10 rezultate (0,30212 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

L’Intelligence de la Matière

Pescuirea minunată

Pescuirea minunată

Ediție bilingvă română-franceză / Édition bilingue roumain-françaisTraducere din limba română de / Traduit du roumain par Vasile Trif et Jean PoncetIlustrații de / Illustrations de Vasile TrifCu un text însoțitor despre arta ilustratorului de / Avec un texte d’accompagnement sur l’art de l’illustrateur par André SeleanuPescuirea transcendențeiO poezie a interferenței firești, dintre sacru și profan, ne oferă părintele Vasile Trif în acest nou volum, Pescuirea minunată. Un titlu sugestiv pentru ceea ce autorul își propune în lucrarea sa poetică. Căci dacă, odinioară, apostolul Petru își asumase condiția de „pescar de oameni”, Vasile Trif se arată aici pescar al transcendenței pe care o restituie viețuirii umane. Pescuire a minunii care ține în firea ei existența. Totul construit în jurul trinității: lumină, iubire, cuvânt. Unde rolul primordial îl are cuvântul, cel ce poartă în sine virtuțile logosului. „Țes lumea aceasta în cuvinte puține”, zice poetul. Fiindcă nu e nevoie de prea multe în „închipuirea” lumii, atunci când acestea își asociază tăcerea roditoare și vorbitoare, din care însuși cuvântul purcede: „Cuvintele tresaltă-n pielea întinsă-a tăcerii”. Poate că tocmai de aceea poemele sale concise sunt cele care afirmă deplin virtuțile metaforei. Iar în această pescuire a sacrului, părintele Vasile Trif aduce cu sine, în îndepărtata Canada, întruchiparea etnică a acestuia, nostalgia copilăriei consumate în spațiul identitar al satului românesc, ale cărui însemne și simboluri se regăsesc în poemele sale: „se-ntoarce pământul în mine/ precum o brazdă tăiată adânc”! Mărturisiri și orizonturi poetice în care lectorul se poate regăsi oriunde va fi fiind el. (Horia Bădescu) La pêche à la transcendanceUne poésie de l’interférence naturelle, entre le sacré et le profane, nous est offerte par le père Vasile Trif dans ce nouveau volume intitulé La Pêche miraculeuse. Un titre qui est suggestif de ce que l’auteur se propose dans l’œuvre poétique. Car si, par le passé, l’apôtre Pierre avait assumé la condition de « pêcheur d’hommes », Vasile Trif se montre ici pêcheur de transcendance, dont il fait don à la vie humaine. Pêche du miracle qui dans son âme tient l'existence. Tout est construit autour de la trinité : lumière, amour, parole. C’est la parole qui occupe le rôle primordial. La parole qui porte en elle les vertus du logos. « Je tisse ce monde avec des mots comptés », dit le poète, car ça ne prend pas trop de mots pour « imaginer poétiquement le monde », lorsque ceux-ci s’associent dans le silence fructueux et éloquent, d’où la parole elle-même surgit : « les mots tressaillent sur la peau tendue du silence ». C’est peut-être pourquoi ses poèmes concis sont ceux-mêmes qui affirment pleinement les vertus de la métaphore. Et dans cette pêche du sacré le père Vasile Trif apporte avec lui, au Canada lointain, l’essence ethnique, la nostalgie d’une enfance vécue dans l’espace identitaire du village roumain, dont les signes et les symboles sont présents dans ses poèmes : « La terre entre en moi/ comme un sillon tracé profond » ! Confessions et horizons poétiques dans lesquels le lecteur peut se retrouver où qu'il puisse être. (Horia Bădescu) Spațiul și culorile saleArta lui Vasile Trif este de o diversitate internă uluitoare, aș spune de o complexitate neobișnuită. Zonele de umbră care vin în întâmpinarea obscurității purtătoare de pericole se deschid spre lumină. Culorile intense, roșul cărămiziu, albastrul ultramarin, galbenul puternic, sunt echilibrate de spații albe neașteptat de articulate. Există în această operă un palim- psest al imaginii înscrise în imagine.Interferențe: titlurile unor lucrări conotează deja un domeniu abstract. Dar remarcăm forme de păsări și fragmente de scene figurative: așteptările noastre sunt oarecum dejucate parcurgând desfășurarea operei. Caligrafia și motivele de- corative abundă. Surpriză: există o senzualitate a culorii și o diversitate de surse de inspirație, și în special icoana pe sticlă cu atmosfera ei specifică, pe care Trif o stăpânește. Observ, de asemenea, jocul articulațiilor și al limitelor între spațiul deschis și cel închis. Pe scurt, o operă abstractă care adeseori surprinde gestual exterioritatea zâmbitoare a figurativului. (André Seleanu) L’espace et ses couleursL’art de Vasile Trif est d’une étonnante diversité interne, je dirais d’une complexité inusitée. Les zones d’ombre qui rejoignent l’obscurité de tous les dangers s’ouvrent sur la lumière. Des couleurs intenses, rouge brique, bleu outremer, jaune accro- cheur, sont équilibrées par des espaces blancs articulés de manière inattendue. Il y a du palimpseste dans ce travail de l’image inscrite dans l’image.Interférences : les titres de quelques œuvres connotent déjà un domaine abstrait. Mais on note des formes d’oiseaux et des fragment

RON 60.40
1

Lucian Blaga. Universul liric

Sapte tablouri despre un pictor. Theodor Pallady la Muzeul de Arta din Cluj-Napoca

Sapte tablouri despre un pictor. Theodor Pallady la Muzeul de Arta din Cluj-Napoca

Sapte tablouri de/spre un pictor. Theodor Pallady la Muzeul de Arta din Cluj-Napoca Picturile lui Theodor Pallady atrag prin poezia lor. O poezie concreta. Poate fi atinsa, dar n‑ar fi acolo unde o atingi. Nu stii, la inceput, de unde vine si chiar asta intriga, pune pe ganduri, «prinde». Poate suna paradoxal, insa lucrarile lui par sa atraga tocmai pentru ca, vizual, nu sunt atragatoare, in sensul ca «nu sar in ochi»: culori diafane, mai degraba fade, desaturate; linii sobre – tandre si reci deopotriva; compozitie epurata, aproape rudimentara. Nimic excesiv, dramatic, nimic care sa iasa din registrul unei relative banalitati. Laconismul iconografic palladin e insa mult mai elaborat decat ne lasa sa intrevedem o pictura sau alta. Aparenta de simplitate a panzelor sale ascunde un joc profund al corespondentelor, fie in cadrul aceluiasi tablou, fie intre tablouri diferite. Pallady tese o poveste, incifreaza un sens, cumva ca in desenul misteriosului covor din romanul lui Henry James. De aceea, e unul din pictorii care trebuie «citit» cu rabdare inainte sa ajungi la miezul de delectare confesivo‑estetica ce ne asteapta in panzele lui, si care devine din ce in ce mai precis odata cu depasirea fiecarui prag de lectura: de la cel superficial la cel problematizant, pana la senzatia (doar senzatia?) lamuririi. Aceasta promisiune abia rostita, sau foarte discret exprimata vizual, e ceea ce pare sa atraga de la bun inceput in tablourile sale. - Simona Filipesc

RON 23.60
1

Si s-a dansat lambada

Si s-a dansat lambada

Ma intorc peste gardut, sunt in dreptul intrarii in biserica. Oamenii au inaintat, soldatii s-au retras vreo 20 de metri. Tin armele in sus. Sunt langa ei. O fata – studenta? – il imbratiseaza pe un ofiter, plangand. Ce e asta? O fi fiica-sa? Ii este frica? ... Nu e fiica-sa. Vrea probabil sa-l convinga sa nu traga... Soldatii sunt toti tineri, sunt in termen, cu uniforme kaki. Ofiterul e capitan de la trupele de interventie... Plange. Ofiterul plange. Ma uit la soldatul care e mai aproape de mine, din capatul sirului. Pare ca mesteca ceva si bolboroseste: plecati, mai... plecati... E singurul – sa zicem – mai agresiv. Numai verbal. Ceilalti soldati nu scot o vorba. Par beti, poate drogati, speriati. Ma pomenesc cu ceva in gat, care sta acolo si vrea sa iasa, si vorbesc: „Domnule capitan... (si ma opresc o clipa, ce sa-i spun mai departe?)... nu e bine ce faceti...”. Tipul se uita la mine si plange, zicandu-mi „Plecati de aici, va rog, plecati...”. ... Nu-mi amintesc sa fi auzit ordinul, eram la un metru de soldati, cu fata la ei, ma uitam cum trag in aer. Trag, trag si nu mai contenesc, oare isi golesc incarcatoarele? E un zgomot asurzitor. Nu mi-e frica fiindca sunt langa ei si vad ca tin armele in sus, trag peste mine, nu ma pot atinge. Au terminat de tras si dupa clipa de liniste care s-a facut aud urletele multimii. Ma intorc. Au fugit toti in spate, spre strada 30 Decembrie (azi Memorandumului). Dar s-a tras numai in aer. Nu e nici un mort. Pe trotuar se pare ca e un ranit, probabil un glonte a ricosat din zid. - Mihai Barbulesc

RON 23.60
1

Le Maitre du Livre: Stéphane Mallarmé et les sorts d’Un coup de Dés

Le Maitre du Livre: Stéphane Mallarmé et les sorts d’Un coup de Dés

Une sympathie bien mystérieuse vous a fait portraiturer dans ce délicieux hermite fou le pauvre petit homme que du fond de mon âme j'aimerais être … Mon autre préféré est … cet « étrange jongleur » à l'esprit dévasté par la merveille au sens profond qu'il accomplit, et si souffrant dans le triomphe de son savant résultat. (Stéphane Mallarmé, Lettre à Odilon Redon) La maison Didot avait été aussi catégorique en ce qui concerne le Coup de dés. « C'est un fou qui a écrit ça. » Ce verdict ne devait pas me faire abandonner la publication de l'œuvre de Mallarmé ; mais … les années passent. Toutefois, j'ai conservé soigneusement les lithographies qu'exécuta Odilon Redon pour l'illustration de ce livre, et le moment viendra, j'espère, où le Coup de dés paraîtra. (Ambroise Vollard, Souvenirs d'un marchand de tableaux) French symbolist writing, particularly Stéphane Mallarmé's late-nineteenth-century poem A Throw of the Dice Never Will Abolish Chance (1897), is unquestionably an artistic antecedent that directly impresses upon the disruption of textual space and syntax found in digital poetry. (Christopher Funkhouser, Prehistoric Digital Poetry) Eliza Deac est docteur ès lettres avec une thèse intitulée Le poétique et ses avatars : le modèle de Mallarmé et quelques expérimentes poétiques analogues aux XXe et XXIe siècles, soutenue à l’Université Babeş-Bolyai en 2016. Titulaire d’une maîtrise de lettres (2005) avec un mémoire sur l’œuvre du critique littéraire Ion Negoiţescu et d’un diplôme de master en « Études littéraires roumaines » (2006) avec une dissertation sur la subjectivité de la critique littéraire, elle a aussi obtenu un certificat de spécialisation en « Littérature et esthétique » à l’Université de Genève en 2011. Elle est membre du réseau EAM (European Network for Avant-Garde and Modernism Studies) depuis 2012. Ses recherches actuelles sont focalisées sur la poésie d’avant-garde de la première moitié du XXe siècle, mais ses intérêts touchent aussi aux sujets plus ou moins proches : l’histoire du livre, les théories du vers libre, images verbales face aux images visuelles, l’évolution de la théorie littéraire, les théories des nouveaux médias, ainsi que la littérature digitale.

RON 23.60
1

Bulevardul

Bulevardul

„...astăzi nu te mai poţi apropia de Rebreanu decât păşind pe bulevardul Gheran”. (Adrian Dinu Rachieru) M-am născut la Bucureşti, într-o zi de luni, la 14 octombrie 1929, în casa argeşenilor Gheorghe şi Profira Gheran, numele tatălui fiind des întâlnit în zona dintre Arad şi Oradea, ceea ce mă face să cred că un străbun a trecut munţii cu oile, uitând să se întoarcă acasă – mai ales de va fi fost să dea de-o fată frumoasă (ceea ce, peste generaţii, aveam să păţesc şi eu). (N. G.) În 2015, s-au împlinit 50 de ani de când publicam în „Biblioteca pentru toţi” a Editurii pentru Literatură o trilogie integrală a prozei scurte rebreniene, unde, profitând de aprecierea lui Călinescu, potrivit căreia Ciuleandra ar fi o povestire mai amplă, am introdus-o în sumar, ca şi Calvarul, la rândul său roman. Dacă socotim că pregătirea acestor lucrări a presupus vreo doi ani de trudă, datorită stabilirii textului ce-mi impusese compararea multor ediţii antume, s-ar aduna vreo 54 de ani de stupidă perseverenţă. Pe vremea aceea, aveam 38 de ani. Vârstă frumoasă. După cum mai deunăzi, în 2015, aveam să împlinesc 85 de ani, etate patriarhală, dar jenantă, dacă ţii seama de restricţiile medicilor şi le-ai respecta. Nu ştiu când a trecut timpul, după cum nu voi repeta zicala ajunsă refren: „De-ar fi să mai trăiesc o dată, la fel aş lua-o de la capăt”. Nu! La vârsta când sinceritatea oricărei afirmaţii nu comportă niciun risc, o spun fără tăgadă: n-aş repeta defel aceeaşi experienţă. Cel puţin în ţara în care mi-a fost dat să deschid ochii, frumoasă, „mândră-n toate cele”, dar cu un dispreţ suveran faţă de orice muncă ştiinţifică, indiferentă faţă de valorificarea patrimoniului său cultural, adevărata carte de vizită cu care s-ar putea prezenta în lume, zestre fundamentală când tinde să-şi construiască prezentul şi să scruteze viitorul. (Niculae Gheran

RON 31.40
1

Scrierea cerului

Scrierea cerului

Scrierea cerului este, in calendarul poetului, cartea care marcheaza peste cinci decenii de cand i s-a ridicat ceata de pe ochi, de pe suflet, de pe minte, de cand a inceput sa vada lumea prin lentila poemului. De cand Gheorghe Parja a vazut Poezia. Si a fost vazut de Poezie. La prima lectura, recunosc, eu insumi am mers binisor pe langa carte. Asta pentru ca nu am citit bine titlul. Prin Scrierea cerului am inteles Descrierea cerului, adica un desen, fie el si metaforic, dupa bolta cereasca. Nu-i de mirare ca nimic nu potrivea cu nimic. Abia la a doua lectura mi-am dat seama ca aici nu avem de-a face cu Scrierea ca un act secund, cu trecerea in cuvant a unei imagini date. Caci, pentru Gheorghe Parja, Scrierea e un act intemeietor, un act de geneza. „Deschide usa sa se faca cer”, scrie poetul. Nu deschide usa sa se vada cerul. Scrierea cerului nu descrie, ci traseaza conturul unui univers interior, al unei tari subiective. Lumea pe care Gheorghe Parja o desemneaza – ca sa folosesc un cuvant drag lui Mihai Olos – e una halucinanta, o lume aflata la marginea somnului si a uitarii, o tara „ca un paradis atipit”. In tinutul poeziei lui Gheorghe Parja nu exista frica, nu exista spaima neagra, caci totul e negru. „Provincia-i trecuta de tarziu”, cum scria poetul intr-o poezie din tinerete. Asa si noua provincie, cea de acum, e dincolo de frica. Tara pe care o intemeiaza poetul aici e una doar „induiosata de spaima”. Taramul de aici si cel de dincolo sunt amestecate, trecerile dintr-unul in altul se fac cu larghete si firesc. Peste tot bantuie ingeri negri, ingeri incovoiati, ingeri care „privesc la microscop”. Raiul si iadul par a fi un singur tinut, negru si inghetat. Parintii insisi sunt „pasari de frig”, Raiul e „negru si racoros” si doar mana calda a mamei il incalzeste. Chiar si lumina e neagra si rece: „E frig si in lumina acum”, scrie poetul. Cutremurator este poemul in care mama se intoarce si-si gaseste casa pustie si inchisa. Lumea vizibila e strabatuta de „nori de fluturi”, iar pe sub geamuri trec „pesti uriasi ”, „barbati cu dealuri in palme”, „voci fara trup”, trenuri ca niste „laboratoare de himere”, iar „soarele e mic ca un scancet de copil”.

RON 15.70
1

Inteligenta animalelor. O introducere prin experimente

Inteligenta animalelor. O introducere prin experimente

Cu o prefata semnata de Prof. univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan Cartea scrisa de Eleodor Gh. Bistriceanu este o adevarata enciclopedie care ne vorbeste, pe baza experimentelor stiintifice, despre universul cognitiv, nebanuit de interesant, al lumii fara grai articulat. Ea este rezultatul unui lung travaliu intelectual efectuat cu o remarcabila cultura si cu inteligenta, cu o afectiune si o devotiune de o rara noblete pentru toate fiintele cu care coabitam pe aceasta planeta. Scriind aceasta carte, intentia autorului este aceea de a stabili o relatie de respect intre noi si animale, de a intelege o parte din misterul lor, care, indiscutabil, este si al nostru. Neintelegerea rostului lor a avut consecinte iremediabile, prin disparitia multor specii de animale. Daca nu vom tine seama de aceste avertismente, ultima specie care va disparea, spun toti comentatorii acestui fenomen, va fi cea umana. Cititi cu rabdare aceasta carte minunata, care va va marca si va va transforma profund. - Dumitru Constantin-Dulcan In ultimele decenii, tot mai multe studii efectuate asupra animalelor arata ca acestea sunt dotate cu capacitati cognitive formidabile, la care nu s-ar fi gandit nimeni in urma cu 50 de ani. Problema inteligentei animalelor este una cu mult mai subtila decat ar putea sa para la prima privire, aceasta cerand un efort remarcabil de inteligenta si de imaginatie din partea cercetatorilor angajati in acest studiu. Lumea animalelor, ca si aceea a plantelor, constituie o imensa galaxie, poate infinit mai complexa decat aceea astronomica. In loc sa ne propunem, ca specie, sa colonizam alte planete, ar fi mai bine sa ne propunem mai intai, cu umilinta, cu smerenie, sa intelegem fiintele care ne inconjoara pe planeta noastra si sa le ocrotim cu mare grija, pentru a putea pastra minunile biodiversitatii actuale. Prezenta lucrare abordeaza un subiect spinos, si anume inteligenta animalelor. Este o tema care ii face pe multi sceptici, fara nicio simpatie fata de necuvantatoare, sa ridice cu nepasare din umeri, acestia considerand ca animalele ar fi lipsite de inteligenta, de gandire proprie, de sentimente, de capacitatea de a se intoarce in trecut sau de a face planuri de viitor. Scopul principal pe care ni l-am propus a fost tocmai corijarea acestei atitudini iresponsabile si vinovate, ce rezulta din lipsa de informare. Am abordat inteligenta animala pe o solida baza experimentala, incercand sa selectam experimentele cruciale, deschizatoare de drumuri, care, in acelasi timp, par a fi de necontestat. Am analizat conceptul de inteligenta din diferite puncte de vedere, iar cartea este scrisa in asa fel incat sa poata fi citita de orice om interesat de viata necuvantatoarelor, de abilitatile cognitive ale acestora, fara a fi nevoie de o pregatire preliminara. - Eleodor Gh. Bistricean

RON 74.60
1

Istoriile literaturii romane

Istoriile literaturii romane

Între 31 mai și 2 iunie, ar fi trebuit să aibă loc cea de-a șaptea ediție a Festivalului Național de Literatură, FestLit Cluj 2020. Pentru simpozion, alesesem ca temă Istoriile literaturii române. Nicolae Manolescu promisese, pentru deschidere, o conferință. Cum festivalul a fost suspendat anul acesta, am propus colegilor critici și istorici literari să-mi trimită comunicările pentru a edita un volum. Aveți în față rezultatul acestei idei. Mulțumesc tuturor celor care au răspuns invitației mele. Textele sunt, cele mai multe, reluări revizuite și adăugite ale unor studii, cronici literare, eseuri, apărute în volume ori în revistele literare. Toate împreună înlocuiesc cu succes, cred eu, dezbaterea amânată. Am încercat o ordonare cât de cât cronologică, funcție de istoria avută în vedere. Fiindcă adesea un autor vorbește despre mai multe istorii, am păstrat aranjarea cronologică și înăuntrul fiecărui capitol. Am adăugat titlului, în paranteză, numele celor comentați, astfel încât cititorul să găsească mai ușor ceea ce îl interesează. Tema îmi fusese impusă de constatarea că, deși raftul nostru de referință este bogat și consistent, încă persistă moda lamentărilor pe tonuri diverse apropo de criza căreia pare că-i suntem sortiți. Mă încăpățânez să nu fiu de acord. CRIZA, cu majuscule şi cu bine jucată disperare, e soluţia cea mai comodă şi mai meschin profitabilă fiindcă nu doar că spui astfel, indirect, că nu recunoşti nimic din ce s-a făcut deja şi se face, de bine de rău, tot timpul, dar nici nu te (mai) simţi chemat să faci ceva cu adevărat durabil şi serios. Sigur, motivele „crizei” ar fi situația socio-politică, vremile, mereu vitrege. Eu una, însă, pariez pe indiferenţa la eveniment a celor prinși în uriașe proiecte culturale. Reiau aici un comentariu al lui Al. Paleologu (Spiritul şi litera, 1970) la Istoria… lui Călinescu: „Prefaţa Istoriei literaturii române… se încheie cu un amănunt exemplar, anume data: 24 ianuarie 1941. În paroxismul convulsiilor vieţii publice, în tumultul acelor zile sinistre, G. Călinescu îşi termina netulburat vasta lucrare, opunând haosului, demenţei şi crimei, un moment al spiritului. G. Călinescu era obsedat de ideea monumentalului şi îl jignea ceea ce i se părea a fi la noi o lipsă de ambiţie, dacă nu de vocaţie monumentală. Nici neapărat frumuseţea, nici propriu-zis dimensiunea nu dau esenţa monumentalului, ci grandoarea şi perenitatea, adică universalitatea ideală a concepţiei şi durabilitatea ei materială. Creaţia monumentală este o Imitatio Dei, o demiurgie ce sfidează timpul şi bravează istoria. De aici, «indiferenţa la eveniment» pe care o preconiza Călinescu şi care presupune un plan absolut, o lume a esenţelor, unde totul capătă sens prin raportare la arhetipurile primordiale. «Turnul de fildeş de care se sperie atâţia nu reprezintă un loc de refugiu, ci o altitudine necesară pentru observaţie… Cine nu se distanţează de evenimente spre a le citi semnificaţia uitată, cine nu se depărtează de oameni spre a scruta în ei umanitatea nu este un artist. Absenţa de la evenimente este condiţia însăşi a creaţiei şi a cere artistului să participe la existenţa noastră diurnă este a-i cere să se dezintereseze de adevărata viaţă esenţială ce formează obiectul artei», spunea G. Călinescu într-un interviu în 1945.” Eventuala criză a istoriei literare pe care am putea-o recunoaşte şi descrie se explică (dar nu se scuză în absolut) prin destinul nostru de etern începători. Cum la români lipseşte (credea Rădulescu-Motru) aplecarea spre lucrări în perspectiva lungă a istoriei (cele care cer efort îndelungat cu succese/câştiguri târzii şi mereu îndoielnice), dar şi spiritul comunitar, interesul personal ori de grup fiind mereu şi nesmintit deasupra celui public, o lucrare de o viaţă, neterminată la dispariţia autorului, nu e continuată firesc şi generos de generaţia imediat următoare. Tot ce s-a făcut înainte e lăsat/împins/aruncat deoparte şi se re-începe de la capăt, „pe râu în jos”, vorba cântecelului pentru copii, dărâmarea fostului pod „de piatră” fiind anunţată cu o încântare greu de ascuns. Lucrul era deplâns de un Heliade Rădulescu („La noi şi la toate neamurile ce se află în a lor pruncie, abia se începe un lucru şi ajunge la abuz”) şi descris de Caragiale prin formula genială a „strânsurii de năvală” în care ne complacem, acea permanentă stare de urgenţă în gol, de ne-aşezare cronicizată, de forfotă gălăgioasă, în cerc (vicios). Mecanism psihologic graţie căruia „fiecare generaţie se crede hărăzită să aşeze, ea, prima piatră” (Nicolae Manolescu), fiindcă nu crede că începutul vechi a fost cel bun. Să mai constat că – periodic, dar şi de o bună bucată de vreme – lucrurile par să nu (mai) răspundă definiţiei lor tradiţionale. Critica şi istoria literară îşi confundă adesea scopurile şi instrumentarul ca două „ştiinţe” complementare ce se află. În mare, e valabilă şi azi delimitarea făcută de un Ibrăileanu (critica se ocupă de ceea ce individualizează operele, istoria, de ceea

RON 39.30
1