem de mici. Asta este Romania la aceasta ora, o tara bogata pentru altii si saraca pentru noi cei care ne incapatanam sa mai rezistam acasa. tara aceasta bogata si frumoasa, daruita de Dumnezeu, a atras de milenii tot felul de pistolari pusi pe jaf si cotropire. De unde se vede si ca bogatia poate deveni paguboasa; pe saraci nu-i cauta nimeni in traista. Programul asasinilor economici, descris din interior de John Perkins, este in plina desfasurare, fiindca au mai ramas cateva bogatii care trebuie sa intre in mainile marilor corporatii — aurul din Apuseni, minele de sare, padurile, restul de teren arabil, gazele de sist, posta, caile de transporturi si cate or mai fi.

RON 29.10

1

Istoria Transilvaniei

Transilvania este astăzi o parte a României şi a Europei în acelaşi timp, dar, mai presus de toate, este patria primitoare a tuturor locuitorilor săi. Pentru prima oară în istorie, sunt acum premise reale pentru ca toţi locuitorii ei să fie şi să se simtă egali şi la ei acasă. Ţara nu mai este Transilvania de odinioară, dar urmele istoriei sunt peste tot. În trecut, au suferit şi au fost fericiţi, adesea în momente diferite, şi românii, şi maghiarii, şi germanii, şi evreii etc. Nici suferinţele şi nici bucuriile nu trebuie uitate. Amintirile trecutului sunt un patrimoniu de nepreţuit, iar păstrarea lor este un atribut al popoarelor civilizate. Entitatea transilvană este un dat al trecutului, dar, în acelaşi timp, ne însoţeşte peste tot, astăzi, sub ochii noştri. E singurul loc din Europa unde o biserică bizantină stă lângă o bazilică romanică, lângă o biserică gotică şi lângă alta barocă, toate vecine cu o sinagogă! De asemenea, singurul loc în care un locaş de cult ortodox este la câţiva paşi de unul greco-catolic, de altul romano-catolic, de unul calvin, de altul luteran sau unitarian. Aceasta spune mai mult despre convieţuirea paşnică decât despre conflicte, iar mesajul acestei lucrări este generos: trecutul trebuie cunoscut nu pentru încrâncenare şi răzbunare, ci pentru destindere şi înţelegere. Numele de Transilvania se va auzi însă mai des în acești ani, din mai multe motive: în 2014, s-au împlinit 100 de ani de când cam jumătate dintre toți românii de-atunci (din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, Bucovina, Basarabia) au intrat oficial în Marele Război, pentru o cauză care nu era a lor, ci a imperiilor care-i stăpâneau; în 1916, adică acum exact un secol, intra în luptă și România, adică „treceau batalioane române Carpații” pentru „desrobirea neamului”, iar frații au ajuns să fie contrapuși fraților (moment reflectat literar de Liviu Rebreanu, în Pădurea spânzuraților); la 1918, prin cel mai important act de voință națională românească, provinciile românești – între care și Transilvania – s-au unit cu Țara; în 1919-1920, Conferința de Pace de la Paris a recunoscut pe plan internațional deciziile de unitate națională ale poporului român, ca și pe cele ale polonezilor, ale cehilor și slovacilor, ale sârbilor, croaților, slovenilor etc. Firește, aceste acte, ca aproape orice lucru omenesc, au fost fericite pentru unii și triste pentru alții. De aceea, ele, după un secol de la petrecerea lor, suscită și vor suscita interesul publicului, al unor specialiști, al mass-media, cu luări de poziție foarte diferite. În acest context, Transilvania va fi invocată și evocată tot mai des, motiv pentru care nu este de prisos să-i rememorăm trecutul. Este evident că cea mai importantă chestiune implicată în carte pentru epoca modernă se referă la explicarea, pe baza izvoarelor, a apartenenței Transilvaniei la România. Cu alte cuvinte, cititorul este invitat să înțeleagă cum și de ce s-a ajuns la mișcarea de emancipare națională a românilor, care a condus la integrarea Transilvaniei în Regatul României. Acesta a fost procesul istoric fundamental al epocii moderne, înfăptuit de români (adică de majoritatea absolută a populației) și finalizat prin organele lor reprezentative, alese și desemnate în mod democratic, la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia. Justețea acestei decizii de unire cu România a fost validată de istorie, prin confirmarea sa de către instanțele internaționale de după Primul Război Mondial și apoi prin alte foruri internaționale mai recente. (Autorii

RON 67.80

1

DIGITAL MARKETING

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)