mcb.dk | Få success online

Poeme de fluturi

Poetă, traducătoare (mai ales din poezia germană de azi) și critic literar de bun-gust, Elena M. Cîmpan ne oferă în volumul de față cele mai „calde” poeme ale sale. La propriu și la figurat. O poezie în care confesivitatea și reflecția își dau mâna și în ideea celor foarte vechi, ce știau că lucrurile lumii acesteia există, doar dacă sunt scrise. (Ioan Radu Văcărescu) Odată, într-o vizită de vară, gazda, o femeie tânără și delicată, mi-a spus la sosire: „Ți-am făcut o pâine, să o iei cu tine!” Atât de mult m-au impresionat, mai întâi gestul, apoi bunătatea, frumusețea pâinii, ca de nisip, învelită într-un ștergar, încât cred că valoarea acelui moment este pentru poet convertibilă în norocul de-a fi întâmpinat cu poezie peste tot în lume. (Elena M. Cîmpan) ELENA M. CÎMPAN s‑a născut la 28 august 1967, în Lucăceşti, Drăgoiești, Suceava. Studii la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Litere, specializarea Limba şi literatura română‑Limba şi literatura germană (1987‑1991) și la Universitatea „Babeș‑Bolyai” din Cluj‑Napoca, Facultatea de Studii Europene, Master în Management şi Negocieri Internaționale şi Europene (2016‑2018). Între 1998 şi 2002 a fost inspectoare de limba şi literatura română la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița‑Năsăud. Membră a Uniunii Scriitorilor din România și a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Profesoară la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița. A scris poezie, jurnal, eseu, proză scurtă, critică literară, jurnalism; a tradus poezie din limba germană. Prezentă în antologii, colaborează la reviste din țară și din străinătate. Volume de poezie: Dile(m)ne, Dansul verde, De la tu la el, Pianul și alte poeme, Sentimentele lucrurilor, Postume antume (Editura Limes, Cluj‑Napoca), Dulcele meu amar (Editura Eikon, Cluj‑Napoca), Poezia noastră cea de toate zilele, Cel mai frumos poem (Editura Nico, Târgu‑Mureș), Lăcrămioare de zăpadă (Editura Karuna, Cluj‑Napoca), Damian (Editura Danimar, Deva), Poeme pentru minte, inimă și literatură (Editura Barna'S, Bistrița), Intrarea în timp (Editura Nosa Nostra, Bistrița)

RON 19.40

1

Urcanestii

Apoi văd copilăria mea, mizeria și lupta mea pentru biruință, văd totul: lelea Anica, bătrâna cu degetele încârligate, bătrânul badea Ioan cu fața lui arsă de soare, casa noastră în vârful dealului, aud freamătul salcâmului din colț, respir aerul curat din cimitir, văd casa noastră, câmpul, satul învăluit între pomi ca într-o pădure verde – văd toată copilăria mea îmbrăcată în haina trandafirie a visului din Primăvara vieții – văd totul – trăiesc înlănțuirea micilor intrigi ale babelor din sat, aud sunetul clopotului ascuțit, al cingătauălor de la boi, cântecul cocoșilor, pocnetele bicelor și strigătele oamenilor. Și pădurea verde, Simeria, nopțile senine, lucirea stelelor și farmecul lunii care m-a îmbătat și m-a adormit de atâtea ori. Văd pe Ludovica primarului, Victoria lui Cozma, fata înaltă și curajoasă care m-a bătut și m-a scăpat de bătaie de atâtea ori. Și-mi vine să le scriu. Să prind toată lumea, tot aerul, toate firele de iarbă de pe țintirim într-o operă care să miroase a primăvară, a flori, a fum de băligar, a vis și a fericire. (PAVEL DAN, Jurnal) Și, oricât de paradoxal ar părea, bătrânul Urcan nu bate drumurile numai pentru a aduna avere, ci și dintr-o înclinație spre sărăcie și umilință, dar și pentru altceva: pentru a se culca sub cerul liber, cu capul pe o piatră, în mijlocul câmpurilor. El fuge de-acasă pentru a rupe legăturile cu satul, cu familia și pentru a se regăsi singur cu drumurile, cerul, pământul. Este bogat și n-are nevoie să facă avere; nu este nici măcar zgârcit, pentru că vinde aproape pe nimic ce a obținut cerșind sau dăruiește; el vrea bogăția și, în același timp, se detașează de ea. Nu se poate spune ce anume îl îndeamnă pe Urcan să cutreiere drumurile. Este aici, desigur, o neliniște secretă. (EUGÈNE IONESCO, în traducerea lui Sergiu Pavel Dan

RON 58.20

1

Cartea insomniilor

Eu am supravietuit dupa doua totalitarisme. De fiecare data, altfel. Fiindca nu au fost la fel. Unul a fost mai infiorator decat celalalt. Primul m-a invatat, cand aveam opt ani, ce inseamna frica de moarte. Celalalt m-a condamnat sa ma obisnuiesc cu frica de viata, ca fundal permanent al formei de existenta, de socializare, de etica a muncii, al valorilor si complexului de interese familiale considerate si acceptate ca fiind perene. Primul a fost nepasator fata de sentimentele mele. S-ar fi multumit si cu moartea mea. Celalalt a vrut, o vreme, totul. Sa-mi dau viata pentru el, sa-mi urmaresc cu altruism interesul, sa fiu o delatoare curajoasa, mandra de propria mea injosire, fericita, chiar implinita in umilinta. (Julia Szilagyi) Julia Szilagyi se comporta ca un Marcel Proust care ar vrea sa imbrace haina istoricului, dar familia nu-i da pace, lasandu-i un set de fotografii familiale care vor sa vorbeasca, sa povesteasca si altora despre tragismul unei familii de evrei care a aflat de la altii – si cu mare nedumerire – ce presupune „igiena rasiala”. (Lucian Nastasa-Kovacs

RON 29.10

1

Cantece. Apa, caine, cal, cap. Cantece mexicane. Animalesti

Aceasta este seria care interoghează cel mai mult limitele sintaxei, cea mai nearticulată, un fel de mașinărie obstinată, linie de fugă care nimicește eul, instanțele narative, mecanismele binare, ordinea gramaticală. Cea mai viscerală, cea mai primitivistă dintre seriile din teritoriul textual al lui Gonçalo M. Tavares, replică la deziluzia modernă printr-o pulsiune regresivă, printr-o lipsă de control a limbajului supravegheată îndeaproape, serie în care autorul bâiguie în propria sa limbă. (Pedro Meneses

RON 33.95

1

Crima perfectă și alte povestiri destul de adevărate

Sergiu Andon scrie literatură cu nonșalanța unui autor care are o operă în spate. Are cutezanța să disece, fără să clipească, tragedia comică a neisprăvirii românești. El însuși un personaj fabulos (pentru cei care au trecut cu bine încercarea de a-l cunoaște), nu putea debuta altfel decât cu Crima perfectă și alte povestiri destul de adevărate. Din acel „destul de” ne privește cu sarcasm autorul; de la acel „destul de” până la ultima pagină, scapără talentul. Ca scriitor, Sergiu Andon era cât pe ce să comită crima perfectă: aceea ca, ocupat cu gazetăria, cu flic-flac-urile la bară, să-şi ucidă vocația. (LELIA MUNTEANU)Vă răspund cu oarecare întârziere; am vrut să înaintez, între timp, cu lectura pentru a mai avea ceva de comentat. De altfel, și să fi vrut, n-aș fi putut s-o întrerup. Cartea mi se pare, în continuare, incitantă, scrisul se păstrează la aceeași înaltă tensiune, dar ceea ce este mai important, este că mă încântă literar. (ANGELA MARTIN, din corespondența cu S.A.)Cu scrierile ziaristului Sergiu Andon m-am întâlnit cu mulți ani înainte ca drumurile noastre să se intersecteze. Din 1969, lucrând ca analist la Institutul de Cercetare din cadrul Europei Libere, unde am condus, o vreme, și secția românească, iar apoi la Institutul de Studii Sud-Est-Europene (Südost-Institut) din München, am studiat fenomenul politic, economic, ideologic, cultural al României comuniste. A fost primul jurnalist din perioada comunistă care a explorat metodic lumea instanțelor, renăscând cronica judiciară. A fost o surpriză, în propaganda oficială tribunalele fiind ca și inexistente. În aceste scrieri de proză, care trădează un profund cunoscător și iubitor de literatură, un mânuitor al limbii române de o rară măiestrie, se resimt, desigur, și spiritul de observație, perspicacitatea și verva stilistică a comentatorului politic, dar și cazuistica juristului. Citindu-i povestirile, pot spune că Sergiu Andon, un ziarist de excepție, a devenit un prozator excepțional. (Dr. ANNELI UTE GABANYI, Berlin)Cine sunt?Sunt nepotul a patru bunici țărani ortodocși. Cei materni au trăit în Transilvania, cei paterni, în Basarabia. Părinții s-au cunoscut în București. Așa că, fără Marea Unire, n-aș fi existat.M-am născut atât de demult – 10 sau 12 septembrie 1938 –, încât am apucat până acum, cu pruncie cu tot, șapte dictaturi. Puteam ajunge strâmb rău, însă m-au susținut filosofia țărănească, modelul părinților și monologul lui Polonius către Laerte. Dacă iubești adevărul și îți rămâi consecvent ție însuți, ai întotdeauna o nișă de libertate.Am absolvit liceul la fostul și, apoi, din nou actualul „Sfântul Sava”, iar Facultatea de Drept la Universitatea București. Educație adevărată rămân clasele primare apucate la Școala Arhiepiscopală de băieți „Sfântul Iosif”, până ce a spulberat-o Reforma din 1948. Prima dintre reformările învățământului, care nu se mai termină.Eram atras de jurnalistică, dar am ajuns procuror, profilat pe anchetarea cazurilor mortale. Mă ițesc prin unele povestiri din această carte. Făceam carieră, însă în 1968 am demisionat subit, șocând sistemul. Nu puteau pricepe că mă cheamă dragostea dintâi. Scrisul.M-am revărsat vreo trei decenii în Flacăra lui Eugen Mandric, Flacăra lui Adrian Păunescu, Scânteia, Adevărul, Cultura lui Augustin Buzura. Nu reneg niciunul dintre sutele sau miile de reportaje, anchete, eseuri. Am inițiat și susținut, pentru prima oară, în regimul socialist, rubrici inspirate din viața tribunalelor („Sala pașilor pierduți”, „Din caietul grefierului”, „Din instanță în fața opiniei publice” ș.a.). Când regimul nu le-a mai înghițit, m-am profilat pe ecologie. În august 1988, la radio Europa Liberă mi se citea integral ciclul de anchete despre poluarea Văii Bistriței.22 Decembrie ’89 m-a găsit în stradă, transmițând primul reportaj din iureșul evenimentelor: pătrunderea răsculaților în reședința ceaușeștilor. Explozia publicistică ce a urmat m-a adus în postura de președinte al primelor două organizații ale presei libere, Societatea Ziariștilor din România și Uniunea Ziariștilor Profesioniști. Cu autoritatea acestor mandate, am făcut parte din nucleul de constituire și conducere a cotidianului Adevărul (1.600.000 de exemplare). Eșuând comercial cu o revistă proprie (Actualitatea ilustrată), m-am reprofilat în avocatură. Aveam 59 de ani, nu credeam că voi mai profesa un sfert de veac, apărând în peste 1.500 de procese, unele de mare interes public.A fost un exemplu că niciodată nu e prea târziu pentru ceva. Nici pentru beletristică. Am mai publicat prin almanahuri și culegeri de grup, dar în volum am debutat numai cu reportaje (În căutarea salamandrelor, carte premiată de Editura Eminescu).Da, am fost și parlamentar, chiar două mandate, am avut și funcții, dar notabilă din acea perioadă e tot publicistica, în rubrici precum „Ziarist în banca deputatului”. Așa că... (SERGIU ANDON

RON 58.50

1

Caverne de tacere

Poemul Cea mai bună cerneală a fost scris cu sângele autorului, folosind o aşchie de lemn, în aprilie 1981, în celula sa din închisoarea Combinado del Este din Havana: Mi-au luat totul condeiele creioanele cerneala pentru că nu voiau să scriu şi m-au scufundat în această celulă de pedeapsă dar nici aşa nu mi-au înecat răzvrătirea. Mi-au luat totul – pentru că îmi rămânea oricum surâsul şi orgoliul de-a mă simţi un om liber şi în inima mea o grădină etern înflorită. Mi-au luat totul condeiele, creioanele dar mi-a rămas cerneala vieţii – propriul meu sânge – şi cu acesta scriu totuşi versuri

RON 24.25

1

Suferintele batranului Wernher

Eroul romanului de față este un cetățean, la vârsta senectuţii, al noii Germanii perfecte, de după „reunificare”, contemporan cu noi și cu o sumedenie de revoluții multiculturale care zdruncină planeta, foarte vioi la minte, dar mai domolit la trup, confruntat cu dilema rămânerii pe linia de plutire într-o lume a valorilor sărite de pe fix, relativizate până la caricaturizare. Fost cavaler al științelor exacte, el experimentează acum răspunderea de a deveni pacientul perfect al vârstei lui, întrucât nutrește o „stimă evlavioasă” față de medici și „un veritabil cult pentru medicamente”, noua lui mitologie de proximitate fiind alcătuită atât din termeni care altora le stârnesc o stare terifiantă (glaucom, cataractă, endoscopie, colonoscopie etc.), cât și din pedanterii igienice profund documentate pe Internet, cum e aceea a calculării pH-ului epidermei înainte de a cupăra săpun. Neocolind niciun deliciu, ideologic sau tehnologic, al lumii în care ne este dat să trăim (smartphone-uri, cookies, cancel culture, genderizare), Wernher suferă nu pe seama inimii, așa cum o făcea eroul suicidar al lui Goethe, ci din cauza Zeitgeist-ului preponderent absurd, incomprehensibil, al perioadei socioculturale și politice în care îi este dat să apună, numai c-o face cu un inconfundabil simț al umorului și cu o mulțime de complicități mucalite, zâmbitoare, „manuscrisul găsit” al romanului invitându-l pe cititor să exorcizeze prin râs o temă, de altminteri, patetică: şi anume cum e să afli că ai devenit bătrân (ȘTEFAN BORBÉLY) Am rupt deci banda care fereca plicul și am scos din el un teanc voluminos de coli imprimate și numerotate, prinse într-un dosar. Pe dosar stătea scris în chip de titlu: Die Leiden des alten Wernher („Suferințele bătrânului Wernher”). Numele autorului lipsea însă și nu figura nici în paginile de text din dosar, pe care am și început să le răsfoiesc, curios și tot mai intrigat. Mi-am dat repede seama că era vorba de manuscrisul unui volum de proză (poate un roman?) redactat în limba germană, alcătuit (după cum veți vedea) din 16 episoade (sau capitole?); m-am apucat, așadar, să-l citesc cu atenție. Bătrânul Wernher ajunsese să-mi stea la suflet, el cu suferințele lui, și nu mi-l mai puteam scoate din cap, nu-l puteam lăsa de izbeliște. Și, în cele din urmă, mi-am luat inima în dinți și mi-am zis: ce-ar fi să traduc volumul, ca să-l ofer unor editori din România, unde am mai publicat și eu câte ceva! (GHEORGHE SĂSĂRMAN

RON 58.20

1

Intre Scila si Caribda, incotro?

Paginile de față sunt rodul unei conștiințe care nu poate rămâne indiferentă la ceea ce se petrece în jur și la felul în care se proiectează viitorul umanității. Chiar dacă, în mod natural, condiționările biologice mă exclud din acesta. Dacă el va fi așa cum se întrevede, îi mulțumesc Celui de Sus că m-a îngăduit în aceste vremuri, bune, rele, cum sunt, și nu în acel „viitor luminos”! Sunt gândurile unui sapiens recunoscător, cum crede el că se cuvine, pentru însușirile care, în ciuda tuturor neroziilor istorice, îi definesc specia: judecata, cugetarea – Cogito, ergo sum – și, deopotrivă, profunda rațiune a inimii. Aceste comentarii pornesc din imposibilitatea de a ieși din logica unei poetice lecții de istorie naturală: Nu cred că viermele este mai important decât mărul, dar nu pot suporta surâzătoarea inconștiență a mărului! (Horia Bădescu

RON 48.50

1

La spartul targului. Interviuri si 75 de dedicatii de la Arghezi la Zub

Frumos este că am fost şi am rămas copii. Grav este că murim în fiecare zi, minţindu-ne că trăim, când de fapt ne amăgim cu aceeaşi candoare infantilă. Abia la urmă se trage cortina piesei, de regulă tragi-comică. Noroc este că eu cred că repertoriul e mai bogat şi c-avem bilete de favoare asigurate. Nu cred în moarte. [...] Nu sunt un habotnic, dispus să cred, legat la ochi, în cele văzute şi nevăzute. Dar mi s-a întâmplat s-asist la incredibile fenomene paranormale, care m-au convins că trăim în universuri paralele. [...] Aşadar, nu cred în moarte! […] Sufleteşte sunt pregătit s-o întâmpin fără nelinişti, fără să mă laud că-i simt lipsa. Ca la toate operaţiile, de care am mai avut parte, mă tem doar de dureri. Având noroc în viaţă – de n-o fi înger păzitor –, mă rog de-un subit. (Niculae Gheran) Lucrarea de faţă a avut ca punct de plecare o serie de interviuri realizate în ultimii doi ani (2019-2020) de Virgil Raţiu cu Niculae Gheran, „ultimul mare editor” (căruia literatura română îi este, ar trebui să-i fie, profund recunoscătoare), prozator cu har, dar şi om al cetăţii. Dialogurile celor doi autori, apărute în câteva publicaţii culturale, au fost completate, în cel de-al doilea capitol (Addenda), cu şase interviuri mai vechi din multele „taifasuri” purtate în timp de Niculae Gheran cu diverşi interlocutori. (Facem precizarea că restul interviurilor pot fi consultate în Niculae Gheran, Rebreniana, I-II, Editura Academiei, 2017.) În ambele secţiuni, ordonarea textelor s-a făcut după criteriul cronologic, considerat cel mai adecvat într-un asemenea demers. Operată cu multă parcimonie, selecţia dedicaţiilor celor 75 de personalităţi a urmărit evidenţierea mai multor aspecte, dintre care unele mai puţin cunoscute, legate de activitatea celui căruia i-au fost oferite – istoricul literar, editorul, scriitorul Niculae Gheran, în încercarea de a-i schiţa un portret mai altfel. Desigur, nu au fost omise nici cele ce ţin de domeniul relaţiilor interpersonale, uneori câteva rânduri pe o pagină de titlu scoţând la iveală legături surprinzătoare. Lucrurile mai puţin ştiute, ocultate într-un fel de activitatea eclatantă de editor al operei rebreniene, iar în anii din urmă de cea de prozator „păgubaş”, se leagă de contribuţia sa decisivă la elaborarea unor instrumente de lucru esenţiale – biobibliografii, dicţionare, enciclopedii, cataloage –, unele de pionierat pentru istoria noastră literară. În toate cazurile, Niculae Gheran a preferat să se retragă, în cel mai bun caz, în spatele unei notiţe din caseta tehnică a volumului (de tipul coordonare redacţională şi lexicografică), dacă nu chiar într-un anonimat total. Numai recunoaşterea exprimată în dedicaţii vine să facă oarecum cuvenita dreptate. Ordonarea dedicaţiilor a urmat criteriul alfabetic, antologatorul asumându-şi uşoara abatere de la început ce-l plasează pe Tudor Arghezi în capul listei. (Rodica Lăzărescu

RON 38.80

1

Sentimente neasigurate

Daca cineva m-ar intreba acum - cineva care nu-l cunoaste, dar a auzit de Ion Maris - si ar dori detalii, i-as raspunde scurt: poet, prozator, publicist si un excelent editor (coordonator al Editurii Valea Verde din Sighetu Marmatiei si initiator al publicatiei on-line Salut, Sighet). Oricand ne-am fi cunoscut, cel care ne-a imprietenit a fost Cuvantul, Poezia (!), caci pentru a scrie poezie, a fi poet este necesar ca acel cineva care se leaga de Cuvant sa fie capabil sa atinga si sa urce cu curaj acea scara de franghie, atat de tensionata, care leaga vaile si dealurile de orizonturi, de vastitatea cerului si a spatiului, sa faca acest lucru fara a se retrage in sau din durere, a fi coplesit de imensitatea a ceea ce vede pentru a urca scara de franghie, cum putini o fac; caci fericirea si durerea pe care le simti urcand acea scara invizibila sunt de neinteles si poate intolerabile fara protectia cuvantului, a poeziei

RON 24.25

1

Intre real si imaginar. Incursiuni in proza fantastica franceza din secolul al XIX-lea

Cu cativa ani in urma, deschideam studiul intitulat Orientari in proza fantastica romaneasca (2014) cu o Pledoarie pentru literatura fantastica. Reiau acum o serie de idei, realizand o noua pledoarie pentru acest gen de literatura. Spuneam atunci ca am descoperit frumusetea prozei fantastice deja pe vremea adolescentei si aceasta pasiune m-a insotit toata viata. Insemnand altceva decat realismul traditional transparent si previzibil, fantasticul promite o fascinanta incursiune in inima misterului, descoperirea unor insolite lumi imaginare. Parcurgand naratiunile patronate de Oneiros, cititorul traieste o mirifica aventura spirituala, fiind obligat sa recurga la un complex si ingenios act hermeneutic pentru decriptarea simbolurilor, miturilor, a tainelor proliferante din interiorul textului. Proza fantastica ne invata ca realul este banal doar in aparenta, adevaratele semnificatii fiind bine camuflate in spatele cotidianului, dincolo de suprafata lucrurilor. Fascinatia exercitata de aceasta literatura se explica prin faptul ca faciliteaza accesul catre necunoscut, indemnandu-l pe omul modern sa redescopere pasiunea pentru semnificatiile ezoterice. -Gheorghe Glodean

RON 43.65

1

Smart Politics. Perspective asupra europenizarii

Textele cuprinse in aceasta carte prezinta, nu de putine ori, proiectii la care m-am incumetat in diferite momente, privind nerabdator spre viitor, preocupat de intelegerea schimbarilor care se anunta si la care am convingerea ca, printr-o curiozitate antrenata, putem contribui. - Mihnea S. Stoica Cand spunem smart politics nu facem trimitere in mod necesar la tehnologie, ci la un set de comportamente si actiuni care utilizeaza informatia de calitate (informatie reala, de actualitate) intr-o maniera inovatoare pentru a gasi solutii eficiente in fata provocarilor actuale. Acest comportament se dobandeste prin mai multe tipuri de exercitii: disponibilitatea de a asculta si de a interactiona in mod real cu cei pe care-i reprezinti, capacitatea de documentare si de reflectie pe marginea temelor care preocupa opinia publica. Actiunea politica trebuie sa-si revina, trebuie sa fie lucida si obiectiva, deciziile liderilor politici trebuie sa tina cont de faptul ca toti ne dorim sa traim mai bine, adaptandu-ne la conditiile prezentului si pregatindu-ne potrivit pentru provocarile viitorului. - Prof. univ. dr. Ioan Hos

RON 33.95

1

Buzura la Berința. Locul de unde n-a plecat niciodată

Prefață de Delia MunteanVolum apărut sub egida Fundației Culturale Augustin Buzura Când mi-e dor de mine, când sunt golită de gânduri, de idei, fug desculță la Buzura, ca și cum m-aș ascunde la pieptul mamei, ca și cum m-aș legăna în poala Mamii Bune, ca și cum aș sta zgribulită și fericită în ploaie sub nucul de-acasă, din Berința. E doza de-acasă pe care mi-o iau din textele lui, cu care simt o formă de complicitate, ca și cum am vorbi într-un cod al nostru despre oameni și despre locuri ale căror începuturi doar noi le știm. E egoist, poate caraghios, dar îmi face bine.Pentru mine a fost „unchiu’ Augustin”, fratele mai mare al mamei, cel care venea, din când în când, acasă, în Berința, și pe care Mama Bună, mărunțică și iute, încerca să-l cuprindă cu mânuțele ei aspre și noduroase de parcă voia să-l înăbușe, să-l acopere cu totul. „Dragu’ maaamii!” – și i se lumina toată făptura aceea palidă și osoasă, din care te izbeau doar ochii scânteietor de negri și atât de adânci. Atunci, toată scena mi se părea nu-știu-cum…, aproape obișnuită. Acum, o văd așa cum era de fapt: de-o duioșie supremă. (Dana Buzura-Gagniuc) Nepoata apelează frecvent la scrisorile unchiului, îndeosebi la cele din studenția clujeană (păstrate cu sfințenie de familie), scrisori mărturisind despre anxietățile vârstei, despre lipsa de confort material sau care evidențiază grija pentru părinții bolnavi. Ele trădează o epocă în care tânărul Augustin se zbate să se clădească pe sine cu decență – atât ca medic, cât și ca om de cultură –, irosindu-și cât mai puțin energiile în efortul supraviețuirii. Cărturar autentic, deși încă în formare, pe Augustin Buzura nici sărăcia, nici amenințările ideologice nu l-au împiedicat să creeze, să opună smintelii din societatea românească a vremii realizări durabile, ale spiritului. Ale unei minți imposibil de încovoiat. (Delia Muntean) Cuprins„Când mi-e dor de mine..., fug desculță la Buzura.” Prefață de Delia MunteanCuvânt de însoțire de Dana Buzura-Gagniuc„Spune-le oamenilor din sat că n-am plecat niciodată din Berința.”Poveștile BerințeiDâmburiiCoasta PopiiMânânțușulLupiiCasaMama BunăPoveștile Mamii BuneTata MoșOnița lui CiupeiMisteriosul inginer englezGuguț„Agustin”ȘcoalaFrațiiVeciniiPopa GheorgheScrisori către părințiAmintiri din prezentul meuO ultimă îmbrățișare15 august 2023. Spre finalMulțumiriBibliografieAddenda fot

RON 58.50

1

Ipostazieri ale Cuvantului. Eseuri omiletice

Ori de câte ori veţi privi cu blândeţe şi iubire spre cel de lângă voi, prima dată el îşi va aduce aminte cât de minunat este Pruncul Care S-a născut în Betleemul Iudeii. Numai participând la inocenţa, la nevinovăţia Lui, deprindem această pornire iubitoare, de a-l privi pe celălalt cu bunăvoinţă, cu îngăduinţă. Şi atunci, gândindu-se la acea clipă minunată a nevinovăţiei întrupate, poate va întrupa şi el, cel de lângă noi, acest chip strălucitor al iubirii, această strălucire minunată care lasă în inima noastră liniştirea şi fericirea veşniciei. (Pr. Ioan Chirilă) Construite pe stilistica multiseculară a discursului omiletic, eseurile Părintelui Profesor Ioan Chirilă pentru Postul Naşterii Domnului, la Praznicul Soborului Sfântului Ioan Botezătorul ori în Duminicile de după Rusalii sunt ample şi, mai ales, documentate meditaţii povăţuitoare cu adresabilitate directă şi simpatetică creştinilor ortodocşi. Databile din perioada anilor 2006-2015 şi acum oferite tiparului, ele alcătuiesc exemplul poate cel mai elocvent pentru înţelegerea comunicării ca fiind, în realitate, o cuminecare afectiv-intelectuală, modernă şi reiterată firesc prin apelul anamnetic şi pilduitor la Sfinţii Părinţi consideraţi „chei exegetice” pentru contemporanul „om duhovnicesc”. (Mircea M

RON 33.95

1

Doua piese de teatru

Doua piese de teatru: De profesie amant, Serenada pentru Carul Mare Personal, am iubit inca de copil Spectacolul ca fenomen si Artistii ca fauritori de fenomen. La 21 de ani, absolvisem Facultatea de Teatru, ma lansasem deja in industria muzicala si ma pregateam de o cariera de solist vocal. Parca intelegand ca s-ar putea sa nu mai joc teatru, am scris, intr-o vacanta de vara, prima mea piesa de teatru, De profesie amant. M-am jucat cu textul, cu rolurile si, dupa ce piesa a fost gata, am incuiat-o intr-un sertar. Ma asteptau turnee, concerte, emisiuni de televiziune... Pe la 35 de ani, eram deja o interpreta de muzica usoara consacrata. Intr-o iarna teribil de geroasa, cand nu se tineau concerte si nu se pleca in turneu, mi s-a facut dor de teatru si am scris o a doua piesa, Serenada pentru Carul Mare. Textele reprezinta genul de teatru care se scria si se prezenta publicului pana prin anii 1990, cand, rasturnandu-se intreaga aratura politico-sociala, s-a crezut ca este nevoie de o schimbare si in textul, si in forma de reprezentatie a spectacolului de teatru clasic. Va doresc lectura placuta! Mi-e dor de Arta Spectacolului pe care am invatat-o si am admirat-o in studentie, deci raman fidela primei iubiri! Raman fidela marelui Creator de Arta, pentru ca adevarata Arta a Spectacolului apartine Alpha si Omega, Bunului Dumnezeu, care este nemasurat in Inventivitate, Diversitate si Splendoare! In fata acestui Spectacol Cosmic, ne regasim copii si admiram cu ochii larg deschisi tot ce ne inconjoara, pentru ca intreg spectacolul din jur este spectaculos! Iar tie, draga cititorule, iti doresc o calatorie agreabila prin gandurile mele! Dedic aceste doua piese de teatru tuturor marilor personalitati ale culturii divertismentului romanesc care m-au inspirat si, prin sfaturile lor, m-au ajutat sa imi modelez pasiunea pentru Arta Spectacolului. Privind cu drag si emotie frumoasa inapoi, ii numesc aici doar pe cativa dintre ei: Moni Ghelerter, actor, regizor si profesor de Teatru; Mihai Mereuta, actor si profesor de Arta actorului; Ileana Berlogea, profesoara de Istoria teatrului; maestra Carmen Stanescu, superba actrita a Teatrului National din Bucuresti; Jean Constantin, adorabil actor; Ion Vova, regizor de teatru radiofonic; Valentin Silvestru, critic de teatru; Sorana Coroama-Stanca si Cornel Popa, regizori de teatru TV; Doina Levinta, scenograf si creator de costume; Stela Popescu, exceptionala actrita de comedie, drama si revista; Beatrice Druga, maestru de lumini la TVR; Mihai (Puiu) Maximilian, creator de spectacole si autor de texte umoristice; Titus Munteanu si Aurora Andronache, realizatori de emisiuni de divertisment la Televiziunea Romana; Florin Zamfirescu, actor de exceptie, alaturi de care am jucat roluri frumoase in studentie. Niciodata nu voi uita sa-i multumesc lui Tudor Vornicu, cel care este creatorul Televiziunii Romane! Desigur, sunt multi-multi alti profesionisti alaturi de care ne-am format eu si majoritatea colegilor artisti din generatia mea. Cu recunostinta, va multumesc in eternitate, dragii mei! Dedic aceste doua piese de teatru artistilor din lumea intreaga pe care i-am admirat de-a lungul vietii si care mi-au fost inspiratie pentru cariera mea artistica. Privind cu drag si emotie frumoasa inapoi, ii numesc aici doar pe cativa dintre cei pe care i-am admirat intotdeauna: Charlie Chaplin, Eddie Murphy, Roger Moore, Charles Laughton, Stan si Bran, Philippe Noiret, Carol Burnett, Jean-Louis Trintignant, Tim Conway, Richard Burton, Marilyn Monroe, Gina Lollobrigida, Tatiana Samoilova, Louis de Funes, Patricia Routledge, Whoopi Goldberg, Bourvil, Steve Carell, Fernandel, Colin Firth, Michele Morgan, Bette Davis, Morgan Freeman, intre multi alti actori... Continui cu Mikhail Baryshnikov, Roberto Bolle, Carla Fracci si Maya Plisetskaya, intre multi alti balerini ai lumii... Continui cu Michael McIntyre, Benny Hill, Johnny Carson, Jim Carrey si Dean Martin, intre multi alti comedieni... Si inchei cu Gianni Morandi, Charles Aznavour, Elvis Presley, Michael Jackson, Sting, Dmitri Hvorostovski, Luciano Pavarotti, Mina, Karel Gott, Tom Jones, Barry Manilow, intre multi alti interpreti de muzica frumoasa... Cu recunostinta, va multumesc in eternitate, dragii mei! - Corina Chiria

RON 44.00

1

Rastoaca

Dacă n-aș fi fost ispitit ani la rândul de amintirile bunicilor mei, de muzica ademenitoare a colinelor calcaroase smălțuite cu numeroase bolfuri de piatră, pe care Dumnezeu a desenat nesfârșite troașe cu ierburi, păduri de stejari și de carpeni, dacă nu m-ar fi urmărit din copilărie și până târziu la senectute fabuloasele povești despre lumea aurului, cu vâlve și holoangări și, în mod deosebit, vălul de tristețe pe care Primul Război Mondial l-a așternut peste satul Măgura Bulzeștilor în care au ființat înaintașii mei, poate că nu aș fi scris această carte. Prin Răstoaca mi-am propus să creionez atmosfera acestei mici așezări montane de dinaintea, în vremea măcelului și de după, ca și firea, blândețea oamenilor, iubirile acestora, miroznele câmpurilor jilave, poeticitatea răsăriturilor și apusurilor de soare pe bolta austerelor măguri. Toate cu aura lor de baladă, tușată de dramatismul unor întâmplări ce nu se vor șterge niciodată din memoria locurilor, a oamenilor care au dăinuit și mai dăinuie pe aceste țarini de piatră. Aș fi foarte mulțumit ca cele trei sute și ceva de pagini cu pendulări între real și ficțional să producă o cât de fulgurată plăcere celor care le vor citi. (Gheorghe Jurcă

RON 38.80

1

Ion Vartic. in joc de oglinzi

Cred că sunteți cel mai atent dintre cititori (inclusiv dintre critici). În timpul șederii mele la țară, m-am îndeletnicit cu scrierea unui capitol autobiografic despre capacitatea de atenție, Sesamul inteligenței… Vă rog să mă credeți, mă simt mîndru că am stîrnit un studiu ca al dumneavoastră. Cu multă prietenie, ADOLFO BIOY CASARES Doru Vartic, așa cum l-am cunoscut eu, este nu doar eseistul strălucitor, intelectualul rafinat, ci și un maestru al farselor și șotiilor (se amuză des să-l joace pe Puck ca să-și pună prietenii în situații comice, dintre cele mai neașteptate). Și, culmea, astea vin din partea unui mare timid. Doru e un timid, care, ca toți timizii, poate deveni un vulcan aprins, iar lava lui frige rău. Cînd se revarsă, n-aș vrea să-i fiu în preajmă. Dar Doru, cel pe care îl cunosc, e și un om de teatru de înaltă valoare, chiar dacă unii actori nu l-au apreciat, că nu l-au înțeles. Vorbind din experiență, spectacolele mele (căci am fost invitat de trei ori de Vartic la Național) rămîn, împreună cu altele, dovada că teatrul sub direcția lui a fost unul pasionat și viu, uneori chiar inovator. A făcut ce a putut, în condițiile extrem de grele ale momentului. (ANDREI ȘERBAN

RON 77.60

1

Luna din cufăr

Traducere din limba italiană de Violeta Popescu Prefață la ediția în limba italiană de Claudio Losa Volum apărut cu sprijinul oferit de TRADUKI Pe copertă: Jolanda Giovanoli și strănepoata sa Yaeli, fotografie de Milena Stokar (2020) Acest roman s-a născut pornind de la o poveste reală. Pentru mine, această carte este una fundamentală, întrucât, scriind-o, m-am lăsat purtat pe valurile vieții. După ce m-am dedicat poveștilor despre adolescenți, care se află în pragul dintre copilărie și maturitate, mi-am dorit să scriu o poveste narată de o voce care să mă ghideze să privesc lumea cu alți ochi. Cele două priviri care se întrepătrund pe copertă poate că sunt o viziune a timpului care se scurge între generații și de care trebuie să avem grijă. (DANIELE DELL’AGNOLA) Cu Luna din cufăr, Daniele Dell’Agnola și protagonista Jolanda Giovanoli ne oferă mărturia unei femei care a trăit cu intensitate și pasiune, fiind, în același timp, spectatoarea marilor și micilor evenimente din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Romanul se înscrie în tradiția istoriei orale care, prin intermediul mărturiei directe a persoanelor, face ca experiența și memoria oamenilor de rând să-și recapete demnitatea. În același timp, îmbină necesitatea explorării de noi orizonturi cu dorința de a iniția un dialog între generații, devenind o mărturie prețioasă a vitalității și a dinamismului Elveției italofone. (CLAUDIO LOSA) Pentru cititorii români, această carte prezintă interes și datorită integrării dorite de autor a unor cuvinte dintr-o limbă romanică mai puțin familiară, dar înrudită, retoromana, a patra limbă națională oficială a Elveției, alături de franceză, germană și italiană, și din romanșă (varietate dialectală a acesteia), cuvinte păstrate și în traducerea în limba română. Volumul se înscrie astfel și în cadrul strategiei promovate de instituțiile cantonului elvețian, de conservare și transmitere în întreaga lume a patrimoniului său lingvistic. (VIOLETA POPESCU) O carte publicată în ediție multilingvă în Elveția, pentru popularizarea a trei dintre limbile vorbite în această țară. Retragerea la pensie, traumă psihologică surmontată cu seninătate prin rememorarea, acceptarea și înțelegerea vieții. O lume reală, dură, în care femeile luptă să câștige drepturi egale cu cele ale bărbaților, inclusiv dreptul la vot, și o lume paralelă, mustind de poezie, legende și muzica acordeonului. Profilul iconic al artiștilor din familia Giacometti, originară chiar din locurile în care se desfășoară acțiunea, tatăl – Giovanni Giacometti, pictor neoimpresionist, și fiul – Alberto Giacometti, artist suprarealist. Căderea Zidului Berlinului, moartea lui Ceaușescu și dărâmarea unui alt fel de zid – cultul personalității, nevoia zidurilor personale și invazia zidurilor din lumea nouă. O carte propusă pentru studiu în școlile din Elveția, susținută de un aparat didactic inovator – disponibil online, menit să însoțească lectura romanului cu exerciții de receptare, înțelegere și analiză a textului. (ALINA HUCAI

RON 45.00

1

Sentient

Dacian Jurj (22 decembrie 1991, Ocna-Mures) este absolvent al Facultatii de Inginerie Electrica din cadrul Universitatii Tehnice Cluj-Napoca, in prezent urmand studii masterale tot in Inginerie Electrica. Este membru fondator al asociatiei Liga Studentilor Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca si cofondator al festivalului „International Jazz Day Romania”. Pasiunea lui pentru psihologie si ezoterism transforma tranzitia adolescentina in principala sa sursa de inspiratie pentru romanul „Sentient”, cu care acesta debuteaza in anul 2017. "Norii se derulau cu rapiditate deasupra mea. Simteam ca pot sa ii ating, sa ii urmaresc. Imi doream sa vad o forma, cautam din priviri combinatia potrivita. Dar totul se misca mult prea repede. Un usor sentiment de frustrare m-a cuprins, in mare parte pentru ca nu intelegeam ce se intampla acolo. Nu stiu cum va fi ziua de maine. Nu stiu daca voi apuca ziua de maine ca sa vad cum va fi. Tot viitorul e ascuns. Ceea ce pot eu acum sa vad clar e prezentul, trecutul e frant in amintiri. Cert e doar prezentul, iar ceea ce stiu sigur e ca te am mereu in gand. Asadar, iti dedic sincer si in totalitate momentul de fata, clipa aceasta, secunda, minutul, ora, ziua, saptamana. Tot ceea ce stiu, simt si gandesc acum e mai adevarat decat in orice alt moment." - Dacian Jur

RON 24.25

1

Povestirile mameibatrane. Satul de la marginea lumii

Prin performantele sale, Radu Tuculescu se alatura plutonului fruntas al generatiei sale. - Radu G. Teposu   Exceptional prozator, Radu Tuculescu e o prezenta impunatoare in literatura romana actuala, un scriitor european. Povestirile mameibatrane este o extraordinara recuperare a unui spatiu si a unei lumi multiculturale romano-maghiare din Transilvania, mixaj de ruralitate frusta si urbanitate livresca, de trecut traditional si ironie contemporana, de pasta epica si experimentalism formal. Acest roman este o capodopera, una dintre cartile mari ale literaturii romane de dupa 1990 si dintotdeauna. - Ion Bogdan Lefter   Poate ca despre Povestirile mameibatrane s-ar putea spune ca este un fals roman politist, un fals roman de dragoste, un fals roman social sau un fals roman cu cheie. Cu siguranta insa este un foarte viu roman al maruntului semnificativ care construieste viata satului romanesc. La fel ca orice carte remarcabila, Povestirile mameibatrane nu a imbatranit deloc. Se asaza, cu naturalete, pe primul raft al literaturii noastre contemporane, unde si-a gasit deja locul. - Victor Cublesan   Imposibil de tintuit intr-o formula oarecare, Radu Tuculescu se lasa greu sedus de programe sau retete in voga. Chiar atunci cand aparent o face, nu cedeaza niciodata definitiv, continuand sa se miste, nelinistit, intre optiuni divergente... facand echilibristica pe lama fina de cutit intre normal si anormal, grav si hilar, patetic si zeflemitor, real si fantastic, umorul negru si cel bonom... - Monica Spiridon   Acest roman este o combinatie originala de realism magic "transilvan" si metafictiune rurala foarte fin lucrata, un adevarat regal fabulatoriu plin de umor, mister, suspense si poezie. Din tot acest amestec de real si fantasmatic, de magie fabulatorie si "reportaj", de halucinatie si falsa memorie, de livresc si oralitate "traditionala", prozatorul reuseste sa creeze o lume vie, cu personaje pe care nu le uiti, o naratiune din a carei lectura te trezesti ca dintr-un vis colorat intens. Cartea este, realmente, extraordinara. - Paul Cernat   Cred ca m-am nascut cu pana de gasca in mana... De atunci pana azi, inspiratia mea vine din frumusetile si mizeriile lumii... Eu nu am facut parte, poate "din fericire", cum spunea bunul meu prieten Petru Poanta, cel care m-a si incurajat sa scriu, din niciun fel de cercuri literare. Eu am fost violonist. M-au cooptat '80-istii, iar pe cativa dintre ei ii iubesc si imi sunt foarte apropiati si vorbim, dar, in esenta, sunt un singuratic. Dar cred ca asta este un castig, pentru ca eu nu scriu intr-un anumit sablon, nu urmaresc un curent anume, scriu asa cum simt. Ascult muzica clasica, jazz si, in special, blues. Ore-n sir. De fapt, asa scriu, pe aceste fonduri muzicale. Sunt aproape "posedat" cand scriu, intru in transa. Am mereu carnetele de diferite marimi prin geanta si, daca ma opresc la o cafea ori un pahar de vin, notez in ele replici ori idei. Se intampla sa ma intalnesc cu prieteni pe strada si... sa nu-i observ. Cei care ma cunosc, nu se supara... Eu scriu absolut tot, mai intai, cu mana! Cu pixul, unul negru! Scriu doar pe pagina dreapta, stanga ramane pentru corecturi. Scriu greu, dar am in sange, ca sa zic asa, studiul la... vioara. Scrisul este cea mai buna arma impotriva uitarii. Nu am teme predilecte. Nu ma repet in romanele mele. Temele se nasc din intamplarile mele, din povestile pe care le ascult in diverse medii, din notitele mele, din ceea ce ma surprinde, ma emotioneaza, ma socheaza. Simt ca as lua-o inca o data de la inceput. Visul meu din copilarie este sa fac ocolul Pamantului. Sunt obsedat de apa, de mare, de ocean, de corabii. Doresc cititori pentru toti scriitorii, ca sa nu simtim ca scriem degeaba. - Radu Tuculescu    Satul Petra (Petrinzel) este cel mai straniu, mai fantastic, mai incarcat de mister, de alcool si de... sex loc pe care l-am cunoscut prin bunica sotiei, adica mamabatrana din romanul Povestirile mameibatrane. Ea e de "vina" ca s-a nascut acest roman, ca s-a nascut un tinut de poveste care inseamna o alta Transilvanie decat cea prea mult stiuta, de deal-vale, deal-vale... Alte mitologii, alte sensuri ale vietii, alta viziune asupra dragostei si a mortii, asupra relatiilor dintre barbat si femeie, o alta raportare la diavol si la Dumnezeu... N-am inventat aproape niciun personaj (in afara de Margolili, dar a existat si pentru ea un model), iar intamplarile sunt, in marea lor majoritate, reale... (Radu Tuculescu)

RON 99.00

1

Cum se scrie istoria literara

De unde vine istoria literară și încotro merge? De unde vine și încotro se îndreaptă istoria literară? Dinspre istorie – ar fi un răspuns; dinspre critica literară – ar răspunde alții, cei mai mulți. Pledoaria mea nu e o noutate. Ba ar putea fi înțeleasă ca o întoarcere la originile istoriei literare, la locuri prin care a mai rătăcit și la experiențe pe care le-a mai încercat. Acest nou expansionism al istoriei literare sau dorința de diversificare au mai fost duse până în pragul declanșării unei crize de identitate. Reacția de restrângere a câmpului său de aplicație la evoluția internă a literaturii, adică la o istorie estetică, a venit firesc după aventurile anterioare, dar i-a adus alt risc, acela de îngustare a orizontului. La noi, istoria literară a fost prea multă vreme numai estetică, menținută sub obediență călinesciană, și de aceea există pornirea firească de eliberare și expansiune. Nu e mai firească racordarea istoriei literare la Istorie, nu la critica literară? Înseamnă să o mutăm dintr-o vasalitate în alta? Întrebarea merită să fie pusă și să aibă un răspuns. De aceea m-am conectat la reflecțiile istoricului francez Paul Veyne din cartea sa Cum se scrie istoria, apărută în 1971 la Paris și în 1999 la București. Am prelungit sau am translat gândurile de acolo, aici, în Cum se scrie istoria literară, tot fără semnul întrebării, adică într-un sens analitic, nu prescriptiv sau tehnic. (Ion Simuț

RON 48.50

1

Sarutul mortii

Gianina Sabău Popovici ne oferă o carte a suferinței, a victoriei împotriva morții, scrisă cu har, cu înțelepciune si cu o vie inteligență, încercând, totodată, să răspundă la marile întrebări pe care ni le punem cu toții, în efemera noastră existență, pe o planetă supusă atâtor și atâtor incertitudini. Cartea aceasta este un exemplu de victorie a vieții născută din suferință. (DUMITRU CONSTANTIN‑DULCAN) De moarte nu mi-a fost niciodată frică. În schimb, am fost terorizată de viață. Poate din acest motiv n-am murit… Nu mi-a fost frică. Iar în momentul în care am încetat să îmi mai doresc ca și ceilalți să vadă lucrurile așa cum le vedeam eu, multe dintre fricile mele au dispărut. Am reușit, nu fără greutate, sa renunț la o parte din dorințele mele egoiste, la unele atașamente, și asta cred că, într-un final, m-a salvat. Cred că am supraviețuit ca să învăț sa mă raportez altfel la viață, la cei din familia mea, să învăț să colaborez cu ei, să fiu un om mai responsabil față de copilul meu, față de soțul meu, față de Univers sau față de Dumnezeu! Am supraviețuit ca să învăț să nu mai judec, să nu mai discriminez, să accept oamenii așa cum sunt, să le respect liberul arbitru, să-i ajut, să mă iubesc pe mine. Pe scurt, să fiu eu însămi. Am supraviețuit ca să mă întorc altfel, mai frumos, la Dumnezeu! Am supraviețuit ca să învăț să iubesc! (GIANINA SABĂU POPOVICI

RON 48.50

1

Borne

Un sublimat de epos al nostalgiei, transformat în manifest pentru inocență, stă la baza tuturor bornelor Mariei Postu. Spre deosebire de (multe) alte poete care se întorc în copilărie, Maria nu‑și reface punctajul biografic al acesteia, evocînd episoade și personaje, ci extrage doar parfumul ei nostalgic. În sine privit, manifestul copilăriei eterne din sufletul oricărui poet nu e nou (ba dimpotrivă), dar Maria pune nostalgia pe portativ de incantație. Tripticul în care e împărțit volumul are, totuși, o dialectică de biografie scufundată, căci îndată ce teritoriul paradisiac e părăsit poeta e asaltată de „haite de coșmaruri”, dar pe un fir de idilă chibzuită care nu pare chiar atît de agresată. Sintaxa maturității, spre deosebire de a copilăriei, se complace însă în traume și pune prea multe funeste peste secvențele decupate. Deși pînă și visurile „miros a moarte”, lucrurile nu arată chiar atît de grav, supuse cum sînt unei rememorări cît de cît detașate. (Al. Cistelecan) Şi totuşi, printre atâtea metamorfoze şi schimbări de planuri şi de câmpuri magnetice, e ceva ce mă îngrijorează cel mai mult: ele, cuvintele de care mă sprijin de când am început să privesc lumea şi ele m-au ajutat s-o privesc şi s-o colorez în nuanțe ce mi-ar fi rămas pe veci interzise, au început să-şi piardă noblețea genetică şi utilitatea. Mă uit în jurul meu, mă privesc în oglindă, deschid cărți şi închid cărți, privesc tablouri şi înlătur straturi de vopsea în căutarea unor mesaje ascunse, formule care să mă ajute să descopăr strania poveste a destrămării sensurilor cuvintelor. (Maria Postu

RON 24.25

1

Sambata alba

Trebuie sa spun din capul locului ca romanul Sambata alba al lui Florea Lucaci e, cel putin pentru mine, care-l cunosc pe autor inca de la inceputul sau eseistic, filosofic, de doua ori o imensa surpriza. Intai, prin reputatie si cariera universitara, Florea Lucaci parea confiscat, fara rest, de gandirea speculativa, inecat in bibliografie vasta si erudita. In schimb, autorul Sambetei albe e cu totul altul, un narator nativ, cu suflu epic antrenat, si inca prin diferite registre, asa cum o cere evolutia fictionala (fictionala si nu prea, se vede usor asta la lectura romanului). In al doilea rand: substanta epica si formula stilistica alese m-au uimit. Romanul incepe, neasteptat, ca un bocet la moartea tatalui (se intelege, cel al autorului insusi), apoi continua cu efortul fiului de resuscitare a vietii acestuia, pas cu pas, prin cuvinte, prin intamplari dramatice (cele mai consistente sunt cele din lagarele de munca, ca prizonier de razboi, la rusi). Avem aici un adevarat substitut de liturghie, de prohod, dupa toate regulile canonice. Cartea valorifica bogata cunoastere a autorului in materie patristica, filosofica in general. Surprind paginile, similiscolastice, imbracate simplu prozastic, amintindu-mi – respectand, fireste, proportiile – de cele din Il nome della rosa a lui Umberto Eco. Romanul lui Florea Lucaci mi se pare un dar al anului editorial 2018. - Vasile Dan Dupa incheierea lecturii acestui roman, i-am scris autorului lapidar, asa cum se obisnuieste in corespondenta electronica: „INCANTATOR, orice alt cuvant ar fi de prisos”. Oameni buni, deconectati-va televizorul, tableta, computerul & smartphone-ul, cititi aceasta carte, savurati-i in liniste paginile si veti redescoperi voluptatea lecturilor de odinioara. - I. Funeriu

RON 29.10

1

In cautarea sensului pierdut (Vol. 1 + 2)

Vol. I: Întâlnirea cu destinul (298 pagini); Vol. II: Creierul și noua spiritualitate (420 pagini) Primul volum este dedicat începuturilor mele spirituale care sunt indisolubil legate de lumea satului în care m-am născut, de oamenii lângă care am copilărit, de evenimentele şi experienţele pe care le-am traversat acolo. Acum majoritatea acestei lumi este de mult trecută în tărâmul umbrelor. Din acest motiv am dorit să las un document scris, cât mai fidel posibil, asupra satului văzut de mine în preajma celui de-al doilea război mondial. În efemera noastră trecere prin istorie şi perpetua alergare spre mai bine, totul se schimbă, se transformă şi piere. Nici o viaţă nu este inutilă, de vreme ce întruneşte în sine toată istoria şi inteligenţa Universului. Privind din această perspectivă, mi-am propus s-o fixez în memoria eternităţii. Cel de-al doilea volum este o analiză lucidă a lumii contemporane privită din unghiul finalităţii existenţei umane, al perspectivei pe care mi-au dat-o nu numai experienţele mele de viaţă ci, mai ales, o mulţime de experienţe şi observaţii venite inclusiv din laboratoarele ştiinţelor moderne şi care, din motive mai puţin înţelese, sunt ignorate de gândirea ştiinţifică oficială. O mulţime de surse care vin din vechi civilizaţii extraeuropene, conjugate cu informaţii foarte recente, ne spun că omenirea se află în prezent la sfârşitul unui ciclu cosmic şi la începutul unei ere, care va aduce o nouă spiritualitate, o nouă conştiinţă, o eră în care omul îşi va regăsi adevăratul sens al existenţei, pierdut de omul actual. Graţie actualelor mijloace tehnice de investigaţie a creierului suntem în posesia unor date care, cu siguranţă, vor revoluţiona ştiinţele cognitive. Creierul se dovedeşte a fi un suport fundamental şi neaşteptat pentru edificarea acestei noi spiritualităţi, venind în consens cu cele mai elevate învăţături din istoria omenirii. (Dumitru Constantin-Dulcan

RON 80.51

1

DIGITAL MARKETING

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Poeme de fluturi

Urcanestii

Cartea insomniilor

Cantece. Apa, caine, cal, cap. Cantece mexicane. Animalesti

Crima perfectă și alte povestiri destul de adevărate

Caverne de tacere

Suferintele batranului Wernher

Intre Scila si Caribda, incotro?

La spartul targului. Interviuri si 75 de dedicatii de la Arghezi la Zub

Sentimente neasigurate

Intre real si imaginar. Incursiuni in proza fantastica franceza din secolul al XIX-lea

Smart Politics. Perspective asupra europenizarii

Buzura la Berința. Locul de unde n-a plecat niciodată

Ipostazieri ale Cuvantului. Eseuri omiletice

Doua piese de teatru

Rastoaca

Ion Vartic. in joc de oglinzi

Luna din cufăr

Sentient

Povestirile mameibatrane. Satul de la marginea lumii

Cum se scrie istoria literara

Sarutul mortii

Borne

Sambata alba

In cautarea sensului pierdut (Vol. 1 + 2)

Powered by Cobiro