15 resultater (6,20335 sekunder)

Mærke

Butik

Pris (EUR)

Nulstil filter

Produkter
Fra
Butikker

Nelson Mandela. Volumul 14. Copii cu visuri indraznete

Rege si imparat. Viata lui Carol cel Mare

Rege si imparat. Viata lui Carol cel Mare

Carol, regele francilor, este una dintre figurile cele mai remarcabile care au condus vreodată un superstat european. De aceea este numit adesea Carol cel Mare: „Charlemagne“ de către francezi și „Karl der Grosse“ de către germani. Tăria lui de caracter a fost considerată remarcabilă încă de la începutul lungii sale domnii. Războaiele și accidentele, dăunătorii și vremea au distrus o mare parte dintre dovezile domniei sale în cele 12 secole care au trecut de la moartea lui, dar încă au rămas remarcabil de multe. Janet L. Nelson pune laolaltă, în această minunată carte, tot ceea ce știm despre Charlemagne și cerne dovezile pentru a ne ajuta cât se poate de mult să înțelegem cine a fost omul și motivele din spatele faptelor sale. Nelson se bucură de o înțelegere extraordinară a izvoarelor și mare parte din acest volum este un fel de poveste cu detectivi, cercetând și interpretând resturi materiale și adesea greu de descifrat, de la cărți de rugăciune la schelete, bârfe și opere de artă. Mai presus de orice, moștenirea lui Carol este vizibilă în faptele sale și în rezonanța lor continuă, formând ducate și comitate, reconstruind și întemeind orașe și mănăstiri și declarându-se nu doar rege al francilor, ci și nou împărat al Imperiului Roman. Succesorii lui – din unele puncte de vedere, până în ziua de azi – s-au străduit să interpreteze, să copieze sau să distrugă moștenirea lui Charlemagne. Nelson ne aduce pe cât de aproape am putea spera să ajungem de o figură reală, așa cum era ea înțeleasă la vremea ei. „Au existat numeroase studii despre Charlemagne în multe limbi... dar puține au fost atât de ambițios biografice precum cel al lui Nelson. Istoricii Europei Evului Mediu Timpuriu sunt învățați să înțeleagă indicii și fragmente răzlețe; Nelson se numără printre cei mai buni.“ London Review of Books „O realizare imensă – documentată genial și de o înțelepciune profundă, este relevantă în privința practicii istoriei, dar și a marelui om însuși.“ History Extra „Experții... vor saluta această realizare importantă.“ Sunday Telegraph „Rege și împărat are ceva din suspansul unui bun roman cu detectivi, dar și din profunzimea unei lucrări de istorie... Janet L. Nelson se apropie cât se poate de mult de cunoașterea acestui om extraordinar.“ Wall Street Journal „Janet Nelson a reușit să îi ofere «o nouă viață» lui Carol. Biografia sa îndelung așteptată ne invită să înțelegem omul în moduri care sunt originale și profunde.“ Financial Times „Nelson a produs un text erudit remarcabil, cum nu a făcut-o nici un alt studiu dedicat lui Carol cel Mare din ultimii ani.“ Sunday Times   JANET L. NELSON, Dame of the British Empire, este profesor emerit de istorie medievală la King’s College, Londra, unde a predat mulți ani. A scris și a tradus multe lucrări despre Europa Evului Mediu Timpuriu, printre acestea numărându-se Charles the Bald (1992), The Frankish World (1996) și Courts, Elites, and Gendered Power in the Early Middle Ages (2007). Locuiește la Londra.

RON 54.99
1

Cutie Micii mei eroi. Oameni mari care au schimbat lumea

The Little Book of History

Cartea iertării

Povești pentru băieți care au curajul să fie altfel

Molima

365 de zile care au marcat istoria omenirii

365 de zile care au marcat istoria omenirii

Fiecare zi a anului are o poveste de spus. Cine a fost asasinat, cine a urcat pe tron, cine a fugit din țară? Cine s-a născut? Ce armată a fost învinsă în mod neașteptat și în ce loc anume? Autorii acestui volum au o abordare a istoriei dintr-un unghi mai neașteptat, care prezintă cronologic, structurate pe zilele anului, nu pe anii de desfășurare, evenimente cu impact asupra epocii în care s-au petrecut (și poate chiar asupra epocii noastre) – nașteri, decese, căsătorii, încoronări, asasinări, scandaluri, execuții, bătălii, dueluri sau tratate. Caracterul evenimențial major se împletește cu anecdoticul într-o panoramă a istoriei ca fapte de viață trăită. Adeseori, evenimentele au în centrul lor câte o personalitate marcantă, precum Horatio Nelson sau Lorenzo Magnificul, Robespierre sau Dante. Veți citi în aceste pagini despre ziua în care s-a sinucis feldmareșalul Rommel, supranumit Vulpea Deșertului după strălucita campanie în Africa de Nord, despre cea în care împăratul Napoleon Bonaparte a evadat de pe insula Elba, despre cea în care Galileo Galilei a fost condamnat pentru erezie și despre multe altele care au marcat istoria mondială sau pe cea a României.   O carte captivantă, deopotrivă instructivă și agreabilă, care poate fi citită la rând sau pe sărite, care se adresează tuturor celor interesați de marile evenimente ale istoriei sau de slăbiciunile oamenilor mari din toate epocile.

RON 17.50
1

Dorinta inselatoare

Jurnalul unei iubiri

Mâine e o nouă zi

Mâine e o nouă zi

Brett Bohlinger pare să aibă totul: slujba perfectă, un apartament spațios și un iubit extraordinar de chipeș. Una peste alta, o viață de vis. Până când mama ei iubită moare, lăsând în testament o clauză importantă: pentru a-și primi moștenirea, Brett trebuie să atingă mai întâi țelurile de pe lista cu lucruri de făcut în viață, pe care ea a alcătuit-o când era o fată naivă de paisprezece ani. Îndurerată, Brett înțelege cu greu decizia mamei – visurile din copilărie nu seamănă deloc cu ambițiile ei de la vârsta de treizeci și patru de ani. Unele par imposibile. Cum ar putea ea să aibă o relație cu un tată care a murit acum șapte ani? Alte țeluri (Să fiu o profesoară extraordinară!) i-ar impune să-și reinventeze întregul viitor. Pe măsură ce Brett pornește într-o călătorie uimitoare în căutarea visurilor ei adolescentine, un lucru devine clar: uneori, cele mai plăcute daruri ale vieții se găsesc în locurile cele mai neașteptate.   „O poveste minunată, emoționantă, care ne amintește să ne trăim viața din plin.“ Cecelia Ahern, autoarea bestsellerului P.S. Te iubesc „Nu ratați remarcabilul volum de debut al lui Lori Nelson Spielman, un roman emoționant despre transformare și încredere... Mâine e o nouă zi este o poveste spusă cu căldură, din inimă.“ Sarah Addison Allen „Romanul de debut al lui Spielman este fermecător.“ Kirkus Reviews „Irezistibil! Tot ce-ți poți dori de la o carte de ficțiune pentru femei. Un roman inteligent, amuzant, emoționant, o carte pe care n-o poți lăsa din mână.“ Susan Elizabeth Phillips

RON 24.95
1

50 de clasici. Politică

50 de clasici. Politică

Sinteza celor mai importante 50 de cărți despre libertate, egalitate și putere Trăim vremuri extrem de încărcate politic, dar puține dintre lucrurile cu care avem de a face azi sunt noi și putem învăța multe din istorie. 50 de clasici – Politică ne dezvăluie cele mai importante scrieri ale liderilor politici, ale filosofilor și activiștilor din ultimii 2 000 de ani. Prezentând comentarii succinte asupra textelor și a biografiilor care ne-au conturat istoria, volumul servește drept introducere în politică și în filosofia politică. DESCOPERĂ ideilor marilor filosofi și lideri politici: Lord Acton despre libertate • Aristotel despre fericire • Hannah Arendt despre totalitarism • Isaiah Berlin despre libertate • Edward Bernays despre propagandă • Edmund Burke despre conservatorism • Winston Churchill despre leadership • von Clausewitz despre război • Gandhi despre puterea morală • Emma Goldman despre anarhism • Alexander Hamilton despre federalism • Hobbes despre puterea statului • Machiavelli despre republică • Nelson Mandela despre lupta politică • Sub Yat-sen despre China • Thoreau despre nesupunerea civică • de Tocqueville despre America • Soljenițîn despre Rusia stalinistă • Thatcher despre individ • Mary Wollstonecraft & J.S. Mill despre drepturile femeii EXPLOREAZĂ ideile și evenimentele-cheie prin ochii comentatorilor contemporani: Acemoglu & Robinson despre motivul pentru care eșuează națiunile • Graham Allison despre Criza rachetelor cubaneze • Bernstein & Woodward despre Watergate • Francis Fukuyama despre sfârșitul istoriei • Paul Kennedy despre ascensiunea și decăderea marilor puteri • Naomi Klein despre sfera publică • Joseph Nye despre viitorul puterii • Wilkinson & Pickett despre inechitate • Fareed Zakaria despre lumea postamericană DESCOPERĂ textele fundamentale moderne și contemporane despre politică și economie politică: Reguli pentru radicali • Marea iluzie • Primăvara mută • Drumul către servitute • Ciocnirea civilizațiilor • Autobiografia lui Martin Luther King • Discursul de la Gettysburg • Anarhie, stat și utopie • Politica între națiuni • Creșterea și declinul națiunilor • Simțul comun • Societatea deschisă și dușmanii ei • Jungla

RON 19.96
1

Leadership de razboi

Leadership de razboi

„Roberts spune această poveste cu mare autoritate și cu aplomb. Scrie elegant și stăpânește pe deplin atât sursele de care dispune, cât și vasta bibliografie pe care a consultat-o.“ THE NEW YORK TIMES „Un echilibru elegant al faptelor și gândurilor într-o proză plină de prospețime și cât se poate de limpede. Roberts a stabilit un standard înalt pentru istoricii următori.“ THE WALL STREET JOURNAL „O carte magnifică. Reușește să fie deosebită, dar nu excentrică, larg cuprinzătoare, dar nu înțesată de amănunte, acordând cuvenita greutate atât personajelor prezentate cât și oarbelor forțe economice și fizice implicate.“ THE ECONOMIST „Sclipitoare, acestă carte te ține cu sufletul la gură și nu îți vine să o lași din mâna până nu ai terminat-o.“ LONDON EVENING STANDARD   O comparație între nouă lideri care și-au condus națiunile prin cele mai mari războaie pe care le-a văzut lumea și ale căror puncte forte – și slăbiciuni – au modelat cursul istoriei Purtându-ne de la Revoluția Franceză la Războiul Rece, Andrew Roberts prezintă o carte echilibrată și o privire plină de semnificații asupra a nouă dintre figurile majore ale istoriei moderne: Napoleon Bonaparte, Horatio Nelson, Winston Churchill, Adolf Hitler, Iosif Stalin, George G. Marshall, Charles de Gaulle, Dwight D. Eisenhower și Margaret Thatcher. Fiecare dintre acești lideri a fost profund implicat în războiul în care s-au aflat națiunile lor. Oare leadershipul de război e unic sau acești lideri au lucruri în comun, trăsături și tehnici care transcend vremurile și locurile și pot fi aplicate naturii esențiale ale unui conflict? Scrisă cu meticulozitate și deplină înțelegere, Leadership de război prezintă portrete ale unor lideri care oferă lecții importante despre leadership pe timp de luptă, de incertitudine și de frământări. Cu verva și spiritul de observație caracteristice, Roberts arată împrejurările care i-au facut până și pe cei mai promițători lideri să eșueze, dar si calitățile care i-au condus la victorie.   ANDREW ROBERTS este autorul unor cărți care s-au bucurat de statut de bestseller: Churchill: Walking with Destiny; The Storm of War: A New History of the Second World War; Masters and Commanders: How Four Titans Won the War in the West. 1941–1945; Waterloo: Napoleon’s last Gamble și, mai cu seamă, Napoleon. A Life, carte care a câștigat Los Angeles Times Book Prize pentru biografie și a fost nominalizată la Premiul Plutarh. Roberts a câștigat multe alte premii, inclusiv Wolfson History Prize și British Army Book of the Year.

RON 12.48
1