40 resultater (0,22789 sekunder)

Mærke

Butik

Pris (EUR)

Nulstil filter

Produkter
Fra
Butikker

Osho. Arta atenției depline în lumea modernă. Cum să facem din meditație o parte a vieții de zi cu zi

Incorigibilii de la Ashton Place. Galeria secreta

De partea intunecata a fluviului

De partea intunecata a fluviului

Într-un orășel de pe malul Dunării, un inginer radiotehnist angajat al Miliției locale, este nevoit să aleagă între o viață invizibilă, dar perfect adaptată regimului și promisiunea pe care i-o face fiului său. În primul său roman, scris într-un ritm alert și captivant, Viorel Prodan reconstituie una dintre poveștile „frontieriștilor“, a celor care și-au riscat viața pentru a evada din lagărul comunist și a trece ilegal granița României cu Iugoslavia. Într-un peisaj sumbru al unei toamne târzii, cu o ploaie ce pare să nu mai înceteze niciodată și în atmosfera apăsătoare a anilor ’80, recreată minuțios din detalii și replici. Anton, personajul central e bântuit în permanență de o stare care a marcat o întreagă epocă și pe care autorul reușește să o transmită cititorului, de la prima și până la ultima pagină – frica. Însă dincolo de frică, există și momente de curaj, speranță și compasiune, dileme morale și perspectiva luminoasă a unei altfel de vieți, într-un excelent demers ficțional de recuperare a trecutului recent. Adina Popescu Viorel Prodan scrie un roman teribil al unei lumi din care evadarea era singura speranță la normalitate. Bine documentat, alert, excelent condus stilistic, reușind să reproducă atât decorul cât și angoasa existențială a finalului de comunism românesc, De partea întunecată a fluviului spune o poveste sfâșietoare a unei tentative dificile de evadare din regimul ceaușist. Dificultatea tehnică a acestui demers e dublată de una etică, ceea ce face procesul cu atât mai complicat și mai captivant. E, în fond, o parte importantă a trecutului nostru. Conform cifrelor Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi numărul celor care au reușit să fugă și să obțină azil politic, în perioada 1969–1989, este de circa 100 000. Dar cei care au încercat să fugă au fost cu siguranță mult mai mulți. Cosmin Perța

RON 17.50
1

Ultimul mesaj

Ultimul mesaj

Înainte de a dispărea, Owen Michaels îi trimite soției un bilet în care scrie doar atât: „Protejeaz-o“. În ciuda confuziei și a temerilor ei, Hannah Hall știe exact la cine se referă biletul – la fiica de șaisprezece ani a lui Owen, Bailey, care și-a pierdut de mică mama într-un accident tragic. Bailey, adolescenta care nu vrea să aibă nimic de-a face cu soția tatălui său. În vreme ce apelurile tot mai disperate către Owen rămân fără răspuns, iar șeful soțului ei este arestat de FBI, Hannah află că Owen nu este cine credea ea. Și că Bailey ar putea deține cheia către adevărata identitate a acestuia și către adevăratul motiv al dispariției lui. Pe măsură ce pun cap la cap elemente legate de trecutul lui Owen, Hannah și Bailey își dau seama că au început să construiască un nou viitor, pe care nici una dintre ele nu l-ar fi putut anticipa. Prin ritmul său alert, amețitoarele răsturnări de situație și evocările tulburătoare ale unor drame de familie, Ultimul mesaj este un captivant roman de investigație, șocând totodată prin întorsătura emoționantă de la final.   „Ultimul mesaj de Laura Dave este un thriller alert și sincer despre sacrificiile pe care le facem pentru cei pe care-i iubim cel mai mult.“ Real Simple „N-o să vă vină să credeți că acesta este primul roman de suspans al Laurei, atât de incisiv și de bine scris este.“ Book Reporter „Lejer și inteligent, în ciuda intrigii tensionate.“ Vogue „Acaparator, antrenant și memorabil.“ PopSugar „Captivant.“ Entertainment Weekly   Citește AICI un fragment din carte! Bestsellerul săptămânii pe Litera.ro: „Ultimul mesaj” de Laura Dave O carte pe zi: „Ultimul mesaj” de Laura Dave „Ultimul mesaj”, în topul celor mai citite cărți Litera!

RON 19.96
1

Osho. Cuvinte ale unui om fără cuvinte

a.normal

Tunurile din Navarone

Viata mea in 1984

I put a spell on you...

Micile ticaloase

Pacientul

Pași spre fericire

Calatorii cu Charley in cautarea Americii

Mătase franțuzească

Mătase franțuzească

La fel ca orașul New Orleans, Claire Laurent este o combinație de frumusețe vibrantă și mister evaziv. Fondatoarea companiei de lenjerie intimă Mătase franțuzească a reușit să atingă culmile succesului prin muncă asiduă și pasiune, împletind eleganța cu o voință de fier, și are reputația că nu acceptă să-i stea cineva în cale. Așa că atunci când predicatorul Jackson Wilde pornește la televiziune o campanie împotriva firmei lui Claire, condamnând produsele ca fiind „păcătoase“, și apoi este găsit ucis, Claire devine unul dintre principalii suspecți. Robert Cassidy, adjunctul procurorului districtual, care trebuie să elucideze cazul, știe că frumoasa Claire se condamnă singură prin minciunile nenumărate pe care le spune și este totodată conștient de atracția nepotrivită pe care o simte pentru ea. Însă nici el, nici nevinovăția pe care și-o susține Claire nu o pot salva dacă ea refuză să spună adevărul șocant – unul pe care a jurat să nu-l mărturisească niciodată...    „Cu o intrigă abilă și ritm alert, romanul conține doza perfectă de pericol și sex ca să te țină cu sufletul la gură.“ Publishers Weekly   „Un roman care demonstrează din nou talentul Sandrei Brown și îi justifică locul binemeritat în topuri.“ Associated Press   Sandra Brown este una dintre cele mai cunoscute autoare americane contemporane. Cărțile ei au fost traduse în 34 de limbi, în peste 80 de milioane de exemplare.

RON 12.45
1

Osho. Curs de meditatie: Un antrenament de 21 de zile pentru constiinta ta

Osho. Curs de meditatie: Un antrenament de 21 de zile pentru constiinta ta

Poate fi dificil pentru mintea hiperactivă a secolului XXI să se relaxeze într-o experienţă a liniştii şi a conştiinţei de sine. Recunoscând acest lucru, respectatul mistic Osho a dezvoltat noi tehnici de meditaţie pentru a aborda provocările minţii moderne. Curs de meditaţie demonstrează aceste tehnici într-o formă uşor de utilizat. În fiecare zi, puteţi învăţa un nou aspect al vieţii meditative, urmat de o meditaţie simplă, practică şi de un exerciţiu de conştientizare. După fiecare experienţă, veţi reflecta la citatul zilei sau veţi folosi spaţiul disponibil pentru a face însemnări. Pe tot parcursul cursului, Osho împărtăşeşte din gândurile sale unice despre dragoste, furie, relaxare şi nu numai pentru a vă conduce spre un spaţiu al acceptării interioare, al bucuriei şi al mindfulnessului. Curs de meditaţie ne arată cum putem recupera natura meditativă cu care fiecare dintre noi am venit pe lume, dar pe care am pierdut-o pe traseu, în timp ce am fost iniţiaţi în traiul în societate. De la începătorii dornici să găsească liniştea, la meditatori mai experimentaţi care vor să îşi îmbunătăţească practica, ghidul de meditaţie al lui Osho poate învăţa pe oricine să se separe de minte pentru o transformare a conştiinţei care produce o nouă înţelegere a ceea ce înseamnă să fii alert şi să răspunzi în faţa întâmplărilor vieţii.

RON 20.99
1

Rivalitate

Sub pretextul iubirii

O aventura italiana

O aventura italiana

Nimic nu cântă mai dulce decât dragostea, nici nu arde mai aprig decât trădarea. Rosanna Menici are doar unsprezece ani atunci când îl întâlnește pe Roberto Rossini, bărbatul care îi va schimba viața pentru totdeauna. În următorii ani, destinul ei și al lui se împletesc datorită extraordinarului lor talent ca artiști lirici, precum și datorită iubirii puternice, dar și obsesive, care îi leagă – sentiment ce sfârșește prin a afecta viețile tuturor celor apropiați. Fiindcă, după cum ajunge Rosanna să descopere încetul cu încetul, relația lor e bântuită de secrete întunecate, venite din trecut... Destinul o poartă pe Rosanna de la începuturile ei modeste dintr-un cartier sărac din Napoli până pe scenele strălucitoare ale celor mai prestigioase companii de operă din lume. Depănat pe minunatul fundal al unor locuri de vis, romanul O aventură italiană își fascinează cititorii cu o zguduitoare și memorabilă poveste în care se împletesc dragostea, trădarea și descoperirea de sine.   Alert, scăldat în lumina soarelui Italiei și în aura orbitoare a celebrității, înzestrat din belșug cu farmec, intrigi complexe și romantism, O aventură italiană e un roman care reprezintă o lectură perfectă de vacanță. The Leigh Reporter Faceți un tur rapid al marilor companii de operă ale lumii și intrați în lumea măiestriei muzicale pe care v-o propune Lucinda Riley. Aplauze la scenă deschisă! The Book Trail

RON 21.00
1

Ispitirea lui Thomas Carrick

Ispitirea lui Thomas Carrick

SERIA „ NOUA GENERAȚIE CYNSTER “ Thomas Carrick conduce o afacere de succes în animatul port Glasgow, departe de ținuturile întinse ale clanului familiei, și are de gând să-și caute o soție potrivită în noul sezon de baluri ale înaltei societăți. Dar planurile îi sunt date peste cap de veștile proaste primite de la moșie care îl obligă să se întoarcă la conacul Carrick. Odată ajuns acolo, își dă seama că singura persoană care îl poate ajuta să rezolve problemele este ultima femeie la care voia să apeleze. Căci Thomas nu a uitat-o niciodată pe Lucilla Cynster, cea care i-a bântuit gândurile ani la rând, dar pe care a lăsat-o în urmă ca să-și împlinească visul de a trăi în oraș. Femeie puternică și hotărâtă, Lucilla știe că Thomas este cel sortit să-i devină partener, iubit, protector și soț, fiindcă doar ea este cea care îi poate oferi dragostea adevărată. Tocmai de aceea, când Thomas se întoarce și îi cere ajutorul, Lucilla profită de șansa pe care i-o oferă viața și decide să facă orice pentru a-l ispiti. Căci cum ar putea el să ignore o legătură atât de puternică, mai presus de rațiune, și să aleagă alt drum?   „Stephanie Laurens combină cu succes subiectul alert cu o poveste de iubire pasională și nu își dezamăgește niciodată cititorii.“ BooklistOnline.com   Stephanie Laurens a scris peste 60 de cărți romantice, multe dintre ele bestselleruri New York Times, Publishers Weekly și USA Today.

RON 13.46
1

Dragoste într-o zi ploioasă

Dragoste într-o zi ploioasă

Hong Kong, anii 1950. Joy are douăzeci și unu de ani și, când la o petrecere a expatriaților îl întâlnește pe chipeșul ofițer de marină Edward, ultimul lucru la care se așteaptă este să se îndrăgostească. Se căsătorește în grabă și pleacă în călătorie cu soțul ei, să vadă lumea. Însă descoperă curând că viața de femeie măritată nu este ceea ce pare a fi... În 1980, fiica cea mică a lui Joy, Kate, fuge în mod misterios de acasă, dintr-un sat din Irlanda. Cincisprezece ani mai târziu, fiica lui Kate, Sabine, pleacă din Londra în căutarea bunicilor pe care nu i-a cunoscut niciodată. Când, în cele din urmă, familia se reunește, tensiunile ascunse ies la suprafață, scoțând la iveală un secret întunecat care a fost îngropat adânc vreme de ani întregi...    „Impresionant, credibil și fermecător.“ Sunday Express „Acest roman sensibil... prezintă relația dintre mame și fiice într-un stil deosebit de alert.“ Elle   Jojo Moyes este autoarea bestsellerurilor Înainte să te cunosc, După ce te-am pierdut, Eu, și totuși alta, Fata pe care ai lăsat-o în urmă, Ultima scrisoare de dragoste, Un bărbat și o femeie, În căutarea unui destin, Silver Bay, Bazarul visurilor şi Un bilet pentru Paris.   În exclusivitate pentru litera.ro, interviu VIDEO cu scriitoarea Jojo Moyes Dosar de autor: Jojo Moyes, autoarea romanului „Înainte să te cunosc”, bestseller internațional Cele mai frumoase cărți de dragoste pe care să le dăruiești de Ziua îndrăgostiților

RON 22.46
1

Soția dintre noi

Soția dintre noi

Vanessa, recent divorțată de Richard, află că acesta s-a logodit din nou și o invidiază pe noua femeie din viața lui, Nellie. Richard, manager de succes al unui fond speculativ, s-ar putea să le înșele însă pe amândouă, și nu doar pe ele. Când veți citi această carte, veți fi tentați să faceți o mulțime de presupuneri. Veți presupune că citiți despre o fostă soție geloasă. Veți presupune că aceasta este obsedată de înlocuitoarea ei – o femeie frumoasă, mai tânără, care urmează să se mărite cu bărbatul pe care îl iubesc amândouă. Veți presupune că ați descifrat anatomia acestui triunghi amoros încurcat. Nu faceți nici un fel de presupunere! Soția dintre noi este un roman plin de întorsături de situație, care prezintă complexitatea și secretele unei căsnicii de invidiat – și adevărurile periculoase pe care le ignorăm în numele iubirii. „Un thriller excelent construit, cu răsturnări de situație magistrale.“ Karin Slaughter „În Soția dintre noi, intriga complicată, ce se derulează într-un ritm alert, este redată într-un stil narativ foarte îngrijit. Este un roman magnific și tulburător. Un triunghi conjugal înspăimântător în care nu știi pe cine să crezi. Mi-a plăcut la nebunie!“ Gilly Macmillan „Suspans psihologic la cote amețitoare... înspăimântător, tulburător, șocant, extraordinar... unul dintre cele mai bune thrillere al anului.“ Nancy McFarlane, Fiction Addiction „Deja una dintre cele mai populare cărți ale anului... cititorii săi sunt de-a dreptul captivați de întorsăturile narative șocante.“ EntertainmentWeekly.com „Uimitor. Memorabil. Șocant.“ Publishers Weekly

RON 19.96
1

Pactul tacerii

Pactul tacerii

În noaptea de dinaintea Paștelui, patru persoane aparent fără nici o legătură comit ceea ce păruse a fi jaful perfect, fugind de la fața locului cu o jumătate de milion de dolari. Și totuși, până dimineață, planul lor fusese făcut fărâme. Unul dintre ei era în spital. Un altul în închisoare. Unul la morgă. Iar cineva fugise cu prada. Douăzeci de ani mai târziu, Arden Maxwell, fiica bărbatului care dispăruse în aceeași noapte – și despre care toți presupuneau că fugise cu prada, după ce-și omorâse complicele – se întoarce în casa familiei sale de lângă misteriosul lac Caddo, încercând să-și reclădească viața și să găsească răspunsuri pentru întrebările care au chinuit-o mereu. În drumul ei către adevăr, ajunge să se alieze cu Ledge Burnet, un erou de război plin de secrete, care o provoacă, o salvează și o ispitește, conducând-o pe un traseu presărat cu pasiuni surprinzătoare, minciuni spulberate și lecții de dragoste. Adevărul se dovedește a fi neașteptat și dureros, și, prin el, Arden devine atât catalizatorul dezvăluirilor, cât și al unui noi început.   „Un roman cu ritm alert, scene de acțiune pline de inventivitate și o poveste de dragoste fierbinte, care se dovedește, ca de fiecare dată, un câștigător.“ Publishers Weekly   Sandra Brown este una dintre cele mai cunoscute autoare americane contemporane. Cărţile ei au fost publicate în 33 de ţări, în peste 80 de milioane de exemplare.

RON 11.21
1

Sun Tzu și arta afacerilor

Sun Tzu și arta afacerilor

CUM SĂ APLICĂM CU SUCCES ÎN AFACERI STRATEGIILE DIN ARTA RĂZBOIULUI Acum peste două mii de ani, faimosul general chinez Sun Tzu a scris lucrarea clasică de strategie militară Arta războiului, pentru a transmite mai departe înțelepciunea dobândită în anii de bătălii. Iar pentru că domeniul afacerilor, ca și războiul, este unul dinamic, cu ritm alert și impune folosirea eficientă a unor resurse limitate, directorii moderni de organizații au de câștigat dacă știu cum să valorifice învățăturile lui Sun Tzu. Pornind de la exemplele reale ale unor firme precum General Electric, Microsoft, AT&T, BMW, Southwest Airlines, FedEx, Mark R. McNeilly ne arată cum pot fi adaptate cu succes principiile militare la lumea corporatistă de astăzi, ca să evităm capcanele managementului și să obținem avantaj competitiv pe termen lung: - Câștigă totul fără luptă - Evită punctele forte, atacă punctele slabe - Inducere în eroare și cunoaștere anticipate - Viteză și pregătire - Modelează-ți oponentul - Leadership bazat pe caracter   Mark R. McNeilly este lector universitar la Universitatea statului Carolina de Nord, Chapel Hill, unde predă marketing. A fost invitat la emisiuni despre strategie de la BBC, C-SPAN, CNBC, Business News Network, Voice of America. A apărut ca analist invitat în programul special despre arta războiului a lui Sun Tzu de pe canalul History Channel, în 2009. A susținut prezentări despre Sun Tzu și strategie la companii precum IBM, Royal Bank of Scotland, Society of Competitive Intelligence Professionals. A fost director de marketing și a lucrat timp de 30 de ani la IBM și Lenovo, având experiență în strategie, marketing și management.

RON 13.97
1

Misterul de la Winterset

Misterul de la Winterset

SERIA „NEOBIȘNUIȚII MORELAND“   Când Anna Holcombe i-a refuzat în mod inexplicabil cererea în căsătorie, Reed Moreland nu a mai fost în stare să se întoarcă la conacul care fusese martorul poveștii lor de dragoste cu final nefericit – Winterset. Și totuși, frumusețea stranie a domeniului și misterul care l-a înconjurat întotdeauna l-au captivat mereu pe Reed, așa că nu poate să îl abandoneze complet, în ciuda amintirilor dureroase pe care i le provoacă. Când însă începe să aibă vise tulburătoare despre pericolul teribil în care se află Anna, Reed decide să lase la o parte durerea și amărăciunea și să se întoarcă la Winterset, hotărât să o protejeze pe femeia pe care nu a încetat atâția ani să o iubească. O primă reîntâlnire și o singură privire sunt de ajuns ca pasiunea să izbucnească și mai puternic între ei. Însă de această dată lucrurile se complică și mai mult odată cu crimele care îi atrag adânc în legendele amenințătoare de la Winterset și spre un destin de care nici Anna, nici Reed nu au cum să scape. Acum numai dezvăluirea tuturor secretelor din trecut îi poate ajuta să ofere o nouă șansă poveștii lor de iubire…   „Personajele fascinante și ritmul alert vă vor face să citiți pe nerăsuflate acest roman plin de mister.“ Romantic Times   Candace Camp a scris peste 60 de romane, bestselleruri New York Times și USA Today. Printre premiile obținute se numără Romantic Times Lifetime Achievement Award sau Affaire de Couer Silver Pen Award.

RON 13.46
1

Profeția

Profeția

Familia lor pare una obișnuită, iar viața lor nu are nimic ieșit din comun la prima vedere. Dar dincolo de granițele acestei ferme pașnice, s‑a dezlănțuit o adevărată bătălie între forțele binelui și răului. Fallon Swift, care are aproape 13 ani, nu știe mare lucru despre lumea dinainte – orașul în care au locuit părinții ei este acum o ruină și natura l‑a copleșit, de când marea molimă a îmbolnăvit și a ucis miliarde de oameni. Călătoriile sunt periculoase, deoarece bande de rangeri ticăloșiți și de fanatici numiți Războinicii Purității sunt mereu în căutare de noi victime. Cei asemenea lui Fallon, înzestrați cu puteri supranaturale, sunt vânați peste tot, dar pentru ea a venit momentul să‑și arate adevărata față – este Aleasa, salvatoarea omenirii.   „Roberts continuă povestea post‑apocaliptică din seria Abis și tenebre cu întâmplări care sunt în același timp îndrăznețe și captivante (...) Este o încântare pentru cititor să facă cunoștință cu o nouă generație de personaje și o urmărească pe eroină cum își dezvoltă puterile și cum devine o adevărată conducătoare.“ – Kirkus Reviews   „Roberts este o povestitoare înnăscută și este o plăcere să descoperi ce se întâmplă cu personajele. Romanul (…) este foarte potrivit pentru fanii distopiilor cu ritm alert și eroine principale puternice.“ – Publishers Weekly   „Roberts spune povestea cu o asemenea pasiune, încât toate frazele pe carele citești îți învie în fața ochilor. (...) personajele sunt compuse din umbre și lumini și pot reprezenta fie binele, fie răul, ceea ce face ca Profeția să fie continuarea perfectă a primului volum din această trilogie.“ – Shelf Life

RON 19.96
1